Expect the unexpected

Cand la inceputul anului n-am avut ce planuri sa fac si ce rezolutii sa fixez pentru ca nu ma mai regaseam in niciunul din orizonturile de atunci, mi-am zis (ca si premiu de consolare) ca-i mai bine sa nu fac nici un plan decat sa fac niste planuri proaste, sa le urmez si sa-mi para rau ca am ratat poate altele. Asta-i drama vietii mele, frica de a rata altceva mai bun. De fapt, cred ca este drama generatiei noastre consumeriste. Consumam alimente, haine si relatii ca si cum there is now tomorrow. Si pe undeva, avem dreptate.

Expectativa nu ma caracterizeaza, ba chiar sunt de parere ca omoara spiritul, asa ca primele luni din an mi le-am petrecut incercand sa pun in aplicare, atat pe plan personal cat si lucrativ, cateva din ideile mele, mereu amanate pe un maine incert. Oricum… alte planuri nu aveam! Unele mi-au iesit chiar frumos dar altele mi-au explodat in fata intr-un fel dureros si deloc previzibil.

Daca ar fi sa trag o concluzie, cred ca sunt genul care se intoarce mai mereu la primele mari iubiri, desi se spune ca acelea sunt doar premiul de consolare pentru alte planuri care nu ti-au iesit. In cazul meu, premiul de consolare are 5 camere mari si luminoase, cu glasvanturi ce aduc aminte de alte epoci de mult apuse, cu loc special de pianina (asta ca sa pot sa-mi scot din minte o data pentru totdeauna ca mi-as fi ratat cariera de pianista), cu bibilioteca inalta pana la tavan unde au loc toate cartile ce asteapta de prea mult timp sa fie citite in dimineti reci de octombrie cu un ceai cald alaturi.

Un loc in care incap toate visele care pot incapea intr-un Bucuresti al epocii noastre. Un loc unde se preteaza extrem de bine un astfel de decor:

decor casa interbelica
decor casa interbelica

Un loc unde cu siguranta un carucior pentru micul dejun n-ar fi ceva exagerat:

serving cart
micul dejun cu stil

Desigur mi-am gasit si glasvanturile fara de care poza nu era completa. Si sunt doua, nu unul! ­čÖé

Parerea ta conteaza!