Momente

Cateodata imi pare rau de toate lucrurile pe care le alung brutal din viata mea, de toate proiectele pe care le ratez in mod voit prin neimplicare si de toti oamenii pe care in mod intentionat ii tin la distanta de viata mea.  Fac asta in mod natural, uneori fara sa realizez, pentru ca asta mi-e firea, de a ma baricada confortabil in bula mea pufoasa.

Dar cateodata fac asta in mod intentionat si rational si in ciuda a ceea ce as vrea de fapt sa fac. In timp am invatat sa ma dau doi pasi in spate si sa ma gandesc lung si bine cui ii aloc energia mea creativa, implicarea si timpul meu.  E adevarat, asta ucide putin farmecul momentului dar in general te salveaza de multe implicari, emotionale si financiare in ceva ce nu poate sa dea cu plus, cel putin nu pentru tine.

Imi pare rau cateodata de toate astea, dar nu mi se mai rupe sufletul. Ma intreb, oare s-a rupt de prea multe ori pana acum? Constat o oarecare usurinta cu care trec peste parerile de rau abia schitate, alta data mari tragedii centrale ale vietii mele. Oare in curand vor disparea si acestea, lasand locul unui mare zambet in spatele caruia nu (mai) este… nimic?

Am inceput anul acesta cu intrebarea in gand si cu vina in suflet ca ma camuflez in bula mea perfecta, adunand in jurul meu o mana de oameni, cateodata nici pe aceia, mergand in cinci-sase locuri care ma fac sa uit realitatea si imi picteaza o lume perfecta dar existenta doar in imaginatia mea, in general pastrand totul intr-o zona de confort bine verificata si sigilata in prealabil. Ma simteam vinovata ca nu imi iau riscuri, ca nu “traiesc periculos”, ca nu fac salturi bombastice prin viata, raspunzand ca alta data unor invitatii sporadice la conversatii si relatii de prietenie casual, de umplutura.

Poate odata cu varsta am descoperit ca prefer situatiile fara umplutura, simple, de la care stiu la ce sa ma astept. De fapt, de la care primesc ceea ce astept.

Termin anul cu certitudinea ca bula mea roz (de fapt, e galbena) nu merita sa se sparga pentru nimeni si pentru nimic. Da, cateodata imi pare al dracului de rau pentru toate lucrurile si persoanele pe care le tin la distanta. Dar imi trece repede.

old ways

5 Comment

  1. Andreea says: Reply

    Foarte frumos si sensibil scris … cred ca ne confruntam cu totii, la un moment dat, cu intrebari de genul acesta. Exista etape si etape:)

    1. Iti multumesc!
      Sunt convinsa toti ne gandim mai devreme sau mai tarziu in viata la aceste lucruri si facem anumite alegeri.

    2. cinic says: Reply

      dar daca cei pe care-i cunosti te resping [facand acelasi rationament]? bulqa pufroasa ramen VIDA….

      1. Un pic de singuratate e binevenita.

  2. Andreea says: Reply

    Aseara, am realizat cat e de bine-venita singuratatea in viata mea. O prefer pe ea, dupa o perioada tumultoasa si plina de momente dificile.

Parerea ta conteaza!