Vacanța dinaintea vacanței

vacantaAnul acesta mi-am propus să călătoresc lejer, fără program și itinerarii cu singurul scop de a mă odihni și a savura parfumul locurilor în care ajung dar dintr-o postură comodă, facilă, relaxantă.

Calătoria asta e diferită de restul celor pe care le-am mai făcut. Este specială și se observă acest lucru încă dinainte de a începe, în micile detalii cărora altădată nu le dădeam atenție. Pentru că am planificat din timp, am reușit să iau bilete ieftine cu ore de decolare rezonabile care mi-au permis să îmi încep dimineața de duminică lejer, cu o cafea bună cu frișcă produsă in house la cafetiera noastră care prestează impecabil. Acest aparent mic detaliu mi-a dat o stare de bine, de liniște, de pace, timp să asimilez și să trăiesc experiența plecării. Diferența stă în lucrurile mărunte, asta îmi este clar acum și cu siguranță la fiecare plecare viitoare voi ține cont de această descoperire.

Un alt amănunt aparent neînsemnat ce face experiența acestei călătorii semnificativ mai plăcută decât în trecut este faptul că vacanța mea a început ieri, cu o zi înainte de plecarea propriu-zisă. Eu, care ador călătoriile, ajunsesem anul trecut la concluzia că nu mai vreau să plec nicăieri pentru că era prea obositor. Nu aveam energie să planific și mai ales să călătoresc în condițiile în care totul se rezuma la o goană nebună de la birou, acasă, la aeroport, la hotel și apoi o goană și mai nebună pentru a bifa lista de obiective turistice întocmită tot în grabă.

Cum vă ziceam, vacanța mea a început ieri dimineată, tot cu o cafea bună, un pic de atenție acordată unor detalii feminine de obicei ignorate, un prânz copios la Van Gogh, cafeneaua în care mergem ori de câte ori dorim un english breakfast ca la carte și am încheiat ziua în compania unor prieteni  la o bârfă mică și foarte relaxantă. Această zi de vacanță petrecută totuși acasă mi-a dat ocazia să procesez faptul că mă așteaptă o perioadă relaxantă și să îmi adaptez psihicul și corpul la această schimbare.

Ca și touch final al experienței pre-vacanță, în timp ce așteptăm avionul am luat prânzul la Burger King, lucru pe care de obicei îl evităm cât putem și anume să mâncăm la fast food. Dar e vacanță și vacanțele de aceea sunt făcute ca să poți să îți faci toate poftele pe care în viața de zi cu zi în mod responsabil ți le reprimi.

De pe aeroportul Otopeni, pregătită de decolare spre tărâmuri mai calde, vă urez duminică frumoasă în continuare!

4 Comment

  1. rotrav says: Reply

    “Ca din toate cite sint
    Pe ocean si pe pamint
    Ori in galerii de diamant
    Tarmul n-are nici un haz
    Sedentar nu esti viteaz
    Numai DRUMUL e interesant”

  2. Miky says: Reply

    stai sa vezi vacanta de dupa vacanta 😀 eu mereu cand ma intorceam din concediu eram super deprimata, as mai fi vrut vreo 3 zile sa ma adaptez cu gandul ca s a terminat vacanta 🙂

    1. Si eu sunt la fel de obicei, super deprimata. De data aceasta este diferit deoarece urmeaza o alta vacanta peste o luna, ceea ce ma face sa privesc cu optimism intoarcerea “temporara” din vacanta.

  3. Miky says: Reply

    sa ma obisnuiesc adica, ca nu stiu sa vorbeste romaneste 😀

Parerea ta conteaza!