Travel: Torremolinos – orașul de lângă mare

Torremollions - boat

După aventura cu zborul low-cost, într-un final ajungem!

Trenul Renfe mă impresionează din primul moment. Pentru că m-a dus la destinație rapid (maxim 20 de minute de la aeroport până în stațiune cu tot cu așteptatul lui), super civilizat (încălzit, curat și frumușel foc) iar stațiile de tren sunt foarte accesibile de oriunde din stațiune, chiar dacă ai multe bagaje cu tine.

Și de această dată am respectat tradiția și ne-am rătăcit, luând-o spre partea opusă a stațiunii față de unde se afla hotelul. Rătăcitul acesta are ca avantaj faptul că ajungem să vedem niște locuri pe care altfel chiar nu le-am fi vizitat – în acest caz partea mai înaltă și mai puțin turistică a stațiunii – dar și dezavantajul că se întâmplă mereu exact la începutul călătoriei când avem cu noi toate bagajele, când sunt obosită și fără chef de aventură.

Hotelul la care am stat este situat chiar pe plajă ceea ce ne-a dat ocazia să ne trezim cu sunetul valurilor si imaginea  aceea a unei întinderi albastre până dincolo de orizontul percepției noastre, care te face să îți pui întrebări existențiale, cum ar fi: de ce e marea albastră? sau, noi de ce ne-am născut, de ce ne aflăm aici? sau preferata mea, cum ar fi dacă aș pleca pe mare și nu m-aș mai întoarce până nu văd toată lumea?

Torremollions - beach
imaginea pe care o vedeam de la balcon

Trebuia să fie prima mea vacanță în care să nu fac nimic. Fără obiective de vizitat, fără planuri de îndeplinit. Doar noi și marea și o carte bună. Surprinzător însă, nu m-am putut abține să nu vizitez și împrejurimile stațiunii și asta chiar din a doua zi. Așa că am purces într-o recunoaștere a tuturor stațiunilor din zonă, oprindu-ne pentru câteva ore in Benalmádena.

Torremollions - vedere de sus  Torremollions - isolatedTorremollions - faleza intors Torremollions - boat

The method

Las pozele să vorbească de la sine despre frumusețea locurilor vizitate, despre mare. Eu prefer să vă vorbesc despre faptul că această călătorie la mare, această întoarcere cu față către un stil de viață normal, liniștit, pașnic chiar și pentru câteva zile, mi-a dat mie o binemeritată pauză de la haosul zilnic în care trăim, iar creierului meu un timp pe care în alte condiții nu avea posibilitatea să și-l ia, să găsească acea soluție, acea cale de a ajunge din punctul unde suntem azi în punctul unde ne dorim să fim.

Știu că metoda sună simplist, atât de simplist încât nimeni nu o pune în aplicare și nimeni nu (mai) crede în ea. Până și eu, o adeptă a ideii că “there is something outhere”, a ideii că instinctul este cea mai puternică resursă a noastră, reprezintă calea cea mai scurtă de a ajunge de la vis la realitate, până și eu îmi pierdusem încrederea și speranța.

Dar metoda funcționează. Totul este să :

 – Ai încredere in  tine și în visele tale;

 – Când oamenii îți spun că e imposibil ceea ce vrei să rămâi pe baricade și să le spui că nu au dreptate;

– Când te întreabă “bine și cum o să faci să ….?” Să le răspunzi simplu că momentan nu știi dar o să știi curând; poate mâine, poate peste o săptămână sau peste un an, răspunsul o să vină singur la momentul potrivit;

La belle epoque

Revenind la Torremollions, micul port transformat în stațiune acum aproximativ 50 de ani, păstrează aerul boem al anilor de glorie, simplitatea și mai ales liniștea și stilul de viață al acelor ani. Una din plăcerile mele cele mai mari, în afară de a sta pe plajă și a privi valurile ore în șir, era să ies la plimbare pe faleză și să observ cuplurile de pensionari  plimbându-se agale prin soarele care ne făcea să uităm ca altundeva pe planetă, la noi acasă, ninge.

Stilul lor de viață este fascinant. Dimineață, înainte de micul dejun, ieșeau pe plajă să alerge. La micul dejun, își refăceau forțele, sorbind elegant din cafea sau din vinul spumant. Am încercat și eu treaba asta cu vinul spumant la micul dejun și nu-i nici pe departe așa romantic cum se vede în poze. Dar se pare că acești oameni aveau experiență cu așa ceva.  După micul dejun se plimbau toată ziua pe faleză sau prin oraș iar veselia și cheful lor de viață este pe cât de molipsitor pe atât de uimitor. Oameni la 70 de ani mai dornici de viață, mai în putere să meargă kilometri pe jos, mai eleganți decât generația noastră va fi vreodată. Trebuie să recunosc că acest lucru mă fascinează, mă înfurie și mă pune pe gânduri totodată. Este foarte clar că noi ăștia de ne numim generația modernă, ceva nu facem bine. Nu știm să trăim, știm doar să consumăm timp, să-l contorizăm.

Prânzul și-l luau în mici bistro-uri și cafenele de pe malul mării, neapărat acompaniat de un pahar de vin bun. Tapas-ul, acele mici gustări care să îți țină de foame sunt la mare căutare, excelente ca și gust și foarte variate. Seara, un adevărat spectacol al eleganței atât pentru doamne cât și pentru domni. Cina, prilej de a etala ținute elegante, cu bun gust și bijuterii de familie te transpunea în epoca în care aceste detalii făceau parte din rutina zilnică.

O incursiune scurtă într-o lume pe cale de dispariție, o lume fascinantă cu care aș schimba într-o secundă lumea mea. Știu că toți ne dorim să trăim undeva în trecut, unde avem impresia că lucrurile erau mai bune, mai frumoase, acolo unde credem că se află „la belle epoque” a civilizației noastre. Poate fi asta sau poate fi o nepotrivire reală a firii mele cu timpurile pe care le trăim.

Pentru că se află la doar 50 de km de Torremollions și pentru că sunt atât de multe lucruri de văzut în lumea asta încât în puține ocazii îți permiți să ajungi în același loc de două ori, am decis să vizităm și Marbella. Dar despre această aventură, într-o poveste viitoare.

1 Comment

Parerea ta conteaza!