Roxanne

Roxanne 50x70Lung-metrajul Roxanne al regizorului Valentin Hotea a avut premiera națională vinerea trecută pe 11 septembrie 2013 la Cinema Pro. Nu știu câți dintre voi știu, dar este un sentiment aparte să participi la premiera unui film, unde producătorul, în acest caz Ada Solomon, vine pe scenă și îți povestește despre ideea care a stat la baza filmului, despre întâmplări de pe platoul de filmare sau despre experiențele personale pe care le-a redat în film.

Filmul prezintă povestea aparent banală și ușor tragică a lui Tavi Ionescu, bărbat blazat la 38 de ani, implicat mai mult formal într-o relație de durată și marcat de un eveniment nefericit din tinerețe care pare a fi highlight-ul existenței lui.  În urma unei dedicații muzicale pe care o face prietenei lui la postul de radio Europa Liberă, este turnat la Securitate de către unul din amicii lui. Într-o Românie post decembristă și democratică, decide să pornească în căutarea făptașului, motiv pentru care cere desecretizarea dosarului său. În urma lecturării acestuia află că și fosta lui prietenă din acea perioadă fusese interogată de Securitate, iar aceasta, sub presiunea momentului declarase că este însărcinată cu el. Posibilitatea de a avea un copil, acum în vârstă de 20 de ani, dă un nou sens existenței lui.

Sunt convinsă că filmul vrea să fie, pe lângă o incursiune în viața oamenilor din perioada comunistă, o pledoarie pentru felul în care greșelile trecutului ne pot afecta atât viitorul nostru cât și pe cel al generațiilor viitoare. Se creează o antiteză voit exagerată între viața lui Tavi, ușor suspendată în timp, atemporală și viața tuturor prietenilor lui, care au familii, copii, cariere, care într-un cuvânt, au depășit perioada comunismului și a tinereții.

Dar mie mi-a fost imposibil să simpatizez cu acest personaj pe care l-am perceput ca fiind un bărbat comun, în plină criza a vârstei mijlocii, manifestată printr-o lipsă de maturitate ce se vrea hazlie dar este de-a dreptul penibilă.  Modalitatea deloc subtilă a personajului de a se insinua în viața unei familii (cea a fostei sale prietene) cu motivul aparent de a afla adevărul, dar de fapt pentru a umple golurile propriei sale existențe, este de-a dreptul tragicomică.

În încercarea penibilă de a alerga după posibila viață pierdută alături de fosta lui prietenă și copilul pe care îl au împreună, își neglijează mama bolnavă de Alzheimer, își neglijează relația și mai mult decât o făcea până atunci și refuză să ia hotărâri care privesc viitorul celor care depind de el, cum ar fi să o interneze pe mama lui într-un azil sau să cumpere o casă împreună cu prietena lui pentru a nu mai plăti chirie.

Nu pot să am nici măcar un dram de simpatie pentru un asemenea personaj jucat exemplar de actorul Șerban Pavlu care i-a dat viață într-un mod atât de real, atât de viu.

Deși pictat ca personaj amuzant, Crețu, prietenul din tinerețe al lui Tavi, cu care obișnuiește să se mai întrețină la o bere, se dovedește a fi, în ciuda aparențelor, un bărbat mult mai matur și înțelept decât personajul nostru principal.

ROXANNE-actori

Să nu uităm nici contribuția extrem de semnificativă a personajului  interpretat de Diana Dumbrava, eterna prietenă dar niciodată soție a lui Tavi, eternul sprijin și sursă constantă de sfaturi și soluții pentru alții, niciodată pentru ea.

Nu toate subtilitățile vor fi înțelese de generația mai tânără, care cunoaște doar în teorie drama unei anchete de securitate, consecințele sociale și psihologice ce derivă dintr-un asemenea  eveniment.

Un film de excepție pe care îl recomand din tot sufletul, o introspecție din perspectiva personală a producătorilor în ceea ce însemna viața de zi cu zi a oamenilor simpli în perioada comunistă.

Roxanne este un must see pentru acei oameni care se întreabă constant de ce lor nu li se întâmplă nimic notabil în viață, de ce doar alții au parte de realizări, fie că acesta se traduce sub forma unei familii, a unei cariere, ba chiar a despărțirilor sau a divorțului, dar în fine, realizări.

Roxanne explică subtil faptul că viața ni se întâmplă tuturor și e decizia noastră dacă rămânem angrenați într-un trecut obscur sau alegem să luăm niște decizii nu tocmai plăcute pentru a fi în stare să mergem mai departe. William Faulkner scria că “trecutul nu moare, nici măcar nu trece”. Unii învață să trăiască viitorul în ciuda faptului că au un trecut. Alții, datorită lui. Alții deloc.

Parerea ta conteaza!