Octombrie contabilicesc

october

Ziceam ca septembrie va fi complicat si super aglomerat, dar se pare ca octombrie, cu inchiderea de trimestru, mi-a dat planurile peste cap. In lunile in care mai multe firme dau bani la stat, implicarea mea in contabilitate este maxima, iar astfel, imi ramane foarte putin timp spre deloc pentru consultanta si webinarii. Nici nu mai vorbesc de blog, el ramane de obicei intr-o paragina completa, pana cand trece urgia.

Vremea de afara ma indeamna la scris si la visare, in vreme ce termenele limita ma imping de la spate sa las prostiile si sa ma concentrez pe core business. Toamna pentru mine e anotimpul ala romantic, in care stau cu o cana de ceai in fata geamului, afara ploua, iar zgomotul ala distinct al ploii pe pervaz ma face sa visez la toate prostiile.

Fix acum un an, eram in Malta si gandeam incotro sa o apuc. Eram confuza si lipsita de orice sens si directie. Ba nu, nu eram confuza, eram foarte sigura de faptul ca am nevoie de o schimbare majora in felul in care erau organizate lucrurile. Am facut acea schimbare, iar parte din acea schimbare a fost sa investesc mai mult in partea de online, in care am crezut foarte mult inca de la primul meu contact cu lumea aceasta. Imi lipsea doar experienta si ideea, felul in care as putea sa fac online-ul sa lucreze pentru o firma de contabiliate. Rezultatele s-au vazut intr-un timp record. Am introdus de atunci serviciile de consultanta online si mai nou si webinariile. Este timpul sa ducem aceste servicii la un alt nivel, si de-abia astept sa vad ce urmeaza! 🙂

Dar toamna e anotimpul ala romantic, care te confuzeaza si te face sa te gandesti la prostii… poate asta e mersul firesc al lucrurilor si ar trebui acceptat faptul ca are si toamna rolul ei si n-ar mai fi la fel daca am scoate-o de tot din ecuatie, oricat ne-am dori sa facem asta. In defintiv, putin putin romantism amestecat cu contabilitate n-a daunat nimanui. Asa iti vin ideile revolutionare.

2 Comment

  1. Toamna e cel mai frumos anotimp pentru introvertiti. Si ma bucur ca insistati pe partea de online, cred ca exact asta va diferentiaza de ceilalti contabili. E nevoie de cineva ca d-voastra care poate face legatura sau traducerea dintre mediul online – fara granite si cu bariere minime – si limbajul de lemn specific birocratilor. Statul roman ar trebui sa va acorde o bursa sau o renta viagera pt ceea ce faceti 🙂
    Pana atunci, vroiam sa mentionez platforma Patreon.com – multe persoane apeleaza la ea pt a-si sustine proiectele de suflet care nu pot fi monetizate usor, dar care aduc multa valoare celor care beneficiaza de ele. De exemplu bloguri, podcasturi, YouTube channels etc. E un mod de a sustine astfel de persoane printr-o suma lunara astfel incat acele persoane sa continue sa creeze fara a depinde de niste venituri inconstante (gen royalties) sau reclame (care pot crea conflicte de interes si sa scada din credibilitatea bloggerului). Nu stiu cum se poate contabiliza acest venit, dar il vad des practicat in USA si UK.

    1. @anca – va multumesc foarte mult pentru mesaj si incurajari! Si pentru informatiile legate de platforma, sunt foarte utile. 🙂

Parerea ta conteaza!