Superscrieri: Un blogger printre ziaristi – lupul la oi (si nu invers)

superscrieri

Luni seara am avut onoarea sa particip la a doua editie a Galei Premiilor Superscrieri. Deoarece mi-am inscris un text in concurs, am primit si invitatie de participare la Gala.

Superscrieri promoveaza jurnalismul narativ de calitate in Romania si isi propune sa schimbe, sa imbunatateasca perceptia oamenilor despre realitatea care ne inconjoara prin felul in care intamplarile din jurul nostru sunt relatate.

Cand am trimis textul meu in acest concurs, recunosc ca am facut-o fara sa citesc foarte atent despre ce era vorba. Ba chiar deloc. In primul rand era despre jurnalism narativ si in al doilea rand era despre calitate. La acest concurs au participat jurnalisti care inca folosesc tehnica investigatiei pentru a-si scrie reportajele, jurnalisti care stiu sa transmita intr-un mod emotionant o intamplare reala (caci jurnalismul, din cate am prins eu, este doar despre non-fictiune, desi n-ai zice in zilele noastre asa ceva), jurnalisti care se ridica deasupra functiei de copy-paste a unei stiri auzite, nicidecum verificate, ce sa mai vorbim de redate in fel propriu.

“N-am murit!”

Foarte mult s-a discutat in seara aceea despre moartea presei. Eu sunt chiar pe dinafara acestui subiect, nu cunosc si nu imi explic motivul pentru care oricine ar afirma faptul ca presa a murit. Tocmai de aceea, fiind in postura de om neavizat in mijlocul unei discutii pe care nu o intelege, atunci cand am auzit aceasta sintagma, m-am gandit ca presa ar putea fi considerata moarta dintr-un singur motiv  si anume atunci cand i se ia dreptul jurnalistului sa scrie ce doreste, cand i se impune despre ce sa scrie si in ce forma sa scrie, cand dreptul la libera exprimare a fiecarui jurnalist este cenzurat. Nu stiu daca asta se intampla. Atunci cand presa (scrisa) se transforma, in nici un caz nu putem vorbi de o moarte a ei. Cred eu.

Si cu toate acestea oamenii aceia erau vizibil si autentic afectati, loviti, constransi. Desi se vehiculeaza subtil faptul ca jurnalistii acuza (si) bloggerii pentru moartea presei, eu in seara aceea nu am vazut nici o acuza, nici o dorinta de a arunca vina pe cineva. Eu in seara aceea am vazut o singura dorinta a jurnalistilor si anume de a lupta pentru profesia lor, de a spune lumii intregi ca presa nu a murit, din contra, e foarte vie, atat de vie incat in seara aceea acorda premii de excelenta unor jurnalisti de exceptie.

M-am gandit ca ar fi intersant sa se stie faptul ca jurnalistii (cel putin nu aceia pe care i-am vazut eu in sala) mi-au lasat impresia ca nu acuza si nu raspandesc vorba ca presa a murit din vina lui lui x sau lui y. Ei cred in continuare in meseria lor pe care si-o fac cu mare pasiune.

Parerea ta conteaza!