Luiza Daneliuc – contabilitate online

Concurs cu premii!

Iată că a sosit și vremea primului concurs pe blog. Această inițiativă a fost inspirată de interviul pe care l-am realizat împreună cu George Colang. Pentru că vorbele sale mi-au rămas în suflet mult timp după terminarea interviului și pentru că vreau să susțin scriitura de calitate și pe oamenii care pot coagula gânduri și le pot transmite într-o formă în care să ne facă să gândim și să ne punem acea întrebare existențială – de ce.

Tot zilele acestea învăț că lucrurile gratuite nu sunt apreciate la adevărata lor valoare. Așadar și prin urmare, premiile nu le dau chiar pe gratis. Și nici pe like-uri.

Ceea trebuie să faceți este simplu:

1. Citiți interviul cu George Colang, dacă nu l-ați citit până acum, pe care îl găsiți aici.

2. Spuneți  în câteva cuvinte, ceva interesant legat de una din temele abordate de George Colang în interviu. Prin ceva interesant se înțelege orice părere, orice gând, orice trăire aveți în legătură cu una din temele respective. Comentariile pot fi făcute atât pe blog cât și pe FaceBook.

3. Concursul va avea doi câștigători, aleși într-un mod total subiectiv de către mine prin selectarea a două dintre cele mai interesante comentarii. Comentariile nu trebuie să fie numai de bine, să nu ne înțelegem greșit. Controversele fac lumea să se învârtă. Spuneți ceea ce gândiți nu lăudați ceva în care nu credeți. Faceți asta într-un mod politicos.

4. Nu am sistem implementat de like-uri ale comentariilor, de aceea voi alege eu. Asta este partea mai puțin bună. Partea bună este că voi puteți comenta decizia mea. Pentru că este primul concurs și aș vrea un feedback.

Premiile constau în 2 (două) cărți „Portretul omului contemporan – Barbarul” cu semnătura autorului și o dedicație specială, personalizată pentru fiecare dintre cei doi câștigători.

Concursul se desfășoară în perioada 29 octombrie 2013 – 5 noiembrie 2013, ora 00.

Câștigătorii vor fi anunțați în cursul zilei de 6 noiembrie 2013.

UPDATE 1: Acest concurs s-a incheiat. Câștigătorii vor fi anunțați astăzi, 6 noiembrie 2013 atât în acest post printr-un up-date cât și personal, printr-un mail.

Vă mulțumesc tuturor pentru participare și suport!

UPDATE 2: Câștigătorii concursului, sunt Alina S. și Ștefania.

Barbarul
Exit mobile version