De cand m-am apucat de Youtube doua lucruri extraordinare s-au intamplat.

Unu. Sunt in stare sa pierd ore, zile intregi uitandu-ma la canalele altora de Youtube, eu care nu aveam nici o afinitate pentru acest mediu online si care credeam ca Youtube = muzica si atat. Ma simt de parca am trait pana acum intr-o gaura in pamant si am descoperit roata de cascaval iar acum nu ma mai pot desprinde de ea. Sunt seri in care TV-ul sta inchis pentru ca ma uit pe Youtube sau editez, iar dependenta mea de TV este foarte mare. Sau era foarte mare.

Intodeauna am spus ca scapi usor de o dependenta, orice fel de dependenta, inlocuind-o cu o alta dependenta, de preferat mai benefica.

Doi. Nu imi mai vine sa scriu deoarece mi se pare ca scrisul este atat de… static. Cel putin scrisul asta pe teme contabilicesti; imi ia foarte mult sa explic intr-o fraza scrisa, ce pot explica mult mai clar in 20 de secunde de vorbit. Pot fi mult mai la obiect, pot face fete, pot nuanta vocea, pot transmite mai exact ce simt si ce cred despre subiectul pe care vorbesc. Stiu ca generatiei mele nu-i plac video-urile, nu are rabdare sa le urmareasca, si ca ele sunt destinate generatiilor (mult) mai tinere, sau cel putin asa aud in jurul meu. Poate cine stie, stau eu doar printre „bosorogi” fara viziune, dar asa mi se spune, ca nu exista interes din partea celor de peste 35 de ani pentru content video. Dar eu, de cand am descoperit Youtube nu mai am rabdare sa citesc. Ca s-o spunem pe aia dreapta, niciodata nu am avut rabdare. Foarte greu ma apuc de o carte, si e adevarat ca odata ce ma prinde povestea nu o mai las din mana, dar apucatul de ceva a fost dintodeauna o problema pentru mine. Ii zice lene.

Asa ca Youtube-ul se potriveste ca o manusa pe lipsa mea de atentie. I have the attention span of a two year old. Somehow proud of it. Am impresia ca asa am ocazia sa experimentez mai mult in timpul limitat pe care il am. De fapt, pe care toti il avem.

Revenind la subiect, again, ma simt impotriva curentului, ceea ce la baza e o pornire sanatoasa, dar ma deranjeaza faza asta cu scrisul, pentru ca nu-mi place sa abandonez prieteni vechi care mi-au stat alaturi la greu. Iar blogul asta mi-a stat alaturi la foarte greu, m-a trecut cu bine prin depresii si probleme mai reale sau mai putin reale, dar totusi ale mele si nu l-as abandona in favoarea noii jucarii numite Youtube.

E ca si cum ai spune ca as renunta la ciocolata pentru avocado! Ciocolata a fost dintodeauna iubirea mea absoluta dar in ultimii ani avocado castiga teren masiv. Si nici macar nu-s despre acelasi lucru, asa cum nici blogul nu e acelasi lucru cu Youtube-ul si ai zice la prima vedere ca ar putea merge in paralel, dar nu, nu merge asa in viata.

Sunt curioasa daca a mai trecut cineva prin asta, pentru ca nu cred ca-s asa originala sa simt doar eu asa. Banuiesc ca sunt multi bloggeri care au devenit vloggeri, nu doar generatia noua ce a pornit direct cu content-ul de pe Youtube.

Pana la noi ordine si sentimente de mai bine, sunt aici pe baricade, incercand sa tin blogul activ si viu.