Luiza Daneliuc – contabilitate online

Despre (marile) greșeli ale acestui (mic) blogger începător.

story-500
I suppose that obvious things are the hardest to define

Să vă spun o poveste. E o poveste adevărată, povestea mea legată de scris și de greșelile pe care le-am făcut până acum. Mi-aș fi dorit să existe o carte despre ce greșeli să nu faci ca blogger începător. Iar aici nu mă refer la ce plugin-uri să instalezi, cum și ce să (nu) scrii. Mă refer la greșeli de judecată, care au costat mult. Au costat timp.

Motivația din spatele scrisului

Am descoperit scrisul într-un moment în care nici un psiholog nu mă putea ajuta și nici o altă formă de terapie nu ar fi dat rezultate. Problema nu consta în faptul că nu știam ce mi se întâmplă sau că o anume terapie ar fi înlăturat niște simptome trecătoare. Problema mea era una simplă, o boală corporatistă, boala roboților – eram omul fără pasiuni. Niciodată n-am colecționat nimic, nu m-au pasionat jocurile de nici un fel, n-am fost bună la arta asta de a-ți face prieteni. N-am avut idoli de nici un fel, ceea ce până la un anumit punct ar fi un lucru bun. Dar problema e alta: n-am avut mentori, n-am avut modele de urmat, n-am avut maestru. Iar în lipsa acestora, pasiunile se nasc greu sau deloc.

Și-atunci am privit destul de mult și adânc înăuntrul meu, m-am gândit ce-aș fi făcut eu cu viața mea dacă aș fi avut de ales de la început, orice pe lumea asta. Mi-am dat seama greu că avusesem o pasiune încă de mică dar pe care nu o văzusem niciodată așa. În toate momentele mele grele am scris.

Greșelile sunt adesea mascate în beneficii

Eu, în primul an în lumea blogosferei: wooooow …. candies … pink caaaandies! (ca în reclama aia cu crenvurstii pe care n-ai voie să-i atingi)

În iulie 2012 când am început cu scrisul pe blog, mi-am închipuit că va fi sub forma unui jurnal, prin intermediul căruia voi schimba păreri (de la distanță) cu oamenii pe diverse subiecte. N-a fost așa.

Pentru că vroiam să încep cu dreptul, m-am apucat să citesc în stânga și în dreapta ce-ar trebui să faca un blogger, nu ca să fie neapărat bun dar ca măcar să nu fie huduit la scenă deschisă. Citisem că este important să participi la diverse evenimente și concursuri, să te cunoască lumea. Asta am și făcut și am ales și eu ce mi-a picat în mouse, un concurs pentru bloggeri care părea total inofensiv și educativ. Ei îți dădeau anumite teme pe care să scrii, ba unele din teme, dacă nu toate, erau prezentate ca având și un profund caracter umanitar, iar în schimb, dacă erai printre cei mai buni, primeai niște premii și te situai față de alții într-un clasament. Pe mine nu mă interesau premiile, mă interesa clasamentul acela, mă interesa să văd cât de bună sau proastă sunt la chestia asta cu scrisul și evident (ca să nu dăm în ipocrizie) vizibilitatea. Chestia asta s-a dovedit a fi în final o idee extrem de proastă pentru mine.

Prima mea greșeală a fost să mă îndepărtez de scrisul din suflet în favoarea scrisului pentru concursuri și a participării la evenimente. Lucrurile astea nu m-au reprezentat niciodată și ceva ce nu te reprezintă nu va transmite cititorului nici un sentiment. Decât poate sentimentul că încerci să-i vinzi ceva. Până și eu aveam un sentiment ciudat, că încerc să mă vând pe mine.

Mă gândesc că mi-ar fi folosit atunci, o carte a blogger-ului începător, care să cuprindă 2 părți distincte:

1. IF {vrei să faci bani din blogging} then {citește mai jos};

  1. –          nu te pune rău cu A-listerii, sau măcar pune-te rău cu ăia care te înjură în față pe blog și îți fac publicitate, nu cu ăia care te sapă original pe din dos;
  2. –          don’t take sides – pentru că alianțele se schimbă peste noapte și când alegi să susții un om habar nu ai de fapt ce susții, s-ar putea să ți-o iei peste bot de nici nu știi ce te-a lovit;
  3. –          ai grijă de ce parte a baricadei aterizezi – o data văzut într-o parte a baricadei acolo rămâi forever, indiferent dacă ți-ai dat tu seama că de fapt cealaltă parte ți se potrivește mai bine;
  4. –          mergi la conferințe;  toate conferințele posibile de pe planetă; ce dacă este o conferință despre ultimele tehnologii în materie de să zicem telefoane mobile iar tu nu știi să apeși nici măcar pe butonul de la Iphone? E conferință nene și dacă nu ne frecăm de “greii” blogosferei, nu o să ajungem “cineva” niciodată;
  5. –          și altele.

2. ELSE – {WRITE}

Dar cartea asta încă nu s-a scris și am irosit mult timp învățând pe propria mea piele, în ce categorie din astea două sunt. Mi-a luat un pic mai bine de un an, perioadă în care câteva luni nici n-am scris, având convingerea că bloggingul nu este ceea ce caut, să îmi dau seama că de fapt mie îmi place să scriu. Mai bine, mai prost, mai românește sau cu greșeli, am trecut și prin dilema cu diactitice sau fără,  îmi place să scriu și cu cât o fac mai mult, cu atât am șanse să devin mai bună.

În “pauza de blogging” pe care mi-am luat-o  undeva pe la începutul anului am făcut o altă greșeală. Mi-am zis: ok deci blogging, coferințe, alianțe, prostiile astea nu-s de mine, hai să ne concentrăm asupra scrisului. Uite, scriem pe Elance – unde mai pui că ăia te și plătesc. Ce mai, varianta câștigătoare.

Într-o noapte de februarie am prins primul meu client pe Elance. Am scris 9 articole în 6 ore, fiecare a câte 500 de cuvinte pentru fabuloasa sumă de … 20 USD.  Au continuat joburi asemănătoare, de la diverși clienți. Problema nu erau doar banii extrem de puțini ci timpul de răspuns. 2 ore, 3 ore, acum în  20 de minute dacă se poate. Mâine? Păi ce faci până mâine?! Sunt DOAR 10 articole!

Ce-a fost în capul meu și ce n-ar trebui să fie în al vostru:

Toate afirmațiile astea, luate individual, sunt foarte ok. Însă puse în contextul în care lucrezi non-stop scriind la comandă despre toate aberațiile de subiecte (ca de exemplu, de ce ai folosi un refubished Iphone – chiar așa, why???) pentru 2-3 dolari pe articol (în condițiile în care nu am nevoie de banii aștia), lucrurile devin absurde.

E al naibii de ușor să deraiezi. Să te lași furată de peisaj, fie el că înseamnă concursuri de blogging, conferințe sau scris pe bani extrem de puțini despre lucruri extrem de plictisitoare.

Într-un final, după niște vacanțe în care am avut timp să mă gândesc de unde am plecat și de ce n-am ajuns unde trebuie, mi-am dat seama  că rețeta era simplă și din cauza asta părea că nu-i bună.

Acum zic eu, fac exact ce trebuia să fac de la început. Scriu pe blogul meu, despre lucrurile pe care le consider eu importante. Unele articole sunt citite, altele mai deloc, dar nu contează. Scriu pe acele subiecte pentru că nu pot să nu scriu. N-am număr de caractere, scriu până termin.

Mă mai duc la 1-2 conferințe pe an și atunci scriu despre ele, pentru că așa-i frumos. Dar încerc și din alea să scot ce m-a impresionat, partea umană din speakeri și nu să fac un copy paste la informația pe care o aflu.

N-am abandonat ideea de profesionalism. Asta nu se poate obține decât sub îndrumarea unor mentori, oameni care știu ce fac. Am obținut asta prin colaborarea mea cu ziarul Bună Dimineața, București! Ei mă învață diverse lucruri, eu donez cât pot eu din timpul meu pentru a ajuta la bunul mers al publicației. Nu este mult, dar e din suflet. De ambele părți.

Morala

Dacă vreți să faceți bani din blogging și să aveți mulți unici, like-uri, share-uri, atunci concentrați-vă pe asta.

Dacă vreți vă scrieți memoriile și atât, faceți asta. Dacă vreți să scrieți de placere când aveți voi chef și despre ce aveți voi chef, nu vă abateți de la această cale.

Dacă vreți să scrieți la comandă pe bani pentru că aveți nevoie de bani, faceți asta.

Dar să nu faceți greșeala mea și să credeți că le puteți face pe toate în același timp, ca un hobby așa, pe lângă o activitate principală destul de stresantă și aia, și să vă și placă.

Exit mobile version