Fugarind o imagine idilica – Nisa

flori-nisa

Vai, cat mi-am dorit sa ajung in sudul Frantei! Imaginea idilica a unei casute la malul marii nu putea sa fie localizata decat acolo. Iar anul acesta in aprilie, dorinta mi s-a implinit. 

Ca tot turistul, inainte sa plec in sudul Frantei mi-am facut un plan. Mi-am propus sa nu fie foarte turistic, dar nevoia de confort m-a facut sa aleg variante safe. Ne-am stabilit cartierul general la Nisa, asa cum majoritatea fac. Am ales un hotel cunoscut, confortabil, mai ales ca am stat o perioada considerabila de 11 zile. Ne-am facut programul in asa fel incat sa vizitam fiecare satuc intre Nisa si Monaco inspre Italia si tot asa in partea opusa, pana la St. Tropez. Si asa am si facut. Articol despre calea batuta a Coastei de Azur si despre impresiile unui turist care s-a dus sa prospecteze perspectiva unei relocari acolo.

Franta a fost prima tara pe care am vizitat-o, undeva in copilarie. Atunci am fost in nord, si fiind prima mea iesire din Romania, copil fiind, in anii imediat de dupa Revolutie, am ramas cu o idee romantata despre aceasta tara. Mai tarziu am vizitat Parisul, care mi s-a parut de vis, oras vazut prin prisma unui turist foarte tanar, care era acolo sa vada niste obiective turistice si atat.

Mult mai tarziu, o foarte matura fiinta deghizata in pielea unui turist, facea planuri oficiale sa viziteze Coasta de Azur si planuri neoficiale sa prospecteze ideea unei mutari/relocari acolo. Acestea sunt concluziile.

Nisa, Monaco, St. Tropez, orasele mari si pline de emigranti nu m-au impresionat in mod placut. Nisa este foarte agomerata chiar si in extra sezon, cu transportul in comun poti face chiar si 2 ore dintr-un capat altul al statiunii, iar noi am riscat sa pierdem avionul din cauza traficului. Asta se intampla la inceput de aprilie. Nici nu vreau sa imi imaginez cum este in sezon! Plajele erau deja pline de localnici, la 15 grade. Cu hoardele de turisti in sezon trebuie sa fie sufocant si de-a dreptul imposibil sa gasesti un coltisor pentru tine! Pentru cineva care doreste mai presus de orice liniste, spatiu, inimitate, Coasta de Azur nu poate fi o recomandare. 

nisa port
Nisa – in port

 

bloc nisa
Bloc in Nisa

Mi-e greu sa mai vad orice oras in care ma duc doar prin ochii unui turist. Poate de aceea, nici nu ma mai pot bucura de el doar ca turist. Il vad prin ochii unei persoane care s-ar muta maine acolo iar asta are marele dezavantaj de a te face sa fii atent mai mult la partile negative, partile practice, cum ar fi pretul detergentului in supermarket sau costul unui bilent de tramvai, in loc sa fii atent la peisaje. Cand esti turist nu te intereseaza cine sunt oamenii cu care te urci in autobuz, nu te intereseaza cum arata strazile noaptea, cine le populeaza, deoarece la ora aia esti prin vreun club sau daca ai varsta inaintata de peste 30 de ani (asa ca mine) esti deja in varful patului din hotelul confortabil de patru stele, unde nimic rau nu ti se poate intampla. Ba din contra, abuzezi de room service, ca doar esti in vacanta!

Eu am vrut sa vad si partea reala a vietii la Nisa, dincolo de obiectivele turistice. In poza de mai sus vedeti un bloc de locuinte, intr-o zona rezidentiala, linistita. Asta este fata frumoasa a Nisei, fata spalata si eleganta. Pe cealalta nu am pozat-o, am zis ca nu are sens sa pastrez asemenea amintiri peste ani. Dar  am vazut-o, este acolo. Nu stiu care fata a orasului predomina, am stat prea putin timp pentru a putea trage o concluzie corecta.

Din categoria “viata localnicilor” – am nimerit in mijlocul unei greve, oamenii iesisera in strada sa protesteze impotriva noului cod al muncii. Mi-a placut demonstratia lor, care la Nisa s-a desfasurat pasnic, oamenii au cantat si au dansat. La Paris, din pacate, au fost adevarate lupte de strada, pe care noi le-am urmarit la stiri din varful patului pufos de hotel.

greva franta codul muncii 2016

panorama oras Nisa
Panorama orasului Nisa

Turistic vorbind, culoarea apei si peisajele sunt un motiv mai mult decat suficient sa vizitezi aceasta parte de lume. Chiar si intr-o zi noroasa, ca cea din imagine panorama orasului te poate face sa iti iei lumea in cap si sa pleci de acasa sau sa iei in considerare serios perspectiva unui an sabatic. Daca mai esti si fan fructe de mare, ai dat lovitura! Eu nici macar asta nu sunt. Dar m-am multumit cu rata, pe care am avut sansa sa o gust gatita perfect! 🙂

Plaja insa e magnifica! 🙂

plaja nissa
Bucatica de plaja in Nisa
catedrala ortodoxa
Catedrala ortodoxa Nisa

Nisa e frumoasa pentru turism dar nu e potrivita pentru ce caut eu. Asadar, pentru a gasi un pic de liniste si spatiu ne-am indreptat spre oraselele mici pe care hoardele de turisti nu le-au cotropit inca. Dintre toate, San Jean Cap Ferrat mi-a ramas in suflet ca fiind felul in care trebuie sa arate paradisul. Locul perfect langa mare, imbinarea perfecta intre natura si confortul urban. Daca exista, casuta idilica sigur se gaseste in acest oras.

1 Comment

  1. Studio Galati says: Reply

    De mult timp imi doresc sa vizitez Franta , in special Parisul ,dar si plajele de pe Coasta de Azur. Am auzit numai lucruri bune. Felicitari pentru blog. Imi place. 🙂

Parerea ta conteaza!