Duminica. Galati. Tren. Somn.

Este trei noaptea (sau dimineata, depinde pe care parte a vietii te focusezi, esti optimist sau pesimist) si eu am una din insomniile mele clasice. Aviz amatorilor: laptopul luat in pat, nu te ajuta sa adormi, ba din contra!

Maine (azi), duminica, plec la Galati. Again. Sper ca pentru ultima data in viata asta. Am vizitat Galatiul cam de vreo 6-7 ori mai mult decat imi propusesem. Ça suffit!  ar zice monsieur Poirot.

Imi permit aroganta de a sta treaza acum, pentru ca ma gandesc ca voi dormi maine in tren, si poate asa, cele 5 ore de drum (mai mult decat voi face cu avionul pana la Lisabona) vor trece mai usor. Am auzit ca de ceva timp e cam inghesuiala in tren, asta de cand studentii pot merge gratuit in toata tara. Sper totusi ca experinta sa ramana una placuta.

Si da, ziceam ca nu plec in vacanta prea curand, dar se pare ca daca nu calatoresc ma deprim mai mult decat daca o fac. De fapt, deprimarea post calatorie e ceva clasic erei in care traim, ca si stresul, ca si deprimarea pe care o simtim duminica seara. Vine la pachet cu orice moment frumos si iesit din cotidian pe care il traim.

Iar cat despre moment… adevarul este ca nu exista momente potrivite in viata. Pentru absolut nimic! Nici sa incepi o relatie, nici sa iesi dintr-una, nici sa iti schimbi radical viata si nici sa iti iei o vacanta. Momentele ti le faci tu, daca ai destul curaj. Si daca vreti sa va spun un secret, cu cat faci mai multe actiuni care necesita curaj, cu atat capeti mai mult curaj sa faci alte actiuni pe care credeai ca nu le vei face niciodata. E ca si cum curajul se alimenteaza singur, totul e sa faci primul pas.

Lisabona este urmatoarea mea destinatie si acum ca am luat biletele de avion, de-abia astept sa plec! Ciudat cum un singur click iti poate schimba viziunea asupra vietii, asa… instant. N-am nici un plan, nici lista de obiective de bifat. O citesc pe Ioana cand vreau sa plec pe undeva, pentru ca imi place mult stilul ei de a reda experientele. Dar in rest, incerc sa pastrez totul cat mai light, ca sa las locatia si intamplarea sa ma surprinda. Ma duc sa vad strazile, oamenii, marea. Evident, in secret, o sa-mi imagineaz cum ar fi sa locuiesc acolo. Fac asta cu toate locurile pe care le vizitez fara sa ma pot abtine, cautand locul acela perfect. Cand o sa-l gasesc, o sa stiu imediat. Asa se intampla in general in viata cu toate lucrurile. Cam stii din prima, chiar daca la inceput te incapatanezi sa ignori semnele.

Va las acum, ma duc sa incerc sa dorm si sa visez ca voi calatori la fel de confortabil ca oamenii din pozele acestui articol.

Doamne, luand masa in vagonul restaurant, pe la 1900. Observati fata de masa, aplicele… ce mai, stilul de viata.

7 Comment

  1. Iulian says: Reply

    asa cum frumusetea e in ochii privitorului asa si “locul acela perfect” cred ca tine mai degraba de tabloul noustru interior decat de un peisaj extern

  2. cu siguranta ai dreptate, de aceea ziceam, ca o sa stiu instant cand o sa il vad. 🙂

    1. Iulian says: Reply

      eu ma gandeam ca o sa gasesti acel loc perfect cand tabloul tau interior e ok (linistit / fericit / impacat / in pace /..)..adica eu n-as cauta in exterior “rezolvarea” unei cauze interne..si cand interiorul e ok “locul acela perfect” poate fi oriunde se uita ochii :)..chit ca e mai “usor” in strainatate pt ca lumea e de obicei mai civilizata acolo decat pe la noi

      1. Da, asta e o parere foarte raspandita, ca de fapt oamenii habar n-au ce-si doresc si ca toate dorintele mai iesite din “normalitate” au “o cauza interna”. Atat am de zis: ha ha! 🙂

        1. Iulian says: Reply

          eu cred ca toate dorintele, mai normale sau mai iesite din normalitate, au o cauza interna..nimic nu se-ntampla “din senin”..nici in natura nici in noi..si cred ca din copilarie pleaca majoritatea radacinilor pt ce suntem / vrem noi azi..si “ha ha”-ul e bun, mentine inima tanara 🙂

          1. A naibii copilarie!

          2. Iulian says:

            a naibii dezvoltare personala! 😉

Parerea ta conteaza!