Interviu cu George Colang – Despre …

barbarul
Portretul omului contemporan – Barbarul

Despre OMUL din spatele filosofului

Să vorbim un pic despre tine ca om, ca bărbat! Am căutat pe net și nu am găsit nimic despre tine, decât locul unde te-ai născut și cam atât …

– Nu ai găsit nimic despre mine, pentru că țin foarte mult la viața mea particulară. FaceBook este doar o modalitate prin care îmi promovez articolele, pentru mine FB este o mică părticică din ce fac eu profesional. Și încerc să nu amestec lucrurile astea, viața particulară cu viața, hai să-i zicem de haită. În comunism toți se plângeau că le este călcată în picioare intimitatea. De fapt, asta a fost marea bătălie în comunism, nu aveau dreptul la o viață particulară. Acum, toți își dau în vileag intimitatea.

Da, o afișează excesiv.

– Adică, nu se mai simte nimeni călcat în picioare acum. E şi normal, dacă tot îşi arată fundul pe FaceBook, de ce să se plângă, nu? Acum totul este o scenă. Și așa ajungem la Shakespeare – “All the world’s a stage“, nu? Despre viața mea profesională, care este simplă: am publicat Barbarul, probabil că o să mai public și alte cărți, sunt la doctorat, am și predat o vreme Etică în Afaceri, Planificare media şi Publicitate. Cam astea ar fi lucrurile care sunt de spus în acest moment.

De ce ai venit în București? Întreb asta pe toată lumea care vine din provincie, pentru că eu, dacă aș putea să mă mut, m-aș muta mâine … Îți place orașul acesta?

– Sunt din Giurgiu, un oraș care din punct de vedere economic nu arată tocmai bine, și sunt conștient că un oraș fără viață universitară nu poate fi numit oraș. Iubesc oraşul meu natal, dar am ales acest drum. Asta nu înseamnă că uit de unde am plecat.

Dar era Timișoara … hai și Iașul …!

– Da, dar mie îmi place Bucureștiul! M-am obișnuit, mă consider într-un fel bucureștean, cred că stau aici de 8-9 ani. Este și convenabil că pot să dau din când în când o fugă pe acasă, o fac destul de rar tocmai pentru că este aproape, și știi, o las mereu pe data viitoare. Da, îmi place Bucureștiul, nu cred că aș putea să mă duc în România în alt oraș. Pe mine un oraș mare nu mă sufocă. Desigur, sunt momente când simt că mă apasă, dar dacă ar fi mai mic m-aș plictisi, mintea mea are nevoie să fie antrenată mereu. Nu poți să-ți culegi idei numai din cărți, asta este o aberație. Cunosc persoane care au citit zeci de cărți și nu sunt în stare să scoată ceva al lor, să gândească. Ai nevoie să interacționezi cu oameni, să vezi oameni, să întâlnești situații.

– Deci nu te deprimă blocurile gri …

– Atâta timp cât există Centrul Vechi, nu!

Ce face un filozof în afară de a citi? Avem imaginea asta despre filozofi că ei stau tot timpul cu nasul în cărți. Presupun că citești foarte mult.

– Nu, nu citesc așa mult acum. Am citit foarte mult în timpul facultății. Într-adevăr sunt obligat acum de teza asta de doctorat să citesc anumite lucruri și cel mai urât este când trebuie să citești lucruri pe care nu vrei să le citești. În general, pierd vremea foarte mult la film.

Despre epoca în care ne-am născut și societatea contemporană

“Umanizăm tehnica și robotizăm omul”- George Colang

Eu am senzația că nu m-am născut când trebuie. Tu ai vreodată senzația asta, că nu te-ai născut în epoca potrivită?

– Ceea ce lipsește cu desăvârșire acum este de fapt interacțiunea reală, noi nu mai știm să interacționăm. De exemplu, nu mai vezi tu un individ acum care se duce la o tipă pe stradă și pur și simplu încearcă să intre în conversație cu ea, cum erau pe vremuri tot felul de povești din acestea interesante. Acum totul se desfășoară trist pe Twitter și pe FB. Și când se întâmplă să interacționăm, o facem planificat. Mie când îmi spune cineva, vezi că o să-ți spun un banc, eu mă prefac că râd pentru că nu mai am cum să râd dacă mă anunță dinainte că trebuie să râd.

Automat se așteaptă de la tine o reacție veselă.

– Da, eu cred în chestii „destinale” care se întâmplă pur și simplu. În lucruri întâmplătoare.  În serendipitate. Până la urmă lucrurile întâmplătoare sunt în esență viață. Nu mai avem cum să simțim cu adevărat pentru că nici măcar nu ne mai atingem. Stăm în fața calculatoarelor, vorbim la telefon, facem sex virtual, totul este virtual și de fapt omul postmodern spre asta tinde. Asta este și critica mea asupra tehnicii, că tot ceea ce ține de tremur, de carne de sânge, toată latura noastră animalică încet încet o să fie învinsă de această tehnică ce ne acaparează. Eu nu spun că este diabolică, există și acest discurs. Tehnica este bună atâta timp cât este utilă, dar când o venerezi deja nu-i mai vezi utilitatea. Un telefon când îl venerezi, când stai 5 zile să-l cumperi în genunchi … deja vorbim de cu totul altceva! Foarte multe produse sunt artificial construite și întreținute. Să luăm un exemplu banal, din publicitate. Când deschizi televizorul îi vezi pe ăia mereu în reclamele la șampon – vei scăpa de mătreață. Păi dacă scapi de mătreață, de ce nu s-a terminat cu problema asta a mătreței, de tot apare? Ceva înseamnă că nu se leagă. Se pare că avem aceleași probleme, de fiecare dată produsul vine și îți apare colorat, cu extra-nu-știu-ce, mereu este revoluționar, miraculos, băi dar al naibii nu învinge mătreața!

Eu cred că special produsul respectiv nu face ce trebuie …

– Exact! Păi dacă ar fi să facă îți dai seama că nu ar mai exista produsul ca atare. Acesta este de fapt paradoxul pe care se construiesc discursurile umane cu referire la tehnică. Nu mai avem de a face acum cu televizoare, ci cu Smart TV, nu mai avem telefoane ci smart-phone, deci tu acum cu telefonul ai o relație de prietenie, el este inteligent, ba chiar este mai inteligent decât tine. Și atunci cum să mai poți tu să întreții o relație cu un om când poți să întreții o relație cu televizorul care este inteligent. De fapt, umanizăm tehnica și robotizăm omul. Și ca să ne întoarcem la întrebarea de la care am plecat, lumea de acum 100 de ani era până la urmă o fază incipientă a ceea ce este acum.

De ce așteptăm marea iubire

Deci nu ai un regret că nu te-ai născut acum 100 de ani.

– Nu știu dacă aș fi fost mai împăcat dacă aș fi trăit acum 100 de ani. Nu știu dacă mi-e mai bine acum sau mi-ar fi fost mai bine atunci. Cert este că am fost aruncat pe pământ și asta este, trebuie să-mi duc până la urmă destinul ca Sisif, pentru că îți ții destinul în brațe, chit că ai trei iahturi sau ești un cerșetor, la final, la linie, tot acolo ajungi. Tot la moarte ajungi, alt drum nu este. Restul este doar cosmetizare, împopoțonare a fricii de moarte. Trăim cu această frică și încercăm să o înlăturăm cât putem, dar asta este, moartea face parte din viață.

Da, dar acest lucru este greu de acceptat. Adică tot ceea ce facem, facem cu speranța că într-o zi o să învingem moartea.

– Ce este în esență mitul androginului? Nunta în cer a lui Eliade? Un cuplu care conștientizează că dragostea poate învinge moartea. Și în viața noastră de zi cu zi asta facem și noi, așteptăm marea iubire tocmai pentru că simțim că viața este goală, știm drumul unde duce și încercăm să ne amăgim în acest fel. Am și scris în unul din articolele publicate de mine la Uniunea Scriitorilor, că singurul scut împotriva morții este dragostea.

Eu vorbeam de o metodă mai puțin abstractă, adică ceva care chiar învinge moartea, nu doar așa în teorie. Oamenii chiar își doresc să trăiască mai mult, dacă nu veșnic. Simțim că nu avem timp!

– Această împăcare o are înțeleptul care înțelege conceptele astea. Omul de rând nu o are, omul de rând vrea să trăiască veșnic, vrea să danseze mereu și când vorbim de virtualizare încercăm să găsim o metodă prin care să aducem umanul în artificial. Inovațiile din medicină de exemplu, toate folosesc pretextul vindecării, însă în esență bătălia ultimă este cu moartea.

Asta-i boala supremă.

– Exact.

Despre relația omului cu divinitatea  în varianta contemporană

Unde mai are aici loc Divinitatea?

– Avem de a face cu un simulacru. Oamenii îl divinizează pe Dumnezeu atâta timp cât îi ajută să câștige la loto. Chiar a fost un reportaj recent în care o familie s-a dus să-l bată pe preot pentru că i-au dat bani și copilul lor s-a născut cu niște malformații. Relația oamenilor cu divinitatea este pur utilitaristă.

Adică divinitatea a ajuns un prestator de servicii.

– Da, relația este pur pragmatică. Bine, și ce promite creștinismul este o chestiune tot pragmatică, creștinismul este așa de seducător tocmai pentru că îți promite viață după moarte. Și ca să vezi, are cei mai mulți adepți! Și atunci, din punct de vedere moral, este un simulacru, nu văd nimic autentic.

Crezi că filozofii sunt prin definiție atei sau e doar o întâmplare?

– Nu, există de exemplu filozofia religiei. Religia este de fapt o modalitate prin care noi încercăm să înțelegem ce nu poate fi înțeles.

Încă.

– Încă și mult timp de acum încolo. De exemplu, teoria Bing-Bang-ului a fost inventată de un călugăr. Să nu se înţeleagă că am ceva cu Divinitatea. Cred în viziuni diferite de a percepe ceea ce  este incomprehensibil. Atât cât putem!

george colang omul
George Colang – omul

Ce înseamnă de fapt să fii scriitor

–  Înainte de a fi scriitor, ești gânditor. Când îi aud pe ăștia – foarte mulți – că ei sunt scriitori, mă apucă instantaneu râsul. Și dacă scrii o scrisoare sau îți faci semnătura, înseamnă că ești scriitor nu, pentru că ai scris … dacă stăm să o luăm așa, ad litteram, să facem o mică glumă. Asta arată de fapt, că dincolo de a fi scriitor, trebuie să fie altceva, mult mai important, iar asta este gândirea. Gândirea vine din multitudinea de măști, din cumulul de experiență pe care îl ai. Ceea ce te poate face să ieși în evidență, ce mă face pe mine, de exemplu, să ies în evidență poate fi faptul că reușesc să dezvelesc adevărul, reușesc să intru prin cumulul acesta de gânduri și să scot la iveală ceea ce poate fi scos. Asta este de fapt marea bătălie. În esență oricine poate fi gânditor, oricine poate fi scriitor. Însă, drumul acesta pe care îl parcurgi ca un excavator care intră și încearcă să scoată la lumină ceea ce este ascuns – el te face în esență să fii autentic; chiar dacă lumea pe care o trăim noi acum nu are cum să fie autentică. Poți să citești un miliard de cărți, poți să scrii un miliard de cărți și să nu fie nimic autentic acolo.

Să scrii – este un talent cu care te naști sau te ajută și mediul din care provii?

– Este 80% tehnică. Tehnica este foarte importantă. Eu am terminat liceu economic – contabilitate. Nu îmi închipuiam eu atunci, când mă ocupam de economie și contabilitate, că o să ajung să scriu o carte sau o să ajung să public la Uniunea Scriitorilor sau că o sa public în nu știu câte reviste, site-uri, nici nu mai țin minte numărul lor. Sau că o să câștig și bani din asta. Nu mi-am închipuit lucrul acesta. Dacă reușești să îmbini gândirea cu procesul de excavare este perfect. Una fără alta nu îți dau un produs veritabil, nu ajungi la ceva bun, complex, vandabil.

Se poate trăi din scris în România de azi?

– Cred că niciodată nu s-a putut trăi numai din scris. Se poate trăi din scris, dar depinde din ce fel de scris.

Din scrisul despre filozofie, nu din romane ieftine.

– Din cărți nu, dacă scrii articole pentru diverse reviste, da. Depinde și ce fel de pretenții ai de la viață. Mai sunt și foarte mulți mercenari care scriu la comandă și atunci aceia câștigă mai mult decât niște profesori universitari. În societatea actuală valorile sunt mai mult create. Avem peste noapte actori care sunt filozofi și scriitori și cântăreți. Şi uite aşa, apar personaje care le pot face pe toate! Şi astea sunt de obicei „vedetele”. Evident că ăştia pot câştiga enorm din scris. Doar prin simplul fapt că îşi pun poza pe o copertă.

Dacă te uiți pe Facebook, persoanele cunoscute, care vin din mediul audio-vizual de exemplu, au foarte mulți partizani, persoane care le dau Like, dar oamenii respectivi fac asta tocmai pe principiul lui SE face, nu pentru că sunt expres atrași de ceea ce spune persoana respectivă. Acesta este tipul de succes care poate fi fructificat în sensul valorizării materiale de care mă întrebai mai devreme.

Dacă ar fi să recomanzi cuiva care nu a făcut facultatea de Filozofie dar care să spunem, este pasionat de subiect, vrea să gândească un pic mai departe de realitatea asta zilnică dar care este conștient ca pentru a înțelege niște lucruri trebuie să aibă și niște noțiuni la bază, ce carte i-ai recomanda, ceva în genul filozofiei pentru începători?

– Cartea mea, normal! (râde) Aș începe neapărat cu ea. Filozofia este ca matematica, intri într-un anumit domeniu, are un limbaj specific, are un  cod al ei. Acest cod este diferit de la filozof la filozof. E ca și cum ai învăța o limbă străină. Practic trebuie să înveți anumite sintagme, cuvinte pe care tu în limbajul natural crezi că le înțelegi, dar ele de fapt semnifică cu totul altceva în limbajul filozofului respectiv. De exemplu: ființa ființării nu este ea însăși o ființare. Ce înțelegi din asta?

Nimic, în primele 10 secunde. Trebuie să stau să mă gândesc un pic la treaba asta.

– Asta înseamnă că esența este diferită de obiectul ei. Ceva banal, dar într-un cod specific! Ca să revenim la subiect, nu există o carte, nu există un „must” în filozofie. Poți să citești un roman care să conțină mai multă filozofie, decât o carte care se presupune a fi de filozofie. Romane, jurnale de călătorie. Nu există o carte care să te facă să fii filozof. Orice ai citi poate să îți inspire ceva sau nu. Din punctul meu de vedere un filozof autentic poate să fie și cerșetorul de la colțul străzii. Dincolo de câte „coduri filosofice” poate să ştie un individ!

Crezi că nu ai nevoie de un anumit background?

– Filozofia la bază înseamnă dragoste de înțelepciune. Înțelepciunea o poți iubi și dacă ești cerșetor. Dacă faci din filozofie un domeniu, ai pierdut-o! Devine un mijloc, ca o carte proastă din aceea „cum să slăbești în 10 pași”. Toate aceste cărți pur și simplu  nu te lasă pe drum, îți dau soluția, rezultatul acela de la matematică, îți dau rețeta, iar răspunsul final poate fi banal prin excelenţă. Drumul este mult mai important când vorbim de filosofie autentică.

Despre elite

Ai observat, la noi în România nu există elite!

– Unde ai văzut tu elite metamorfozate în turme? Elitele prin excelență trebuie să țină de ceva foarte restrâns, în orice domeniu. Un om care iese din turmă și care seduce turma, mie îmi place să-l numesc plăsmuitor. Toți oamenii sunt în felul lor plăsmuitori, însă mulți nu au capacitatea să pulverizeze mai mult, mulți atâta pot. Ei bine, ăia care pot mai mult, adună în jurul lor. Practic aceștia devin un fel de supraoameni. Așa se construiesc elitele, așa se construiesc până la urmă personajele la care ne rugăm, așa apar idolii. Tocmai pentru că avem impresia că acești oameni fac mai mult decât fac ceilalți în mod normal. De aceea un bun scriitor seduce, se vede chestiunea aceasta în mod evident, prin numărul lui de partizani.

Dar nu toți au șansa să zicem să devină cunoscuți …

Nu poți să fii cel mai frumos și cel mai deștept între patru pereți. În România discursul acesta este la el acasă. Auzi mereu chestiuni de genul băi eu aș putea să fac lucrul acela dar nu am cum, nu am cu cine. Asta este o formă de mania persecuției un pic mai fină așa, mai rafinată, eu aș putea să fac, dar nu sunt lăsat. Evident că dacă vrei să faci ceva, să reușești, o faci pur și simplu. Şi asta se vede cu ochiul liber. Elita? Este în sine altfel prin simpla ei prezenţă!

Despre succesul FaceBook și balta de supra-oameni

– Corporațiile pun accentul acum pe individ. De ce crezi că are succes FaceBook? Pentru că pe FaceBook fiecare individ în felul lui este o celebritate. Are parte de o lume perfectă, zâmbește, are dinții albi, nu sunt galbeni niciodată, corpul arată perfect, toți se duc în locuri minunate, chiar dacă au stat o oră sau eventual au trecut pe lângă. Sunt tot felul de situații de genul acesta în care omul de rând devine supraomul actual. Eu însă vin și pun o întrebare, pe care am pus-o și în teza mea de doctorat la care lucrez: dacă toți sunt supraoameni, nu rezultă de aici că nimeni nu este supraom?

Exact, banalizarea conceptului …

– Și atunci problema este în felul următor, care iar este, evident, în favoarea corporațiilor. Păi cum face atunci balta de supraoameni să se evidențieze? Cum altfel, decât prin upgrade. Mi-am luat nu știu ce telefon, stai liniștit, peste 3 luni o să apară varianta lui îmbunătățită. Dacă îl vei cumpăra, tu vei fi un alt supraom în comparație cu ceilalți supraoameni și deci te vei putea diferenția prin lucrul asta.

La obiect explicat.

–  Vă recomand o carte, Thorstein Veblen cu Teoria Clasei de Lux, este o carte excepțională! El spune foarte clar acolo, că avuția, chiar dacă o primești și prin testament, este asociată cu valoarea morală. Cu cât un om are mai mulți bani, cu atât omul respectiv prin excelență este potent, puternic, deci demn de admirat. Nimeni nu o să mai fie admirat în ziua de azi pentru că este, de exemplu, onest.

Din contră, o să fie considerat … un pic prost …

– Exact, mai ales în România. Onestitatea, sinceritatea, valorile morale adevărate pur și simplu sunt scoase din context, măturate, băgate sub preș. Când Nietzsche a spus Dumnezeu a murit, nu s-a referit la propriu, ci că a murit ideea de dumnezeire pentru a face loc supraomului. În scara valorilor, Dumnezeu începe să coboare și ia loc ultima maimuță, iar aceea este omul.  De asta avem indivizi admirați fără nici o valoare morală, care apar în prim plan şi nu sunt vectori morali, factori morali prin excelenţă. Sunt admiraţi tocmai pentru că produc bani, fără a lua în calcul onestitatea lor, felul lor de a fi, dincolo de material. Cam asta e problema cu societatea, corporațiile și din păcate cu omul contemporan.

Apropo de manipulare și corporații

– O chestie foarte interesantă făcută de corporații pentru a manipula, pe care nu o sesizezi, când te duci de exemplu la fast-food, la McDonalds, majoritatea iau tava după ce mănâncă și o duc la lada de gunoi.

– Da, știu, și eu o duc, pentru că trebuie!

– În timp ce fac asta, în spațiul public, tocmai pentru că nu există așa o campanie bună de marketing ca a unei corporații, toată lumea aruncă cu hârtii pe jos. Şi astfel te poți afla în fața unui paradox, ca o persoană care mănâncă la McDonalds, înainte să intre pe ușa respectivă  să arunce pe jos un pachet de țigări, dar să ducă tava la gunoi înăuntru. De ce face totuși asta la o corporație? Pentru că trebuie! Nu-ţi spune de ce. Strict pragmatic, este o modalitate prin care ei nu mai angajează un om sau doi să strângă chestiile alea. Până la urmă este ceva util pentru corporaţie, dar este mult mai ușor să vină cu o „perspectivă morală”, și asta este ceea ce eu numesc pseudo-morală – trebuie ăsta este un imperativ chipurile categoric. Un fel de Kant cu Ketchup.

Și aici intră în scenă Heidegger, care are un concept foarte frumos, Impersonalul SE (în română noi nu îl avem, în franceză e ON) și spune așa, pe scurt, Impersonalul SE este turma, Mister NOBODY, adică este spațiul tuturor și totuși al nimănui, este spațiul lui Se poartă, Se face … Turma ce face? Turma alimentează de obicei un mit, lucrurile se amestecă până se pulverizează. Și atunci companiile tocmai pe discursul acesta își construiesc și ele pseudo discursul lor, chipurile moral, care de fapt nu este moral. Dacă toată lumea face un lucru, trebuie să îl fac și eu chiar dacă lucrul respectiv nu este în esență moral.

Impersonalul SE” este folosit de exemplu la serviciu, când faci o boacănă și vine șeful și spune de ce ai făcut lucrul acela, tu răspunzi, păi am văzut că SE face și de fapt ce faci în momentul respectiv? Arunci responsabilitatea, cade pe Impersonalul SE, pe mister NOBODY, este vina tuturor și totuși nu este vina nimănui. La fel este și cu sistemul, care prin excelență este impersonal, nimeni nu stă de obicei într-o societate așa de aglomerată și de tâmpită așa cum este cea din ziua de azi să se întrebe de ce?

Știi că singura întrebare esențială din lumea asta, cred, este DE CE. Și copiii probabil sunt singurii metafizicieni autentici, pentru că ăștia pun mereu întrebarea de ce, de ce … dacă ne-am pune și noi întrebarea asta … am alege poate un alt drum.

george colang
George Colang

Despre capitalul uman

Omul prin excelență încalcă principiul non-contradicției, noi nu putem fi prinși în etichete, ceea ce un partid, o corporație își doresc să se întâmple – să aparții. Apartenența din punct de vedere economic înseamnă pur și simplu capital, despre asta vorbim. Adică înainte să pui mâna pe om și să îl înhați cu produsele tale trebuie să îl seduci cu ceva, trebuie să îi dai sentimentul acesta de apartenență, să se identifice oarecum cu produsul pe care îl folosește. La fel își construiesc planul și partidele politice.

Despre retorică vs. logică

“Pentru un filozof, rezultatul este în derivă.” – George Colang

– Modul în care răspundem la întrebări este dat de felul în care punem întrebările. O corporație o să îți spună în felul următor: Îți este sete? Bea Coca Cola! Nu o să-ți spună bea apă. Întrebarea este fundamentală, zici că este legitimă. Este foarte greu să departajezi ceea ce este retorică de ceea ce este logică. Spațiul dintre argument real, veritabil și sofistică este foarte, foarte greu de găsit.

Desore Filozofie vs. Filosofie

–  Am văzut că scrii filozofie cu S. De ce pentru că vine din philos și sophia?

– Da, acesta ar fi un motiv. Și pentru că filozofie (cu z) are o conotație materialistă, trimite la ceva material. Era folosită de comunism pentru că marxismul era filozofia mamă, ideologia! După 89 s-a revenit la scrierea cu s, iar acum în DEX sunt menționate amândouă ca fiind corecte. Filozofia (cu z) o asociez cu o doctrină, cu o ideologie care încearcă să îți dea anumite răspunsuri. Iar filosofia prin excelenţă nu este ideologie. Este pur și simplu o chestiune de gust. Pe mine filosofia (cu s) mă duce cu gândul la ceva mai uman, mai aproape de om.

6 Comment

  1. […] Incepe cu Luiza Daneliuc, care publica un interviu foarte interesant cu George Colang. Cica ar fi primul ei interviu […]

  2. Radu says: Reply

    Mah, mi-a placut interviul, da vin si combat citeva puncte.
    Sau mai bine ma limitez la unul:
    De ce puneti in aceeasi galeata divinitatea cu biserica?
    Care de altfel e o institutie draguta care ia si ea un ban de bugetul nostru imaculat, si mai face niste spagute pe ici-colo dupa cum se descurca reprezentantii, dar per ansamblu isi tine traiul pe ignoranta majoritatii care ne si reprezinta de altfel.
    Ca despre scopul ei in societatea noasta, l-a ratat demult.
    In ziua de azi aspiratia spre divinitate pe calea bisericii e la fel cu a spune ca dragostea trece prin stomac.
    Si eu nu prea cred. Poate majoritatea sa ma contrazica.

    1. Mah Radule, sa te contrazica majoritatea, ca eu nu am de ce. Eu sunt de acord 🙂 (pentru ca mie nu mi s-au parut puse in aceeasi galeata).

  3. […] 1. Citiți interviul cu George Colang, dacă nu l-ați citit până acum, pe care îl găsiți aici. […]

  4. dan says: Reply

    interesanta relatia [ura-iubire] cu tehnologia – mai pregnanta in zona comunicarii. Dar… nu e prima data cand tehnologia a fost a fost pusa pe piedestal si divinizata [in lipsa de alt cuvant] ca potential panaceu la mai toate problemele/relele societatii.
    [razboiul de tesut nu a creat haine gratis pentru toti, televizorul nu a culturalizat radical pe nimeni si ar mai fi…]
    Idem comunicarea electronica nu ne-a facut sa comunicam mai bine din pdv al continutului ci doar sa “publicam” mai multe consideratii personale. Dar daca NU cunosc interlocutorul cum sa aflu daca comunicarea este eficienta?
    Mai mult, avalansa de mesaje, SMS, comentarii a creat un soi de poluare pentru care nu stiu cat suntem de pregatiti; mie imi creaza senzatia ca apare in “creier” o compartimentare menita sa ignore surplusul de …. navalind spre mine. Dar oare ce ramane dupa aceasta filtrare este ce mi-am dorit sau ce imi foloseste?

  5. alina says: Reply

    Referitor la subiectul ,,Despre epoca în care ne-am născut și societatea contemporană,, sunt perfect de acord cu punctul de vedere al scriitorului,acordam o prea mare importanta tehnicii,astfel incat aceasta va ajunge sa ne coordoneze viata,daca nu chiar o face.practic suntem dependenti de telefon,de televizor,de pc etc,privim lucrurile din perspectiva acestor ,,obiecte,, si uitam de frumusetile mediului,de natura in miscare,de tot ce este pur si natural.
    Din pacate,omul a devenit asemenea unui robot,dependent de ceea ce ,,tehnica,, ii ofera,un manipulat al acestei ,,tehnici umanizate,,

Parerea ta conteaza!