Viața începe la 40 de ani, până atunci faci doar cercetare

life begins at 40Pornind de la celebrul citat rostit de filozoful Carl Gustav Jung, am început și eu să filozofez în gând, în timp ce mă pregăteam să vin azi la birou. Așa o fi sau n-o fi oare?

Prima dată mi-am adus aminte de o discuție avută “în casă” pe tema speranței de viață. Domnul meu avocat trăiește cu impresia că toți ar trebui să murim pe la 65-70 de ani și că până și vârsta asta este înaintată. Eu sunt de părere că părerea lui e total deplasată și nici măcar nu vreau să mă gândesc la această posibilitate. Probabil că dacă aș face asta, aș porni să călătoresc chiar acum prin lume, deoarece înseamnă că mai am de trăit doar 40 de ani, adică încă pe atât și un pic față de cât am trăit. Puțin!

Dar lăsând la o parte speranța de viață, cred că ai dreptate, dragă filozofule.

Până în 40 de ani experimentezi tot ce se poate experimenta, trăiești și bune și rele, ești și corect și incorect pentru că de cele mai multe ori nu distingi între cele două, valorile de viață sunt inexistente iar tu de-abia auzi de concept. Îți schimbi stilul de viață de la o lună la alta, ba poate chiar le și îmbini, de ce nu. Excesele sunt la ele acasă, pentru că ți le permite și vârsta și lipsa responsabilităților.

Pe alocuri, încerci să fii responsabil dar constați că în ciuda eforturilor ceva nu se leagă pentru că lipsește fundamentul care nu poate fi decât introspecția, iar tu de cuvântul ăsta ai auzit vag, într-un film.

După 40 de ani e vremea când prelucrezi toată informația și experiența acumulata.  După 40, este vremea când te uiți la marea de posibilități, cunoștințe, informații și alegi ceea ce ți se potrivește. Și pe cine ți se potrivește.

După 40 de ani îți vine natural să te aduni pe lângă casă și să rămâi acolo. Îți vine poftă să coci în cuptor plăcințele chiar dacă sunt semipreparate, luate de la supermarket. Fericirea vine din simplitatea unei după-amiezi de week-end petrecută în compania celui drag, pe canapea, cu un film vechi și un pahar de ceva bun. Poate chiar o ciocolată caldă.

Familia devine un cuvânt familiar. Îl înțelegi, îl cauți, îl prețuiești. Poate faci copii și atunci te dedici lor, poate nu faci și atunci te dedici persoanei cu care îți împarți viața. Oricum ar fi, dedicarea devine o mare parte din viața ta și culmea e că îți vine natural să faci un lucru de care cu zece ani în urmă fugeai ca dracul de tămâie.

E adevărat dragă filozofule că viața adevărată începe când realizezi care sunt valorile cu adevărat importante (pentru tine) iar asta nu ai cum să-ți dai seama decât după ce le experimentezi pe toate.

8 Comment

  1. Ai dreptate! Eu am 34 de ani si ma simt inca foarte tanara. Imi place sa cred ca o sa traiesc cel putin 90 de ani la fel ca bunicii mei ca sa apuc sa vad si sa traiesc foarte multe lucruri.

    1. Ma bucur sa aud ca nu sunt singura cu ganduri din astea. 🙂

  2. Razvan says: Reply

    Iar filosoful e de sex masculin, fiindca noi devenim mai maturi, mai stabili si mai dedicati dupa 40 de ani?
    Daca da, atunci adevarat graiesti!

    1. Filosoful este de sex masculin pentru simplu motiv ca s-a nascut cu ceva intre picioare.

  3. Resimt oarece amărăciune când citesc, dar pe de altă parte, ştiu că aşa e.
    Amărăciunea, o resimt mai curând pentru că au fost chestii pe care le-am amânat şi acum… e prea târziu să le mai fac. Pe cele inutile pe care le-am făcut, le consider lecţii de viaţă. 😉
    Una peste alta însă, din perspectivă informaţional-energetică, ce ai avea de transmis la 15 ani?
    Sigur, afară de inocenţă (IF{} {}; )???

    1. Din pacate, sunt oameni care si la 15 ani au o experienta (prea) bogata de viata.

  4. Viata fara cercetare e plictisitoare – eu nu m-as opri cu experimentatul la 40 de ani 🙂

    1. @anca – da, ai dreptate! nu cred ca e bine sa ne oprim. 🙂

Parerea ta conteaza!