Trai neneaca! Pe banii cui?

functionar primarie
Sursa poza: maramures.citynews.ro

Guest post scris de Dan Ivanov

Motto: “cumplit mestesug de tampenie, Doamne fereste” (Ion Creanga)

Cum-necum am avut treaba la o primarie (nu cea de domiciliu). Primaria de care vorbesc se afla  la nu mai mult de 20 de km (asfalt giugiuc) de Ministerul condus cu eleganta si cu mustata de dl. Liviu Dragnea.

Am conversat (elevata expresie) cu o doamna deosebit de amabila si de politicoasa, ba chiar vorbind corect gramatical.

Ce munceste o doamna ofiter al starii civile intr-o comuna?

Doamna este ofiter al starii civile intr-o comuna de 3000-3500 locuitori.

Intr-un an a participat la oficierea a 15 casatorii (nu purta panglica tricolora rezervata cetateanului intaistatator al comunei –adica primarului), dar facea formalitatile necesare. N-am avut obraznicia sa intreb daca facea hartiile pe calculator sau mai era careva pe acolo insarcinat cu treburile “triviale”. Aceste date constituie secret al comunei, altfel nu-mi explic de ce mi se cere certificatul de casatorie –original si copie- la evidenta populatiei.

In acelasi an s-au nascut 14 prunci si starea civila a eliberat documentele cerute de imprejurari . Evident ca au fost introduse in calculator datele noilor locuitori ai comunei. Cred ca politia si/sau evidenta populatiei nu au acces la aceste date (or fi secrete fata de politie sau se cere certificat ORNISS pentru a le vedea), altfel nu se explica de ce mi se cere certificatul de nastere la obtinerea/preschimbarea unei carti de identitate.

In acelasi an starea civila a consemnat si vreo 14 decese, ceea ce a necesitat elaborarea unor documente. Datele s-au dus in aceeasi baza de date ultrasecreta si ferita de ochii organelor de politie si de evidenta populatiei, care –“dupa caz”- imi cer si certificat de deces [copie si original] la preschimbarea cartii de identitate.  Trebuie sa marturisesc ca nu m-au dus neuronii sa-mi imaginez la ce serveste un certificat de deces la preschimbarea cartii de identitate a unei persoane vii.

In afara de activitatile mai sus descrise, la starea civila se mai elibereaza si cam 150 de adeverinte spre ARHIVAREA INUTILA la alte autoritati. O simpla accesare a bazei de date ar confirma ca Stan Papusa are 3 copii minori, asa ca – LA ACEEASI PRIMARIE – nu ar mai fi nevoie de adeverinta de stare civila.

Cum se pot economisi anual peste 30.000.000 lei

Si acum vine vestea cea buna:  pentru toata aceasta activitate SE PLATESTE din gros.

La un program de lucru de min. 200 de zile lucratoare pe an, a cate opt ore zilnic, ofiterul starii civile este platit UNA MIE SASE SUTE de ore pe an. Ca sa fiu clar, pentru 14 decese PLUS 14 nasteri PLUS 14 casatorii PLUS 150 adeverinte se cheltuie 1600 ore anual.

Zvonurile zic ca e vorba de salarii  la o comuna medie-mica de circa 1800lei  x 12 luni  = peste 20.000 ron pe an.

Deci, cum zicea autorul: “TRAI NENEACA, PE BANII BABACAI”?

Domnule ministru Dragnea, ce faceti cu banii Dvs personali nu ma priveste, dar de ce ma puneti pe mine sa particip la aceasta risipa?

Nu se poate lucra cu NUMAI o jumatate de norma la starea civila? Iar restul de patru ore zilnic sa fie folosite la celelalte activitati ale primariei?

Iar daca socotim cam TREI MII de comune [las deoparte orice oras sau municipiu] vorbim de jumatate din 3.000 x 20.000 = 60 MILIOANE lefuri.

Nu vreti sa economisiti TREIZECI DE MILIOANE de lei anual, domnule ministru Dragnea?

13 Comment

  1. gheorgica says: Reply

    Esti in eroare cu problema asta si imi pare rau ca tre sa spun ca si contabilii nu prea au rost. Acum sa ma justific. Poate nu stii ca ofiter al starii civile nu poate fi decat secretarul primariei cu mandat de la primar . Secretarul nu este vrabiutza secretara. El raspunde de legalitatea actelor care se emit in primarie. Practic el este reprezentantul prefecturii si al statului in localitate. Activitatea lui nu se rezuma doar la casatorii,nasteri si decese. In afara de faptul ca verifica despre legalitate toate documentele emise de consiliul local si de primar el pregateste si sedintele acestora. Adica este omul cel mai bine pregatit juridiccare face toata munca di primarie pentru care si raspunde. Primarul si consilierii in mare parte sunt niste neacaisi care vin cu propuneri ilegale si halucinante. Ai dreptate ca se poate separa partea de emitere documente civile prin accesarea bazei de date ca in tarile civilizate, dar la noi inca nu s-a copt. La asta pot sa iti dau un exemplu si legat de contabili si sa vezi ca nu este asa nevoie de ei . Venetia este un stat in stat. Aici anumite activitati comerciale se pot desfasura simplu fara sa iti tina cineva contabilitatea. Vrei sa vinzi o marfa ex inghetata. Iti iei un aparat omologat si materia prima , te duci la primarie sa rezervi un loc te duci la fisc si iei un cip car merge la o casa de marcat si incepi treaba. Pe bonul care se emite ai datele tale , pretul tau si taxelecatre primarie si alte taxe legate de locatie (scaun,masa…lux) La ora 18 activitatea ta inceteaza si esti obligat ca sa depui banii la o banca pana a doua zi la ora 10. Din cip(card) banca repartizeaza pe conturi toti banii inregistrati de casa de marcat Tu stii zilnic care sunt banii tai si statul la fel. Nu depui declaratii si alte inventii contabile ca sa te complice. Nu mai vrei sa vinzi inghetzata,te duci la primarie si anunti ca nu mai ocupi locul si la fisc sa predai cipul si sa primesti hartia ca esti ok. La noi totul este complicat din cauza contabililor ajunsi ministrii care vor sa se vande tot felul de chinuri pentru investitor. Daca esti corecta fa un calcul si pentru costurile legate de contabilitate si alte actiuni ale statului

    1. 1. Este un guest-post. Cel mult autorul este intr-o eroare.
      2. Ce legatura au contabilii in povestea asta?
      3. Nu intentionez sa fiu corecta, ci profund subiectiva.
      4. E bine ca cineva ii apara si pe functionarii publici in tara asta.

  2. gheorgica says: Reply

    Scz daca s-a inteles asa. Postarea se adreseaza nu doar autorului ci si celor care se lasa manipulati de o asemenea parere la adresa unor oameni care tin in carca prostia aflata la putere. Partea despre contabili se refera la reducere de personal inventata de contabilii aflati la putere prin ministere si care acum se cred detinatorii adevarului absolut. In perioada asta se produce o prigoana impotriva celor care mai au minte si ai vazut ce se intampla:cad avioane,…lumea sufera adica prostia a inceput sa se manifeste vioplent.Blogul tau este interesant si plin de parte tehnica care sincer imi este de folos. Si eu ma confrunt cu multe probleme halucinante izvorate din legislatia contabila incalcita care imi face zile amare in incercarea la care am pornit

    1. Fiind un guest-post chiar nu sunt in tema cu realitatea din teren, dar numai cand aud sintagma de functionar public, nu ma pot gandi la nimic de bine in legatura cu ei. Nu am avut nici macar o singura experienta placuta legata de aceste specimene. Din punctul meu de vedere sunt ca niste lacuste. Asta-i experienta mea. Poate a altora o fi mai buna sau or fi mai toleranti.
      Iti multumesc pentru aprecierile la adresa blogului! 🙂

  3. gheorgica says: Reply

    Ai patit experienta asta pentru ca au fost facuti functionari publici inclusiv soferii si femeile de serviciu (scz nu critic aceste meserii doar prezenta lor in corpul functionarilor publici) intentionat pentru a denigra acesti oameni. Tu la ghiseu te intalnesti cu un inspector care este scribul din trecut. Tu vb cu cineva care nu transmite informatia la adevaratul functionar public si atunci te enervezi . Sistemul este conceput ca tu sa ajungi greu la functionarul public si sa platesti fara justificare sau sa renunti la solicitare. Problema este ca reducerea a inceput cu cei care sunt cu adevarat functionari publici si tu ai ramas cu cei de la ghiseu care se uita la buzunarele tale. Legislatia stufoasa si lipsita de claritate genereaza bisnitari publici

    1. Se poate sa ai dreptate.

  4. cinic says: Reply

    @gheorghica. Daca lasi o adresa de e-mail, te trimit imediat la o comuna unde SECRETARUL primariei nu este si ofiter de stare civila. Nici n-ar putea fi, caci ar contrasemna ceea ce scrie in registre. Inteleg ca ai rude -poate pe la comune mai mici- unde exista acest cumul [cu aprobarea legala a cui?].
    Dar de ce nu te deplasezi la sect. X din Bucuresti ca sa surpriza ca secretarul primariei NU este of. al starii civile.
    In rest, situatia e reala si afirm ca TOATE adeverintele eliberate de vreo primarie pentru uzul vreunei autoritati statale sunt INUTILE cand bazele de date sunt accesate.
    Ca la ajutoare sociale sa scoti o adeverinta cu nr, de copii de la aceeasi primarie, in aceeasi cladire nu ti se pare TRAI NENEACA?

  5. meticulos says: Reply

    “Ai patit experienta asta” [citat corect din gheorghica] deci e reala treaba. Identificarea cauzei este esentiala? sau faptul ca pentru un volum redus de munca -si la o populatie in scadere- platim un pret per bucata enorm.
    PS. de ce imi trebuie la obtinerea/reinnoirea CI si certificatul de nastere -original si copie-? Daca e reinnoire sunt deja in baza de date a Politiei, iar daca am 14 ani sunt in baza de date a primariei de nastere.
    Poate ca nu toate primariile au baza de date informatozata (desi si Dragnea si Nica zic contrariul), dar de ce hartia sa nu fie exceptia si electronica regula?
    Si ca sa nu dai exemple din Italia numai tu, iei o moneda de doi euro te duci la un terminal la primarie si-ti imprima documentele necesare.

  6. curios says: Reply

    si nu ti se pare ca platim un pret enorm per bucata de act?
    De ce duc la politie certificatul de nastere la reinoirea CI cand datele mele exista deja in bazele lor de date? {fereasca Dzeu sa pierzi un certificat de nastere}
    Iar in Italia un automat elibereaza documentele de primarie {e drept ca n-au stampila spre oftica birocratilor din RO}.

  7. gheorgica says: Reply

    @Cinic Poate trebuie sa citesti Legea 215/2001 actualizata . Eu vb la general pt ca nu cunosc despre ce localitate este vb. Din prezentare este o comuna mica saraca in functionari. Daca esti pasionat de administratie o sa aflii ca seful starii civile este primarul care poate delega pe secretar sau o alta persoana competenta. Competenta o dau studiile de specialitate si cursuri legate de tema asta v art 64. Secretarul este seful functionarilor publici=> este cel mai competent si are obligatoriu studii superiooare juridice sau de specialitate Din aceste motive este trecut primul in lege. Ce spui tu sunt cazuri particulare la limita legiipentru ca multi primari analfabeti nu suporta sa le spuna cineva ca sunt in ilegalitate si tampiti. Asta este si motivul pentru care multi primari sunt,,puscariabili,, Ce spui tu de sectoare o sa aflii ca Bucurestiul este un caz exceptional si aici sunt servicii de specialitate unde persoana delegata este un director executiv adjunct din Directia de Evidenta Persoanelor sau un functionar care a facut cursuri de specialitate. Nu toate sectoarele au aceiasi organigrama

  8. cinic says: Reply

    @gheo. Deci vorbesti “din carti”. Comune sarace in RO avem 75% (veniturile nu acopera nici salariile). Deci se aplica ce am zis. Comuna nu e saraca si se afla la 25 de km de Bucuresti si de teoriile tale. Vad ca si la sectoare nu e cum zice la lege.
    Ramane intrebarea: pentru acel numar de “fapte” de ce platim 18 mil. vechi lunar?

  9. gheorgica says: Reply

    @Cinic Saracia si prostia un lux care costa mult. Raspunsul poti sa-l dai singur Este suficient sa compari averea primarului cu averea unui somer din comuna si rezulta raspunsul. Cineva nu doreste modernizarea Romaniei si respectarea legilor

  10. gheorgica says: Reply

    @meticulos. Comentariul tau contureaza imaginea unui cetatean care nu a citit legislatia tzarii in care traieste si are doar dorintze. Ca ai dorinte este foarte bine. Aceste dorinte trebuie sa ajunga la ochii si urechile celor care produc legi in Romania. La ghiseu intalnesti oameni care aplica legea si nu o comenteaza(ar trebui sa aplice corect legea).Pentru nedumerirea ta iti raspund ca unul de la ghiseu. Certificatul de nastere este baza actelor tale de stare civila. Acesta si cel de Deces sunt valabile pe toata durata existentei tale chiar si dupa Acestea nu se anuleaza decat in situatii speciale. Celelalte acte sunt de identificare a persoanei pe durata vietii si se schimba atunci cand statistic s-a constatat ca o persoana isi modifica fizionomia sau cand din diverse motive actul nu mai are valabilitate In Romania actul de nastere si cel de deces respecta legislatia Euro si se emit pe formulare regim special cu text olograf. Daca se schimba legislatia o sa primesti duplicat in formatul pe care legea il va permite. Pana atunci dorintele tale raman doar in mintea ta fara materializare

Parerea ta conteaza!