Echivalare diplomă CECCAR în Anglia

ICAEW

Recent întoarsă de pe plaiurile Regatului Unit, am zis să vă împărtășesc ceva informații practice legate de contabilitate, pentru că am observat că pentru astfel de subiecte trezesc un interes viu pe acest blog. Un pic ironic, pentru că scopul blogului era tocmai, să mă îndepărteze puțin de acest domeniu. Dar văd că nu-i chip!

Așadar, în cele două săptămâni cât am stat în UK am avut timp să mă informez despre cum e să fii contabil acolo și mai ales despre cum este să fii contabil român acolo. Nu e nimic nou sau ieșit din comun, fac asta în orice țară mă duc, care trece de testele inițiale despre cum ar fi să locuiesc acolo și ajunge la ultimul, adică acesta: pot să îmi practic meseria acolo? (nu m-am gîndit niciodată de exemplu, cum ar fi să fiu contabil în Turcia). Așadar, să purcedem!

Cum e să fii contabil în Anglia

Măi e bine, da’ bine de tot! Acolo, bancherii, medicii, avocații și contabilii (în această ordine precisă) conduc lumea. Lumea aia în care ai bani și de un restaurant măcar o dată pe lună.

Nu intrăm acum în detalii despre cât câștigă fiecare (eventual pot scrie separat despre asta) și ce înseamnă de fapt valoarea acelor bani, este destul să spun că pe lângă un trai destul de liniștit din punct de vedere financiar, meseriile astea enumerate mai sus, inclusiv cea de contabil, vin la pachet cu un respect al celor din jur, o prestanță, un prestigiu, o recunoaștere a acelor ani de tocit coatele pe băncile școlii. Acolo apelativul de domnu’ doctor (și celelalte) chiar înseamnă ceva.

Nu prea vezi contabili șomeri, this is a fact.

Cum e să fii contabil român în Anglia

Aveam ideea asta, total greșită – motiv pentru care scriu și acest articol, poate mai au și alții aceste idei total greșite – că studiile noastre din România nu sunt recunoscute în Anglia. Mă gândeam eu așa în sinea mea, că și chiar în eventualitatea în care cineva ar mi-ar recunoaște facultatea și titulatura de economist, în nici un caz nu ar recunoaște diploma CECCAR. Singura diplomă despre care se știe cu siguranță ca este recunoscută oriunde in EU este ACCA-ul.

Nu-i chiar așa. Echivalentul CECCAR-ului în UK este ICAEW, lor trebuie să li te adresezi dacă vrei să ai patalama de contabil în UK.

Atestatul de expert contabil emis de CECCAR este recunoscut de ICAEW  cu condiția să mai susțineți 2 examene – unul de legislație și altul de taxe, ambele examene grila, numit aptitude test. Examenele au menirea să îi asigure pe ei că sunteți familiarizat cu legislația lor. Care este mai ușoară decât a noastră, totul e să o parcurgeți. Adică ușoară, ușoară dar nu te poți duce la examen fără să studiezi.

Dosarul de echivalare constă în:

  • – scrisoare din partea CECCAR prin care acesta să ateste ca ești membru CECCAR “in good standing” – fără abateri, ca te-ai calificat urmând ruta normala de calificare (fără să îți echivalezi examenele sau fără stagiu prescurtat)
  • – traduceri în engleză ale diplomelor de diploma, a tematicii examenelor date la CECCAR (atât pentru admitere și aptitudini)
  • – copie buletin sau pașaport, pentru a demonstra că ești cetățean al unei țări membre EU
  • – formular descărcat de pe site-ul lor
  • – taxă de depunere dosar aproximativ 170 lire.

Detalii complete despre pașii pe care trebuie să îi urmați, găsiți aici.

După depunerea dosarului, urmează programarea la examene, după promovarea examenelor urmează înscrierea ca membru în ICAEW.

accountant humor

Acum recunosc că nu știu ce presupune exact obținerea acelei hârtii de la CECCAR. Nu știu nici cât de grele sunt testele ICAEW. Dar am convingerea că cine o vrea neapărat o obține (hârtia de la CECCAR) iar legat de teste … la cât am învățat (unii dintre noi) pentru a lua examenele la CECCAR, cred că încă 2 examene nu mai contează.

Dar ceea ce știu este că schimbarea statutului unei aspirații de la „nu se poate” la „este posibil” te poartă spre următoarea întrebare logică, la care nu ajungeai niciodată: is this really what you want?

Pentru cei care răspund afirmativ la această întrebare, să știți că se poate și se poate relativ ușor.

Practică contabilă fără a fi membru ICAEW

Un alt lucru pe care trebuie să îl știți este că pentru a practica meseria de contabil nu este necesar să fiți membru ICAEW. Puteți lucra pe funcții mai mici, de ajutor contabil, financial officer și alte titluri care nu implică răspunderea finală a semnăturii. Dar când o să vedeți cum vi se dublează și chiar triplează salariul doar pentru că sunteți membru ICAEW, o să vă gândiți încă o dată dacă nu cumva ar fi cazul să faceți un efort și să dați examenele acelea.

Alte informații pe subiect

Despre ICAEW dincolo de site-ul de prezentare, vă pot spune că în urma vizitei pe care am făcut-o la sediul lor, mi-au lăsat o impresie mult mai bună decât mă așteptam. La noi la CECCAR te tratează de parcă le iei pâinea de la gură ori de câte ori calci în sediul lor, deși nu calci pe acolo decât să îți plătești cotizațiile, motiv pentru care ar trebui să întindă covorul roșu.

ICAEW nu m-a așteptat cu covor roșu dar când le-am spus ce vreau și i-am întrebat dacă se poate (echivalarea studiilor) au spus că da, mi-au umplut bucuroși brațele cu un vraf de pliante, și mi-au mulțumit pentru intenție. E adevărat, ulterior au mai pierdut la puncte pentru că nu mi-au răspuns la un mail pe care l-am trimis cu diverse alte întrebări.

Pe cât de popular este la noi SAGA pe atât de popular este la ei SAGE50. Multe anunțuri cer experiență pe acest program sau măcar să știți cum arată.

Cam asta este tot ce știu din surse sigure (adică direct de la ICAEW) despre echivalarea diplomei CECCAR in UK.

Dacă există cineva care chiar a trecut prin procesul asta, sau cineva care lucrează ca și contabil în UK aș aprecia tare mult să lase câteva cuvinte despre experiență aici pe blog sau într-un mail.

10 Comment

  1. Gherasim Gratiela says: Reply

    Multumesc mult Luiza,m-a ajutat enorm ceea ce am aflat de la tine ,in curand o sa-mi depun si eu actele pentru a obtine atestatul ICAEW.Noroc ca mai sunt oamenii de bine care ne mai impartasesc din experientele lor.

    O zi frumoasa si inca odata mii de multumiri.

    Cu deosebita stima,

    Gherasim Gratiela

    1. @Gratiela – ma bucur ca ti-am fost de folos! Succes cu aplicatia si de-abia astept sa aflam rezultatul!

  2. Teodora Ghita says: Reply

    Despre ACCA ce parere ai? Examenele se pot da si in Romania, din cate am inteles.

    1. @teodora – parerea mea este ca ACCA-ul iti foloseste masiv in audit sau daca deja il ai ca sa iti echivaezi cu diploma la CECCAR sau CAFR fara sa mai pierzi 3 ani si cu ei;
      Pana la urma orice calificare internationala e buna si ajuta.

  3. Anca says: Reply

    Am si eu o întrebare !
    Este posibil sa faci cursuri de contabilitate fără o facultate ?
    Eu mi-aș dori foarte mult un curs in contabilitate dar din nefericire nu am facut nici o facultate …

    1. @anca – da, sigur ca poti sa faci cursuri fara sa ai facultate, raspuns valabil atat daca te-ai referit la cursuri in Romania cat mai ales cursuri in UK.
      Atat doar ca respectivele cursuri in RO nu iti confera dreptul sa semnezi bilant contabil iar in UK, nu stiu regulile exacte, dar acolo sistemul este mai relaxat, poti profesa fara sa faci parte din ICAEW sau alta institutie.

  4. GNM says: Reply

    Buna,
    Ma bucur sa gasesc acest articol. Multumesc pentru faptul ca ai impartasit informatia cu noi.
    Crezi ca ar fi o problema daca admiterea la stagiu a constat intr-o echivalare a studiilor de la master?

    Am urmat 3 ani de stagiu si am deja 2,5 ani ca expert contabil si 1,5 an ca expert contabil judiciar.

    Incerc sa gasesc mai multe detalii. Nu as vrea sa intermediez aceste echivalari prim ACCA, pentru ca e destul de scump si va necesita si mult timp de care din pacate nu mai dispun.

    Multumesc anticipat.

    1. @gabriela – din pacate, mai mult decat am scris nu stiu sa iti spun; deci nu stiu daca ar fi o problema echivalarea cu master; eu cred ca nu, atata timp cat iti accepta acele cursuri ca efectuate, pentru ca si eu aveam unele cursuri facute si au zis ca nu e suficient, trebuie sa le fac pe ale lor.

  5. Ana says: Reply

    Buna!

    Echivalarea diplomei de economist obtinuta la ASE ce posibilitati de angajare iti poate oferi?

    Multumesc!

    1. @Ana – inteleg ca te referi la posibilitati de angajare in UK; parerea mea personala este ca nici una, dar nu as stii sa iti spun din experienta proprie.

Parerea ta conteaza!