România mea

romaniaA venit și ziua când scriu un articol (de bine) despre țărișoara asta.
Umblatul prin străinezia deschide niște uși și mai deschide și niște ochi pentru cine face un pic mai mult decât turism prin locurile cu pricina.

Afirmația despre calitatea vieții în România (fie că avem impresia că aici curge numai lapte și miere, fie că blestemăm clipa când ne-am născut pe aceste meleaguri) nu poate fi universal valabilă pentru toată lumea. Asta m-a făcut să acord o atenție sporită României mele, nu României în general. Dar ce spun eu, tot ce știu din România este viața în București, care nu e nici pe departe reprezentativă.

România mea vine la pachet cu bulă protectoare de tot ce înseamnă cu adevărat România. Nu mă protejează de oameni, cu care intru în contact mai des decât îmi doresc dar mă protejează de gropi și câini și de transportul în comun (merg doar cu mașina), de criză (am o meserie și niște clienți cărora le merge bine,), de birocrație (singurele dăți când stau la cozi sau intru în direct contact cu autoritățile sunt când îmi plătesc cotizația la CECCAR și impozitul la ANAF și de obicei atunci intru în depresie vreo săptămână).

Deși stau în Militari încerc să mă baricadez în casă pe timpul petrecut în cartier (casă care ajută și ea enorm la confortul personal psihic) iar timpul liber să mi-l petrec în epoca în care ar fi fost mișto să mă nasc, sau în ce a mai rămas din ea: Cișmigiu, cartierul Armenesc, centrul vechi când nu este aglomerat și manifestările artistico-culturale cu iz de vintage.

Când nimic nu mă mai scoate din depresie, încerc un spectacol la teatru sau la operă și o masă la un restaurant bun.
Am o femeie care mă ajută la curățenie și maximum de treabă care se impune din partea mea este să pun vasele în mașina de spălat și asta doar pentru că sunt un pic obsedată de curățenie și ordine și n-am răbdare să o aștept pe ea să facă asta.

Deși nu sunt deloc fan centre de înfrumusețare, când am chef și timp, sau situația o impune grav, mai trec și pe acolo. Important este că îmi permit să fac asta mai des decât o fac realmente, ceea ce este un gând extrem de liniștitor.

Când chiar simt că mă sufoc fără o gură de aer vestic, intru pe net și rezerv niște bilete unde văd cu ochii și inima în acel moment. Foarte important nu numai faptul că îmi permit să fac asta financiar dar pot să și plec fără să rămân fără loc de muncă. Din ce în ce mai mulți dintre noi avem bani, dar nu și libertatea să facem cu ei ceva ce ne bucură, exact atunci când avem nevoie mai mult de asta.

Asta-i România mea, o Românie particulară, de care puțini oameni se bucură. Oameni au încercat să îmi explice de-alungul timpului, cu argumente mai bune sau mai puţin convingătoare, că dintr-o așa Românie nu se pleacă.

Desigur, toate acestea sunt posibil de obținut și în alte părți ale Globului. Există oameni care nu au nevoie de lucrurile astea, viața lor este indisolubil legată de alte valori. Și este adevărat că învățul are și dezvăț, ne putem adapta la orice situație mai rea sau mai bună. Tot ce lipseşte este motivaţia.

For the moment Romania, at least for a brief moment, you won.

Parerea ta conteaza!