Un nou început

Începând cu 1 ianuarie 2013 ne vom muta activitatea aia care produce bani, într-o locație nouă, cu patru etaje mai sus față de cea în care activăm acum. O dată cu ea, vom muta la aceeași adresă și activitatea aia care nu produce bani, activitatea creativă bazată în proporție de 90% pe lovitul de inspirație – blogging-ul.

Nu am multe rezoluții pentru anul viitor, în mare parte pentru că viitorul sună extrem de nesigur, cel puțin de pe scaunul meu de contabil, unde primesc din ce în ce mai multe semnale negative de la micii întreprinzători, mulți nefiind siguri că mai pot supraviețui încă unui an de criză.

Anul ce tocmai se încheie a fost pentru mine și implicit pentru companie, unul zbuciumat, în care poate ca în nici un altul, ne-a lipsit direcția. Totuși, am supraviețuit. Mai mult decât atât, am identificat direcțiile spre care nu dorim să ne îndreptăm, drumul pe care nu dorim să mergem. Poate părea până la un punct un timp risipit, dar prefer să îl văd ca pe un timp investit în cunoașterea și aprofundarea filozofiei și mentalității care stă la baza serviciilor pe care le prestăm.

Mă uit spre noul an, nu cu încrederea omului care știe încotro se îndreaptă ci cu siguranța omului care știe precis pe unde nu va (mai) călca niciodată. Se spune că anul 2013 este anul supraviețuirii. Eu sper la mai mult de atât, deoarece mă întorc în câmpul muncii cu forțe proaspete și cu idei noi.

În ceea ce privește noul (eu îi zic încă nou) meu proiect de suflet, blogul, îi doresc și lui să crească, să sporească, să susțină moral și să înveselească activitatea mai puțin creativă, cea legată de cifre.

Fie ca noua mutare și noul an să aducă (și în continuare) acel dram de noroc ce m-a ajutat întotdeauna să țin compania și pe mine pe o linie mai mult decât onorabila, mai mult decât de plutire.

Happy New Beginning for Smart Tax Advisors

Happy New Year for my blogging activity.

3 Comment

  1. Spor dublu!

  2. Multumesc, sa fie 🙂
    Si tie la fel!

  3. javra says: Reply

    Sper ca tuturor românilor să ne meargă mai bine în 2013. Anul supravieţuirii a fost în fiecare an. Dovada? Am supravieţuit…

Parerea ta conteaza!