WEBINAR – Cum lucrez legal daca sunt freelancer – acum si pe 12 OCTOMBRIE 2016

Am  inteles, am inteles! Ati votat cu o majoritate covarsitoare, subiectul pentru care toti veniti la consultatii.

Asadar acest webinar va fi organizat sub forma de consultatie in grup, adica vom vorbi despre exact toate subiectele pe care le ating si in cadrul unei consultatii private, iar voi veti pune intrebari liber, iar eu ma voi chinui sa va raspund tuturor, fara sa vorbim unii peste altii.

Ce am invatat de la webinarul trecut, pe langa faptul ca sunt total atehnica, este faptul ca apreciati tare mult ca aceste webinarii sa se desfasoare ca o discutie si nu ca un monolog. De aceea, vom putea dialoga pe tot parcursul webinarului, iar voi ma puteti intrerupe daca nu ati inteles o explicatie, o notiune sau daca trec prea repede prin anumite lucruri pe care le doriti aprofundate.

Cand si cat dureaza?

Miercuri, 5 octombrie 2016, ora 6 PM. – ora 6 pm este pentru voi, ca sa puteti termina programul; din partea mea l-as face in mijlocul zilei, dar majoritatea dintre voi sunteti la birou; daca cumva preferati alta ora, lasati in comentarii, macar aplicam de data viitoare.

UPDATE: Din cauza interesului vostru mare pentru acest subiect, locurile la webinarul din 5 octombrie 2016 s-au epuizat, motiv pentru care voi organiza un alt webinar cu aceeasi tema MIERCURI 12 OCTOMBRIE 2016, tot la ora 6  PM.

Link-ul pentru inregistrarea la webinarul din 12 octombrie 2016, ora 6 P.M este (acelasi link il gasiti si mai jos la sectiunea “Cum ma inregistrez”:

https://attendee.gotowebinar.com/register/3497141145804351489

Data trecuta a durat 4 (patru) ore. Deoarece am inceput cu PFA-urile si dupa ce am trecut prin toata fiscalitatea romaneasca am divagat spre sedii sociale, autorizare la ONRC si taxe locale. M-am gandit sa limitam totusi webinarul la maxim 2 ore, adica dublul timpului cat imi ia in mod normal sa explic unei persoane, in cadrul unei consultatii private, situatia. Totusi, voi avea grija sa nu plece nimeni acasa cu intrebari la care nu si-au gasit raspunsul, atat timp cat intrebarile se refera la subiectul webinarului.

webinar-cum-lucrez-legal

Cat costa?

Tariful este de 40 RON/participant.

Plata se realizeaza prin transfer bancar, folosind datele de mai jos.

Beneficiar: SMART TAX ADVISORS SRL

Cont IBAN: RO14INGB0000999902131749

Explicatie: plata webinar freelanceri

Dupa ce efectuati plata va rog anuntati-ma (comment la aceasta postare sau mail pe [email protected]) ca sa va pot trimite datele de logare la webinar. Momentan folosesc un program gratuit care permite un numar limitat de participanti per webinar.

Da, fiscalizez veniturile. Da, dau factura. Da, fac ceea ce predic, adica NU lucrez la negru, pentru ca eu am mai mult de castigat la faza asta, decat castiga statul din fiscalizarea veniturilor mele. Respect regulile (asa incorecte cum sunt) si dorm linistita. Nu de alta, dar data trecuta era cineva interesat daca imi fiscalizez venitul, la modul in care era sigur ca nu o fac, de parca n-as fi dat contul firmei, ci nu stiu ce cont obscur de card.

Despre ce vom discuta?

Vom incerca sa ramanem in aria urmatoarelor subiecte:

1. Imi trebuie o forma de autorizare pentru activitatea mea (si daca da, care, PFA sau SRL) sau ma gasesc intr-un caz particular in care pot activa fara sa ma inregistrez la Registrul Comertului? – aici fiecare isi va detalia activitatea si vom identifica impreuna ce si cum.

2. Cine sunt clientii mei? Trebuie sa ma inregistrez ca platitor de TVA? Trebuie sa ma inregistrez in ROI?

3. Aspecte contabile pentru fiecare forma de organizare in parte: contracte, facturare

4. Discutie pe marginea platformelor online:

  • cum pun activitatea de pe platorma in contabilitate – cum emit facturi, cui emit facturi si ce fac daca nu am contracte pentru fiecare 10 usd incasati
  • ce fac cu banii incasati in Paypal, cum ii contabilizez
  • de ce imi cere plaforma numar de TVA si ce fac daca nu am/ce fac daca am
  • ma incadrez la servicii prestate pe cale electronica? ce sunt si cum le evit (credeti-ma vreti sa evitati incadrarea asta!)

Cum ma inregistrez?

UPDATE din cauza interesului vostru foarte mare pentru acest webinar, locurile pentru webinarul din 5 octombrie 2016 s-au epuizat. Link-ul de mai jos este pentru inregistrarea la webinarul de MIERCURI 12 octombrie 2016 ora 6 PM, acelasi subiect.

Dupa ce voi verifica plata, voi da accept inregistrarii tale.

Sper sa ne auzim cu bine la webinar! 🙂

19 Comment

  1. Raul says: Reply

    Luiza, avand in vedere ca timpul e o resursa pretioasa, ar fi utila inregistrarea acestor webinarii si acordarea accesului la ele, contra cost, pt ca fiecare sa le poata urmari cand are timp si chef.
    Plus ca, daca peste o luna ma lovesc de o problema, am posibilitatea oricand sa revad.
    Ceva in genul Membershipului facut de Marius Achim.

    In felul acesta ai putea trece la cateva sute de membri interesati sa se inscrie.

    1. @Raul – iti multumesc foarte mult pentru sugestie, ma voi interesa cine este Marius Achim si ce/cum face el. Voi inregistra acest webinar, am mai avut astfel de sugestii. Multumesc! 🙂

      1. Raul Lucian says: Reply

        Reteta lui Marius Achim e simpla:
        pui toate inregistrarile webinariilor pe o singura platforma (de exemplu o sectiune a websiteului luizadaneliuc.ro) si dai acces la acea sectiune doar cu user/parola, date pe care le primesti in urma platii unei taxe de acces sau a unui abonament.

        Un produs de genul acesta ar fi mai valoros deoarece:
        – va contine o varietate de webinarii pe diverse teme de interes
        – va fi un produs care se updateaza continuu cu noi inregistrari
        – materialele vor fi disponibile 24/7.

        1. @raul – multumesc pentru informatii, studiez problema in amanunt si sper sa implementez cat mai rapid; multumesc! 🙂

  2. Buna Luiza,

    Sunt de acord cu Raul. Si eu sunt dispusa sa platesc pentru a avea acces la aceste webinarii.

    1. @miruna – multumesc pentru interes si sugestie! 🙂 Il inregistrez pe acesta.

      1. Perfect! Astept instructiuni in legatura cu ce si cum sa fac pt a avea acces.

        O zi frumoasa!

  3. Pentru cei care vor plati si vor vedea ulterior webinarul, le poti raspunde la eventualele intrebari pe mail? Sau ce alta varianta propui?

    1. @madalina – inca nu m-am gandit cum voi face, dar da, desigur, este si asta o idee, in general asa fac pentru intrebarile care apar dupa consultatiile private; orice sugestie este binevenita! 🙂

  4. Luiza, si mie mi se pare o idee buna inregistrarea si accesul ulterior contra cost, I’m so in!

    Pe mine m-ar interesa ce coduri CAEN trebuie adaugate unui SRL existent, neplatitor de TVA, pentru a pputea inregistra in contabilitate veniturile unui blog din Google Ads, Amazon affiliates (US), Creative Market affiliates-unde se cere intr-adevar un numar de TVA (aici ma intereseaza ca si afiliat, nu ca si ‘producator’ de bunuri digitale) si cum se procedeaza efectiv cu ele. Plus sponsorizarile ocazionale sub forma de produse sau bani pentru diferite articole de pe blog.
    Iar blogul, daca este inregistrat pe persoana fizica, trebuie sa fie modificat ulterior pe juridic, trebuie sa se regaseasca undeva datele firmei (in domeniu, registrar, etc.), pentru a putea deduce cheltuielile cu hosting-ul, etc?

    Poate atingi cu bagheta magica a sfaturilor contabilicesti vreunul dintre aceste subiecte 🙂

    Iti multumesc pentru toate informatiile furnizate, citesc cu mare interes articolele tale.

    Toate cele bune,
    Diana

    1. @diana – voi tine cont de tot ce se intreaba aici in comentarii, o sa imi notez toate aceste lucruri separat inainte sa inceapa webinarul ca sa nu uit ceva dar daca cumva uit sau va vin si alte idei si intrebari pe parcurs, va rog sa intrebati atunci si sa nu trecem peste o problema pana cand nu a fost explicata in particular pentru fiecare situatie; va multumesc pentru feedback si intrebari! 🙂

  5. Mihai says: Reply

    Subscriu si eu la ideea vizionarii webinarului la alte ore si sunt dispus sa platesc pentru asta. Mai concret, nu voi putea participa la acea data/ora dar sunt foarte interesat de subiect.
    Te rog frumos sa ne comunici cum putem intra in posesia inregistrarii.
    Spor in toate!

  6. Mihai says: Reply

    Si eu sunt dispus sa platesc ca sa vad o inregistrare a webinarului, eu locuind in partea de Vest a tarii si neputand ajunge la webinar. Multumesc si astept vesti! Succes!

  7. Luiza, te rog ia în considerare o sugestie petru acest webinar față de cel precent: ar fi de folos să ne arăți niște slide-uri cu ce ne spui, ca să putem urmări și lua notițe, mai ales unde indici texte de lege. Mulțumesc!

    1. @mira – ok, ma voi gandi sa fac niste slide-uri, multumesc de sugestie! 🙂

  8. Lorena says: Reply

    Vaaaii ….eu aflu prea tarziu despre acest webinar !!! ….mai organizezi ? 🙁
    Mersi

    1. @lorena – momentan nu am nimic planuit, poate in ianuarie; momentan tin doar sedinte de consultanta individuala pe skype sau la sediu nostru.

      1. Mihai says: Reply

        @luiza, in ce consta o sedinta pe skype? Se pot pune si intrebari? Si cat costa si cat dureaza?

        1. @mihai – o sedinta de consultanta pe skype este la fel ca o sedinta la sediul nostru si consta in discutarea situatie fiscale si contabile a fiecaruia si bineinteles se pun intrebari si eu va raspund cat de bine ma pricep. 🙂
          Costa 100 lei si dureaza in medie o ora. Am un anunt cu acest serviciu oferit in bara din dreapta a blogului.

Parerea ta conteaza!