Povești cu taximetriști

taximetristi

Doua povesti si morala lor.

Story no. 1

În taxi în drum spre birou vorbesc la telefon cu cineva și întreb dacă s-a luat de mâncare sau mă opresc eu să iau ceva din drum. Taximetristul mă aude și începe următorul dialog:

–          Eu nu știu cum trăiește ea doar cu o roșie pe zi … cică ține cură de slăbire … dar aici e vorba de altceva, e vorba de droguri … cum să trăiești cu o roșie pe zi?

–          Da, e puțin, zic eu, asigurându-mă că omul vorbește cu mine și nu la telefon. Mi s-a întamplat de multe ori să răspund din politețe taximetriștilor și să vad că de fapt nu era nevoie. Omu’ vorbea cu mine. Ghinion!

–          E bine că mâncați! Să mâncați că altfel nu se poate trăi … auzi cu o roșie … mie nici nu îmi place de ea așa slabă … nu mă atrage ca femeie …

–          …. (eu încercând să nu zic nimic)

–          Nu mă atrage domnule!!!  Înțelegi?

–          Da, da sigur … înțeleg …

–          Vreți să opresc să vă luați ceva de mâncare?

–          Nu! Nu, îmi iau de vis-a-vis de clădire, mulțumesc!

Până în acest punct al conversației eram sigur că omul e nebun, mă întrebam cine i-a dat ăstuia drumul prin trafic și de ce numai contabilii sunt căutați la cap în fiecare an de psihiatru și nu și taximetriștii! Deja îmi imaginam o fugă ca în filme din taxi, printre mașini, pe tocuri (da era și ziua aia în care îmi pusesem tocuri și fustă și nu blugi și un pulover, ca de obicei), cu laptopul geanta în brațe, să scap de taximetristul ușor sărit de pe fix și cu ceva împotriva femeilor care mănâncă roșii. Dar mai era atât de puțin până la birou încât până mi-am închipuit eu toată chestia asta, am și ajuns.

I-am lăsat 10 RON în loc de 6 RON cât a făcut cursa și i-am spus foarte calmă, zâmbind:

–          Vă mulțumesc și vă urez o zi frumoasă.

El, s-a uitat la mine mirat, cu niște ochi mari, calzi, blânzi și mi-a rostit șoptit parcă, să nu-l audă nimeni:

–          Vă mulțumesc doamnă! Sunteți tare amabilă …

Am ieșit din acel taxi cu senzația că fusesem prima persoană din lume care-i urase acestui om ceva de bine.

Morala: cu blândețea scapi teafără de psihopați!

taxiStory no. 2

Sunt în întârziere, dar nu mă panichez cine știe ce. Mereu sunt în întârziere, așa că m-am obișnuit cu sentimentul de stomac în gât. Pe aplicația de chemat taxiuri nu îmi ia comanda decât un nene care are un tarif de 1.79 ron/km. Mult. Tariful normal este 1.39 ron/km. Îl rejectez din principiu și încerc să găsesc altă mașină dar nu am noroc. Nenea cu tarif peste medie insistă. Pentru că oricum sunt în întârziere, accept comanda.

În apropiere de destinație verific cât costă cursa ca să pregătesc banii. Aparatul arăta 25 ron. Cursa costă de obicei maxim, maxim 15 ron. Maxim am zis, da? Nu am la mine decât o hartie de 100 ron și 8 ron mărunt.

Îi intind cei 100 ron. Mă întreabă evident dacă ăștia sunt toți banii pe care îi am. Îi zic că mai am 8 ron. Zice:

–          Ia milionul, da-mi ăia 8 ron și asta e, doar nu o să stam aici toată ziua.

–          Păi să mergem să schimbăm undeva, zic.

–          Nu, lasă așa. Tu vezi că ai numărul meu acolo în aplicație, îmi dai data viitoare când mă chemi la comandă.

–          Ok, vă mulțumesc …

Morala: așa-i când trebuie să plătești mai mult decât face, câteodată universul conspiră și ajungi să plătești mai puțin.

1 Comment

  1. Adevăr grăiești: universul “conspira” de multe ori cand chiar ai o nevoie de o informație, sau pățăști așa ceva, nemeritat! 🙂

Parerea ta conteaza!