Să vă spun un secret despre călătorii. Despre viață, de fapt.

Scris de Luiza Daneliuc

catÎn mare parte este adevărat, să ai atât posibilitatea  financiară cât și timpul și sănătatea necesară să călătorești este cu adevărat un mare cadou, de genul celor trei în unu, pe care ți-l face viața.

Dar pe de altă parte … vai, ce dezamăgire au cei care călătoresc în diferite colțuri ale lumii pe baza pozelor de pe FaceBook! Nu numai că lumea este în continuă schimbare, o schimbare atât de rapidă și radicală, încât te poți trezi că ce ai citit despre un anume loc la începutul anului, nu mai este valabil în prezent. Totul se schimbă, de la  condițiile legale de ședere, la costul vieții.

Dar chiar dacă lucrurile nu s-ar schimba. Mi s-a întâmplat de multe ori să fac poze mai frumoase decât realitatea, mie, unei amatoare, care de-abia a învățat cum să schimbe trei opțiuni la un aparat de fotografiat prea performant pentru niște simple poze de vacanță. Imaginați-vă doar ce pot face oamenii plătiți special să vândă destinații. Am impresia că prin prelucrarea excesivă, prin îndârjirea de a fotografia doar anumite unghiuri, prin promovarea unei bucăți de poză ca fiind întruchiparea exactă a unei locații în ansamblul ei nu numai că se stâlcește realitatea dar se minte flagrant poporul cu fotografia!

Mi s-a întâmplat de multe ori să văd poze ale locurilor pe care le-am vizitat, poze ale străzilor pe care m-am plimbat și să exclam indignată: nu arată așa! asta nu-i realitatea! Dar cât a trebuit să călătoresc să înțeleg asta? Prea mult.

Iar dacă mă refer la oamenii care își fac vise, speranțe și planuri de viață bazate pe fotografii, drama se adâncește.

Lucrul acesta se aplică și în viață. Ignorăm imaginea de ansamblu pentru o bucățică de poză ideală, pe care am zărit-o cu coada ochiului în grădina altuia și-avem impresia eronată că respectivul are o viață ideală, care pe noi ne ocolește din varii motive. Și-alergăm după fotografia aia cropată, luni, ani întregi, înainte să descifrăm faptul că ea a fost cropată dintr-un ansamblu care, de multe ori este mult mai urât, mai gri, mai insipid, inodor și incolor decât ceea ce trăim noi. Asta-i ironia sorții. Asta-i drama omenirii. Înțelepiunea vine la vârsta la care corpul nu te mai ajută să o pui în practică.

PS: îmi cer scuze pentru cuvintele inexistente în DEX dar prezente în text.

1 Comment

  1. Alex says: Reply

    Probabil fotografiile sunt precum viata: cautam fericirea in alta parte, mereu mai departe… Cand ajungi acolo nu mai este dar te striga din nou de departe. Plecat fara adresa.. de Cezar Petrescu

Parerea ta conteaza!