La ce sunt buni parintii. Sau doar mama mea. Nu stiu exact.

Indiferent de relatia pe care o ai cu parintii, ei au proprietatea si marele avantaj ca te cunosc. Cunosc acea parte din tine care conteaza, cunosc ceea ce te defineste, cunosc baza pentru ca ei au pus-o acolo, in primii tai ani de viata.

In 99.99% din cazurile in care parintii emit vreo parere cu titlu de sfat, avem impresia reala ca vorbesc fara sa cunoasca situatia specifica in care ne aflam, ca sfatul e prost, ca nu ni se aplica noua, ca din Evul Mediu in care s-au nascut ei si pana azi cand a aparut Iphone-ul, lucrurile au evoluat simtitor.

De fapt, ceea ce se intampla este ca mesajul transmis de ei este decodat gresit sau deloc de noi copii si de aici impresia ca sfatul ar fi prost sau total pe langa subiect. Merge si invers, nu va faceti probleme! De cate ori am incercat eu sa ii transmit ceva mamei si n-a mers!

Ganditi-va cum ar fi daca tu si un alt om oarecare v-ati gandi la un mar, si spuneti ca va ganditi la un mar, numai ca nu spuneti ca tu te gandesti la un mar ionatan, galben cu mici picatele negre, dulce, asa cum erau la bunica ta la tara, iar cealalta persoana se gandeste la un mar rosu si un pic acrisor, asa cum a cumparat toata viata din piata. Desi e vorba tot de un mar, detaliile fac diferenta. Si detaliile inseamna experienta de viata total diferita prin care ati trecut.

Si cu toate acestea, intr-o lume in care persoanele din jurul nostru se schimba atat de des incat cercul de prieteni sau locul de munca sau partenerul de viata pe care il aveai acum 5 ani sau 3 ani e doar o amintire, parintii sunt practic singurii care au cele mai complete informatii despre tine si evolutia ta, cei care au cele mai multe sanse sa iti transmita un sfat care sa te ajute, asta daca tu vei fi in stare sa il decodezi corect.

Cateodata mesajele sunt transmise prea devreme. De aproximativ 2 ani de zile, aveam feelingul ca ceva nu este ok cu felul in care decurge viata mea. Nu stiam exact ce, de fapt, aveam impresia ca este doar un sentiment de moment creeat de stresul de a avea enorm de munca in acea perioada. Cu toate acestea, simteam o reala placere in a ma trezi dimineata si a ma duce spre birou, a interactiona cu oamenii din jurul meu si niciodata nu m-am gandit cu mai multa placere la viata mea profesionala decat in acel moment. As fi fost in stare sa dorm la birou!

Intr-o discutie, i-am expus mamei cele doua sentimente, si anume ca am mult de munca la birou, dar ca imi place foarte mult ceea ce fac si ca probabil din cauza oboselii ma simt un pic nelinistita, pe alocuri deprimata. Raspunsul a fost total rupt de ceea ce se discuta la masa si anume : cred ca ar trebui sa schimbi cercul de oameni in care te invarti momentan.

La vremea aceea, sa schimb exact lucrul care ma facea sa ma trezesc dimineata, parea un sfat dat asa … la o cafea, din afara situatiei, ca sa nu raman cu impresia ca nu mi-a dat si ea un sfat.

Acum, la aproximativ 2 ani de la acea discutie, am descoperit in ritmul si prin mijloacele mele proprii ce inseamna acel sfat. Insemna, sa nu te pierzi pe tine in relatia cu jobul tau. Sa nu ajungi sa faci niste lucruri datorita job-ului si prin intermediul lui pe care in alte circumstante nu le-ai fi facut si care pur si simplu nu te reprezinta. Sa nu iti schimbi filozofia de viata pentru a ti-o adapta oamenilor care te inconjoara momentan. Sa nu gasesti scuze (aberante, de altfel) unor comportamente, doar pentru ca trebuie sa traiesti cu oamenii aceia zi de zi in preajma ta.

Sincera sa fiu, mesajul transmis atunci de mama m-a pus pe ganduri, adica intre informatia A venita de la mama si sentimentul neplacut B pe care il aveam, stiam ca exista o legatura, chiar daca parea improbabil in acel moment si nu o puteam exprima in cuvinte. Dar am ales sa nu risc niste proiecte in care ai investit timp si energie doar asa, pentru un feeling.

Dezondamantul povestii este ca unele dintre proiectele in care eram implicata s-au terminat de la sine, la altele am renuntat eu. Cu o parte din timpul castigat am ales sa imi urmez una din pasiunile abandonate pe drum si anume scrisul iar cu o alta parte din timpul castigat o sa fac ceva ce ar trebui toti sa facem candva in viata asta : sa give back.

Asa ca parintii au capacitatea de sinteza, de a pune cap la cap toate informatiile cu care intra in contact, de a le trece prin sita personalitatii tale si cu toate astea sa isi mentina o abordare calma si impartiala din afara situatiei. Si voila cum poti obtine imposibilul, o parere cat de cat a ta si totusi impartiala.

Intr-o lume in care informatia inseamna putere, nu ati vrea sa va lasati toate canalele deschise si toate antenele intinse spre orice fel de inside information ati putea descoperi, mai ales in legatura cu cea mai importanta resursa pe care o aveti la dispozitie: VOI?

2 Comment

  1. vavaly says: Reply

    Cat de frumos ai spus si cata dreptate ai. Avem noi asa, oamenii in general ma refer, o perioada in care ne imaginam ca le stim pe toate iar parintii sunt total pe dinafara. Apoi ne trezim ca le dam dreptate, ne intoarcem catre ei sa ne indrume si sa ne sprijine in drumul vietii pe care pornim. Mama la randul meu ma surprind uneori spunandu i copilului sa ma asculte ca eu stiu mai bine, dar apoi imi dau seama ca are dreptul la propriile greseli pentru a invata. Cel putin deocamdata sunt pe masura varstei lui micute, asa ca pericolul nu e mare. mai tarziu …ne invata viata.

  2. Vavaly, iti multumesc pentru aprecieri ­čÖé

Parerea ta conteaza!