Travel: prin jurul Sibiului – Cisnadioara, Rasinari si Paltinis

Astazi ne-am plimbat prin imprejurimile Sibiului, Cisnadioara, Rasinari, am urcat si pana la Paltinis, prima statiune montana din Romania ce se gaseste la cota 1420. Desi a plouat mocaneste toata ziua am reusit sa vedem niste lucruri foarte interesante si sa surprindem un pic din aerul pitoresc al locului. Ca de obicei, avand “wikipedia ambulanta” cu mine, am avut parte de o excursie cu audio ghid. Este foarte placut sa mergi la drum cu un om care le stie pe toate si le si povesteste accesibil si captivant.

De obicei cand veneam in Sibiu vizitam centrul si cam atat. Acum mi-am propus sa descopar un pic mai mult, deoarece cred ca fiecare loc ascunde frumuseti si secrete captivante din trecut. Am descoperit asa:

1. Singura comuna cu tramvai din Romania, Rasinari, aflata la aproximativ 12 km de Sibiu. Linia de tramvai este deosebita deoarece merge efectiv prin camp, pe langa padure, ca un tren. Numai ca e tramvai. Din pacate, se pare ca nu mai functioneaza momentan, nu se stie exact din ce motiv. Dar linia exista.

 

Comuna Rasinari e tipic saseasca, cu case construite ca niste fortarete la strada, avand curtile la interior. Am descoperit site-ul Primariei Rasinari www.primaria-rasinari.ro, extrem de frumos si cu informatii foarte utile, dar si  contul pe Facebook, unde sunt postari destul de recente. Probabil primarul e tanar si deschis spre nou. Foarte bine, ne-ar trebui mai multi primari care sa faca site-uri de prezentare cu trecutul si viitorul localitatii pe care o administreaza si conturi pe Facebook in care sa anunte diverse, pentru turistii interesati sa-i viziteze si nu numai.

 

2. Drumul spre Cisnadioara, frumos si asfaltat. De fapt, in vestul tarii mai totul este asfaltat. Comuna asta are si gaze, daca va vine sa credeti. In Bucuresti sunt strazi care nu au nici curent electric, dar comuna asta din munti are si curent si gaze!

 

3. In drum spre Paltinis, ne-am dat seama ca exact astazi se organizeaza Raliul de Coasta, informatie prezentata pe un panou foarte mare care continea toate detaliile necesare pentru ca turistii sa nu piarda vremea urcand jumatate de drum doar ca sa se intoarca.  Panoul ne informa ca drumul este inchis toata ziua, urcarea si coborarea facandu-se doar 1 ora pe zi, intre 13 si 14 am. Astfel am avut ocazia sa vedem pilotii si masinile ce urmau sa concureze si desi nu sunt fan sporturi de nici un fel, mi-a placut atmosfera relaxata si prietenoasa ce se creeaza la astfel de evenimente.

 

Am asteptat 10-15 minute sa se faca ora 13 si ne-am aventurat spre Paltinis stiind ca avem la dispozitie mai putin de o ora pentru urcare pentru poze si apoi pentru coborare. De fapt, accesul masinilor nu a fost permis la ora 13, ci la 13 si 10 minute, ceea ce insemna ca mai aveam doar 50 de minute pentru toata afacerea. Daca cumva ratam coborarea, urma sa ramanem “sechestrati” pana la ora 18 la Paltinis. Am evaluat “riscul” si ne-am decis sa urcam. Am avut noroc si sechestrati n-am ramas, ne-am incadrat in timp, ba chiar am ajuns jos cu 3 minute mai devreme de inchiderea drumului.

Ploua incontinuu si pe masura ce urcam, drumul devenea din ce in ce mai incetosat. La un moment dat, nu mai vedeai la 1 metru in fata ta iar anumite portiuni de drum nu aveau copaci nici pe stanga nici pe dreapta, lasandu-ti impresia ca mergi pe un drum care traverseaza un mare hau, totul fiind acoperit de ceata. Ceata la dreapta, ceata la stanga, ceata in fata. De intors, nici vorba, deoarece curbele erau stranse si traficul intens, tot ce puteai sa faci era sa mergi inainte si sa iei din nou drumul in jos prin ceata, de-abia dupa ce ai ajuns sus la Paltinis.

 

Legat de Paltinis am aflat ca aici a fost scris “Jurnalul de la Paltinis”, o rememorare  a momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu in preajma lui Noica in perioada 1977-1981. Am profitat de BookFest si mi-am cumparat cartea, aceasta fiind programata ca urmatoarea mea lectura, pe care cred ca o s-o incep zilele acestea.

Un strain care ar citi Jurnalul ar putea crede ca in anii aceia oamenii din Romania nu faceau altceva decat sa se piarda in meditatii atemporale sau sa viseze la soarta civilizatiei. Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic si isi dezvaluie adevaratul sau gand: cautarea de sine. Crima ce incununeaza cartea il priveste mai putin pe Maestru cat pe Discipol…” EMIL CIORAN

2 Comment

  1. Chiar este! 🙂

  2. TataMare says: Reply

    “wikipedia ambulanta”?

    :))))

Parerea ta conteaza!