De ziua cărții

free books vintage

Eu Ziua Cărții am sărbătorit-o așa cum m-a tăiat pe mine capul, așa cum m-a inspirat momentul.

Păi dacă-i ziua ei, eu zic că ar trebui susținută iar pentru acest motiv, în loc să dau fuga să mă îmbulzesc în Centrul Vechi pentru a-mi lua gratuit o carte la întamplare din cele care se dădeau for free – că așa înțeleg unii să cinstească ceva – eu am cinstit cartea cumpărând-o. Iar Ziua Cărții m-a răsplătit cu o surpriză frumoasă și de ziua ei a făcut să îmi iasă în cale al treilea roman al lui Kate Morton, Las Horas Distantes, tradus în română. Vai de când îl caut și ce bine îmi pare că l-am găsit într-o zi așa specială!

Acum să nu înțelegeți că aș avea ceva împotriva evenimentului organizat în Centrul Vechi de Ziua Cărții, ba chiar inițial mi s-a părut o idee bună. Așa de bună încât m-am dus să asist. Dar trebuia să fii acolo ca să înțelegi că în mult prea cunoscutul stil românesc, ideile bune se pierd în execuții proaste, iar Ziua Cărții nu și-a căpătat sărbătoarea mult meritată. Dar nu-i nimic, mai e și la anul.

books

Pentru că îmbulzeală it’s just not my style, am purces spre o terasă cu vedere la eveniment. De fapt, la mulțime, că evenimentul a constat în niște cărți întinse pe jos. Am comandat o prăjitură cu fructe de pădure, nici prea dulce nici prea acră, să meargă bine cu festivitatea. Și ca să vezi cât de adevărată e zicala aia cu nu aduce anul ce aduce ceasul, întâmplarea a făcut că am asistat la ceva mult mai interesant decât sărbătoarea cărții.

În dreapta mea, la terasa vecină, observ o altă forfotă de oameni, mulțime de lumini și echipaje. Un domn bine, așa cu barbă cum îmi plac mie, un fel de homeless artist boem striga din toți rărunchii: Atenție se filmează! Atenție figurația! Action!

Și preț de 30 de secunde se filmează o scenă în care 3 persoane beau pe rând din niște sticle colorate de alcool. Reclamă la o bere cred. Cele 30 de secunde de filmare – boring. Ce se întamplă în spatele camerelor însă este cu adevărat fascinant. O armată de oameni în jurul a 3 sticluțe colorate, care după fiecare dublă trasă erau șterse, aranjate, bibilite și potrivite să dea perfect în cadru.

La sfârșit s-au aplaudat reciproc, entuziast dar discret și s-au împrăștiat care încotro, nu înainte de a trage fiecare câte o dușcă din băutura aia pe care n-am apucat să văd ce scrie.

Uite domne’ câte ratezi când stai închis de la 9 la 6 într-un zgârie-nori de sticlă.

Parerea ta conteaza!