Concurs Danone – Dăruiește o bucurie!

Despre micii fermieri și passing on the gift

Scris de Luiza Daneliuc

IMG_0454
Văcuțele de la Zimnicea

Și acum țin minte excursia făcută la Zimnicea. Ideea programului Dar din Dar, mi s-a părut încă de pe atunci extraordinară pentru că îmbină spectaculos interesul micilor fermieri cu cel al procesatorilor de lapte. Pe de o parte, micii fermieri primesc gratuit văcuțe special aduse din Irlanda, ce pot furniza până la 25 de litri de lapte pe zi, sunt instruiți în privința nutriției, îngrijirii și mulsul acestora și mai primesc gratuit și instalațiile de muls. Pe de altă parte, procesatorii de lapte au garanția că pot cumpăra laptele la o calitate conformă cu normele UE ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

Sintetizând, acestor oameni li se oferă posibilitatea să își dezvolte o mică afacere cu ajutorul junicilor primite cadou, singura lor obligație fiind aceea de ordin moral, de a face o faptă bună și anume să facă un dar din dar, să dea mai departe prima junică născută unei alte familii de fermieri, ajutând astfel, la creșterea programului.

Ce mi se pare cu adevărat altruist, este lipsa constrângerilor. Danone nu obligă micii fermieri să le vândă laptele lor. Prețul laptelui este stabilit liber pe piață. Danone nu cere recuperarea investiției ce reprezintă costul junicii, al instalației de muls lapte și al instruirii, indiferent dacă colectează laptele de la fermier sau nu. Fiecare mic fermier are puterea deciziei asupra parcursului acestui aranjament în orice moment. Și îmi mai place responsabilizarea. “Obligația” de a dona o văcuță și de a face la rândul tău, un bine.

Danone a realizat acest proiect din fonduri proprii, nu din fonduri UE.

Pornind de la ideea aceasta de Dar din Dar …

Ideea aceasta de win-win situation, m-a urmărit încă de anul trecut. Am întors-o pe toate părțile, am discutat-o și cu alte persoane, persoane abile în a găsi interesul ascuns, substratul, profitul despre care nu se vorbește. Nu l-am găsit. Ideea e genială și trebuie preluată! Mi-am dat seama că ideea asta funcționează pentru că îmbină interesele ambelor părți fără a constrânge. Ideea asta educă. Ideea asta oferă un mijloc de existență, nu pomană.

Vă îndemn și pe voi să povestiți despre ultima dată când ați făcut o faptă bună, doar așa că ați putut, fără să așteptați să primiți ceva în schimb sau fără să aveți un câștig imediat din acea faptă.

Vreau să vă lăudați pentru că aceste gesturi merită scoase în față, recunoscute, date de exemplu, puse la panoul de onoare. Pentru că oamenii sunt ca niște maimuțe: monkey see, monkey do! Dacă explicăm și pentru cei care nu sunt familiarizați cu ideea de a face bine fără a aștepta ceva în schimb, faptul că există oameni, și nu puțini, care își trăiesc viața făcând fapte bune ori de câte ori pot, sunt sigură că cel puțin unii dintre ei își vor pune niște întrebări și poate își vor reanaliza atitudinea. Puterea exemplului funcționează!

Ce trebuie să faceți efectiv

1. Povestiți în câteva fraze despre ultima voastră faptă bună făcută fără să vă doriți să primiți ceva în schimb.

2. La finalul celor două săptămâni, cea mai frumoasă poveste va fi aleasă de mine (da, în mod subiectiv, dar credeți-mă că sunt foarte obiectivă în subiectivitatea mea) și va fi premiată de către Danone cu produse pentru o întreagă săptămână.

Concursul se va desfășura în perioada 18 noiembrie 2013 – 30 noiembrie 2013.

Dar, spuneți drept, nu-i așa că nu vă pasă de premiu și veți povesti cu plăcere experiențele voastre de viață doar pentru a inspira și alte persoane, chiar dacă nu veți ajunge pe podiumul premianților?

32 Comment

  1. Eu anul asta m-am hotarat sa fiu Mos Craciun pentru un baietel de 2 ani care nu-l cunoaste inca pe Mosul. Asa ca am pregatit o cutie pe care o va primi de Craciun. Sper sa se bucure si sa-i fac sarbatorile mai frumoase.
    Ideea nu a fost a mea ci a celor care organizeaza http://blogalinitiative.ro/a-inceput-shoebox2013-perioada-15-noiembrie-13-decembrie.html
    Asa ca va invit si pe voi sa daruiti putina bucurie unui copil care nu are parte de prea multe bucurii din cauza lipsurilor. Pana la urma Craciunul simbolizeaza iubirea pentru aproapele tau si daruirea neconditionata.

  2. Imi plac oamenii,imi plac si animalele,care sunt fara ajutor.In drumul meu intalnesc doi
    batrani,care stau in fata magazinelor,nu intind mana,dar din privirea lor iti dai seama cat sunt de nemancati si nefericiti.De fiecare data le dau un banut,nu mult,pentru ca nici eu nu am prea multi,dar le dau.Ma simt usurata ca poate le-am adus o paine pe masa.Nu o fac pentru o recompenssa, ci numai din dorinta de a ajuta un semen de-al meu aflat in mare nevoie.

  3. Oana Moja says: Reply

    O prietena de-a mea se simtea foarte rau in ultima perioada si nimeni nu stia ce are…eu avand probleme cu depresia si atacurile de panica am banuit ca unele simtome apartin acestor boli mai ales ca avea tendinte de suicid. Asa ca i-am facut o programare la psihiatra mea….am mers cu ea si i-a dat un tratament bun care a adus-o ”pe linia de plutire”

  4. EMILIA DINU says: Reply

    Acum 2 saptamani ma intorceam acasa de la serviciu , de la tura de dupa amiaza ; era cam 22.30 . Am intrat in scara , si mergand inspre lift am auzit niste scancete , mieunaturi …nici eu nu desluseam foarte bine ce sunete erau . Am vazut o cutie de carton , si mi-am dat seama ca de acolo se auzeau sunetele ; cu inima stransa m-am indreptat spre ea si am ridicat capacul ; initial am gandit ca este un copil , dar cand am vazut ce era in cutie m-am mai linistit ; erau trei pisoiasi foarte , foarte mici , bagati unul in celalalt , zgribuliti si tare speriati . Fara sa ma gandesc foarte mult , am luat cutia in brate si am mers acasa . Mama ma astepta ca de obicei ; ( desi am 26 de ani si sunt si eu mama la randul meu , pana nu ma vede in casa nu se linisteste ). Cand a vazut ce este in cutie s-a socat , si pe buna dreptate ; eu locuiesc cu parintii si fetita mea intrun apartament cu 2 camere , si 3 pisoi deja era prea mult pentru spatiul nostru . Dar pana la urma s-a rezolvat ; 2 dintre pisoi i-am dat unor prietene , iar una am oprit-o noi . Fetita mea este incantata si se intelege foarte bine cu Misha ( asa a botezato ) !!!

  5. MATHE KAROLY says: Reply

    Omul trebuie sa fie credintios, buna, inima tare de bun, sa ajuta cine tare in adevar are nevoie sa instruiasca ca trebuie sa fim bun sa ajutam ,.,sa avem grija ce avem,sa pastram curatenia, natura, padurea, apa.SA FACEM FAPTE BUNA.

  6. Nu stiu daca e ultima fapta buna dar stiu ca mi-o amintesc cu cea mai mare bucurie.Intr-o zi ,era dupamiaza si incepuse o furtuna cu ploaie torentiala …ma duceam sa cumpar paine.Cand in fata blocului de alaturi cadeau vrabiute aproape moarte.Le-am strans in sacosa de paine cate am putut si am fugit cu ele in casa (Nu stiu precis cam cate peste 10 sigur).Am o cutie frigorifica si le-am pus acolo in graba lasandule capacul usor deschis sa intre aer.Am lasat cutia in sufragerie si cu teama nu am intrat pana dimineata acolo.Dimineata am intrat si ce sa vezi??? Cutia era goala si nici urma de vrabiute.Am si catel dar el a stat tot timpul cu mine.Ma uit in jur nu vad nimic…dubioasa traba.Cand dau perdeaua la oparte ,toate erau la geam gata sa zboare.Am tras de tot perdeaua si am deschis geamul .Au zburat fericite …Imi pare rau ca nu am mai putut salva pe una ,mia luat-o o pisica aproape din mana .Mia parut tare rau …Asta e viata.!

  7. ciobanu veronica says: Reply

    Ultima fapta buna…..eu cred ca sunt un om caruia ii place sa ajute indiferent cum…asa ca tot ce fac pt altii nu le consider fapte bune..ci doar o mana intinsa celui care are nevoie.

  8. Lazar Liliana says: Reply

    am daruit realizarile de pe o zi unei colege si daca cistig tot pentru a darui altor persoane defavorizate

  9. Costache Marina Alina says: Reply

    Sunt o persoana foarte sufletista si nu spun asta doar ca sa castig,dar asta este adevarul si nu am de ce sa mint!Ultima mea fapta buna a fost atunci cand am intrat pe facebook si unul dintre prietenii mei virtuali mi-a cerut ajutorul la un proiect la management pentru facultate si bineinteles am acceptat din prima pentru ca si eu am fost studenta la randul meu si nimeni nu m-a ajutat atunci cand am avut nevoie si stiu cat este greu!Nu stiu cate persoane ar fi facut lucrul asta sa stea de dimineata pana seara sa caute notite si sa i le trimita lui in Word ca sa se faca 30 de pagini.Acest proiect l-a salvat de la o restanta si acum este totul bine!Iar eu sunt impacata sufleteste ca l-am putut ajuta chiar daca nu ne-am cunoscut niciodata,dar stiti vorba aceea ”Prietenul la nevoie se cunoaste”…..

  10. mihai florin says: Reply

    am ajutat cu niste bani niste vechi prieteni….nu i-am vazut de 6 ani ,dar nu am ezitat cand mi-au cerut ajutorul….totul a fost ok..mi i-au innapoiat….cu mii de multumiri…

  11. Era ultima noapte in care am lucrat pe taxi (inainte sa-mi vand firma -Atlasmart- cu cele 3 taxiuri) si stateam cu ceilalti soferi la o cafea in fata unui non-stop, depanand amintiri, cand din tufisuri a iesit un pisic negru, micut, care mieuna insistent. Era foarte amarat, s-a apropiat de noi pentru cateva clipe, iar apoi s-a dus printre celelalte masini parcate. Mi-a fost frica sa nu fie calcat daca cineva ar fi plecat, asa ca m-am dus dupa el, l-am ridicat si l-am pus inapoi in tufisurile de unde venise. Nici nu m-am intors bine la colegi ca pisicutul m-a urmarit si s-a agatat de mine, urcand cu determinare pana pe pieptul meu si mieunand in tot timpul asta. Da, eu cel care ziceam mereu ca mai aveam o pisica acasa si nu as mai fi vrut sa aduc inca una am fost invins de privirea motanelului care “plangea” agatat de puloverul meu…

    L-am adus deci acasa la 3 dimineata, iar cand am ajuns l-am inmanat iubitei zicandu-i numele pisicutului, inventat pe loc: “El este Nero!” Peste cateva ore a facut prima lui vizita la veterinar, unde am aflat ca era foarte bolnav si fara tratament ar fi murit in cateva zile, fiind necesare perfuzii si injectii timp de o saptamana, plus alte tratamente dupa aceea.

    Acum traieste bine-mersi, are peste 5kg pentru ca mananca si doarme cat vrea 🙂

  12. Aluculesei Brindusa says: Reply

    Buna!
    Fapte bune ar trebui sa facem zi de zi ,sa privim in jurul nostru si dupa puterea noastra sa ajutam pe cei aflati in nevoie.Imi place sa ajut oameni si animalute .Eu nu ies din casa fara sa am in buzunar sau in masina mancare pentru catei si pisici si unde vad cu catel flamand si infometat ii dau mancare si apa si ii fac si adapoast ,insa de-a lungul timpului am adoptat animalute sile-am dus in plasament si le duc luna de luna mancare ,si am grija sa nu le lipseasca nimic si va spun sincer cand simt masina incep sa planga de bucurie ca ma vad.Insa de curand am o mare suparare cel mai mic fratior al meu a fost dat afara din casa de catre sotie,a fost sa munceasca in alta tara si cand a venit nu a mai fost primit in casa pentru care a muncit atat de mult si de greu prin tari straine.Cu lacrimi in ochi a intrebat daca as putea sa il gazduiesc pe perioada cat va sta in tara,cata durere in sufletul sau dar si cata durere in sufletul meu insa am incercat sa il linistesc si sa ii explic ca tot ce ni se intimpla in viata sunt incercari mai grele sau mai usoare si sa isi ierte sotia ca l-a alungat si ca timpul ii va alina durerea ,isi va putea ridica o alta casa si copilul daca va dori va veni la el cand si daca va crede de cuviinta,credeti-ma ca usor nu imi este sa accept insa trebuie sa il incurajez ,sa il gazduiesc si sa il sfatuiesc cum cred eu ca este mai bine si sper ca sotia sa sa isi revina si sa se impace deoarece un copil are nevoie de ambii parinti.

  13. Tiberiu Matei says: Reply

    Consider ca daca vrei sa faci orice fapta buna nu trebuie sa astepti nimic in schimb. Aceasta este esenta bunatati. Imi aduc aminte in vara aceasa, pe autostrada, in drum spre mare de un domn caruia i se stricase masina (plecau la mare erau 5 in masina, tata+sotie+ copii). Am oprit si am tractat masina pana la urmatoarea benzinarie, unde l-am ajutat sa o repare (nu era mare lucru, doar am scos bornele de la baterie si am repornit masina astfel s-au resetat si erorile care apareau la bord). Omul a fost atata de multumit pentru ca practic le-am salvat concediul, chemasera deja o alta masina sa ii tracteze spre casa…. Am facut schimb de telefoane, asta in cazul in care se mai intampla ceva cat sunt la mare sa ii mai ajut.

  14. Baiatul meu care acum are vairsta de 26 ani a avut in liceu un coleg carei-a mai bine de 4-5 ani i-au murit ambii parinti in acela-si an. Trist si regretabil pentru oricare dintre noi daca” ni s-ar fi intaimplat asa ceva”! Dar vede-ti caind un necaz vine nu vine singur ca un facut nu a putut trece peste cel mai greu obstacol al vietii si a clacat facaind o depresie puternica pierzaind lupta cu viitorul si asa umbrit. Cunoscaind-ul am incercat sa-l ajut pe cait posibil oferindu-i hrana si imbracaminte.Am vorbit cu cei de la PROTECTIA SOCIALA, si a fost dus in repetate rainduri la un ospiciu,dar stiti cum e nu dureaza mult. Reaintors acasa era mai bine dar cine sa-l ajute permanent sa-si ia medicamentele?doua surori care si ele traiesc in pragul saraciei si i-au luat si alocatia!?Spun ca nu se inteleg cu el si pleaca de la ele.Pe cine sa convngi de adevar pe el s-au pe ele? oricum traieste din cersit,nu e recalcitrant ma cunoaste si incerc sa-l ajut cu ce pot.Intr-o seara sotul l-a luat de la tomberon si a venit cu el acasa sa-i dau de maincare. Nu ma deranjeaza ii ofer cu placere il imbrac de la baiatul meu gaindindu-ma ca i se putea “intaimpla chiar lui”!Stim cu totii ca viata e foarte grea de aceea trebuie sa fim mai darnici si sa-i oferim si celui care nu are din putinul nostru,sa invatam ca trbuie sa “fiim OAMENI”!

  15. Mihaela L says: Reply

    Acum 3 ani am ajutat un amic sa faca masterul. Pur si simplu i-am dat tot ce aveam, referate, lucrare de disertatie, inclusiv indrumari, consiliere, tot ce trebuie ca sa nu-si bata capul prea mult.
    Culmea e ca eu eram mai ocupata decat el cu munca, copil, probleme (un divort in derulare, risc sa imi pierd locul de munca), tocmai terminasem masterul, iar aces amic, a tinut mortis sa faca aceeasi specializare ca si mine.
    La el clar a fost premeditat, ca sa obtina totul pe tava.
    Stiam ca nu voi primi nimic in schimb, nici nu asteptam, insa un multumesc era frumos sa ofere. In schimb, dupa ce si-a vazut sacii in caruta, adica masterul terminat cu bine, mi-a intors spatele si s-a facut nevazut. Nu mai stiu nimic de el de atunci, doar un mesaj am mai primit cateva luni mai tarziu, cand i-am trimis un mesaj cu urari de ziua lui, in care, spre mirarea mea eram considerata dusmanul lui si mi s-a sugerat sa uit ca l-am cunoscut. Facerea de bine….stiti voi.

  16. Ana-Maria says: Reply

    Cred ca multi dintre noi facem fapte bune fara sa stam macar pe ganduri, instinctiv. Este in firea noastra ca oameni. Si nu o facem ca sa ni se ridice o statuie ci pur si simplu pentru ca asa ni se pare omeneste. Personal incerc sa fiu un om cat mai bun, uneori imi iese, alteori nu. Ajut de fiecare data cand am ocazia atat oameni cat si animale iar in perioada Craciunului reusesc (si ma mandresc cu acest lucru) sa imi mobilizez prietenii pentru a fi Mosul copiilor mai putin norocosi. Anul trecut am strans o mica avere cu care am cumparat alimente, rechizite, dulciuri, jucarii pentru astfel de copii. Personal le-am dus cadourile, nu stiau cine sunt, cum ma cheama sau de ce m-am oprit la ei dar totul se intampla cu un rost. Bucuria lor nu se poate descrie in cuvinte.
    Cand eram in liceu am primit de la ai mei o pereche de manusi superbe cu blanita de iepure (era in ’98 deci nu toata lumea avea), manusi cu care ma faleam cu fiecare ocazie. Desi le adoram m-am bucurat de ele aproximativ o saptamana pentru ca totul se intampla cu un rost. Am plecat de la liceu catre statia de autobuz si din dorinta de a petrece mai mult timp cu colegele am ales sa parcurgem pe jos cateva statii desi afara era frig si ningea cu fulgi mari. Am mers, am ras, ne-am luat covrigi si ne simteam bine. Aproape de Unirea am vazut o batranica care statea cu mana intinsa … i-am intins un covrig si atunci i-am vazut mainile care erau mov. Initial am crezut ca sunt degerate dar a reusit sa le miste cat de cat. Fara sa stau pe ganduri mi-am scos pretioasele mele manusi si i le-am bagat pe mana. Batranica m-a privit cu ochi mari si surpinsi. Nu i-am spus decat: “aveti mai multa nevoie de ele decat am eu”, mi-a zambit, m-am intors cu spatele si am plecat.
    De un Paste eram cu sotul in masina, el tocmai cumparase de la Metro 2 miei – nu stia nici el de ce nu ne-ar fi ajuns doar unul. Eram pe Lucretiu Patrascanu la semafor si am vazut 2 batranei cu baston, imbracati modest stand pe o bancuta. Ne-am uitat unul la altul si atunci am inteles de ce a luat 2 miei, pentru ca unul nu era pentru noi. Desi venise verde am sarit din masina, m-am dus fuguta la portbagaj am luat un miel si m-am dus la cei doi batranei. Le-am intins punga din care iesea un pic mielul si le-am urat “Paste Fericit” , m-am urcat in masina si am plecat. M-am uitat din masina la ei … erau atat de fericiti si la fel am fost si noi.
    Nimic nu este intamplator. Important este sa nu ne intoarcem privirea si sa ajutam cum putem, cand putem, cat putem, chiar si cu o vorba buna. Daca vrei poti. O mana intinsa poate insemna o sansa la viata pentru acel suflet (fie el om sau animal), uneori nu avem nevoie decat de aceasta “mana” ca sa ne repunem pe linia de plutire. “Cine salveaza o viata, salveaza omenirea toata” – am citit pe undeva … consider ca este perfect adevarat. Sper ca povestea mea si ale celorlalti care au scris aici sa inspire cat mai multi oameni, vreau sa imi cresc copilul in spiritul daruirii, intr-o lume buna, dornica sa faca lucruri marete, inconjurata de oameni si de animale. Spor la fapte bune va doresc.

  17. D Sirghi says: Reply

    Saracia nu are nimic eroic in ea. Foamea, mai ales. Foamea te transforma intr-o jivina speriata, cu degete degerate si stomac dureros ca o arsura, foamea te cocoseaza, iti devoreaza creierul de om si te face lup de stepa, jigodie de rigola, paduche puturos cu mana-ntinsa cersind pomana. Inchizi ochii si visezi o supa calda, apoi ti se face brusc teama si greata deopotriva: teama ca ar putea disparea amintirea acelui gust; greata fiindca a-ti aminti nu potoleste foamea. Si plangi. Plangi incet, istovit de crivat si nenorocit de soarta.
    De unde stiu? Am fost acolo: plin de muci, degerat si murdar. Tu n-o sa afli cum este, copile…am fost de zeci de ori pana in iad si inapoi…a trecut o viata de om, dar am razbit; banii mei nu au mirosul disperarii de atunci, dar ii stiu apasarea. Cu ei toti am pus pe picioare o fabrica mica de mobila.
    Acum, in ea lucreaza cei fara adapost. Ii invatam meserie. Stau in rulote incalzite. Copiii lor merg la scoala. Mancam impreuna. Muncim impreuna. Pierzi bani cu caruta, samariteanule…ma ironizeaza afaceristii…nu-i pierd, ii investesc in nefoame. Daca va pare patetic, norocosi sunteti. Inseamna ca nu stiti ce-i aia foame, si e bine de voi. Dar oamenii astia stiu. Iar aici gasesc ceea ce le lipseste cel mai mult pe lumea asta: demnitatea.
    Am inceput de aproape un an. Va trece prima iarna peste noi si o sa le fie cald si paine. Saracia nu are nimic eroic in ea. Foamea, mai ales.

    1. Ana-Maria says: Reply

      Admirabil ceea ce faceti.

  18. Catalina says: Reply

    Buna ziua,
    Daca imi permiteti, am sa va povestesc in cateva randuri, faptele bune ale unui om care probabil nu stie ce inseamna ,,internet” si niciodata nu v-ar putea povesti ceea ce face el in situatia in care se afla…
    Povestea incepe in felul urmator: in luna martie a acestui an, am fost intr-o mini-vacanta impreuna cu iubitul meu, la munte, mai exact in statiunea Predeal, in perioada 23-25 martie. Peisajul a fost unul tipic anotimpului de iarna(chiar daca din punct de vedere calendaritstic era primavara), a nins neincetat si am putut sa ne bucuram de partii aglomerate cu turisti si de o atmosfera specifica sabatorii de Craciun: ). In ultima zi, pe 25 martie, am fost la slujba religioasa de la Biserica ,,Sfintii Imparati Constantin si Elena” din Predeal, cu ocazia sarbatorii ,,Buna Vestire”. Trebuie sa va marturisesc ca in cele 3 zile de sedere in statiune, nu a fost zi in care sa nu fotografiem acea cladire futuristica. Mai mult decat atat, ne-am ridicat semne de intrebare cu privire la apartenenta sa, de aceea am intrebat cativa locuitori, carui cult ii apartine, si am fost placut surprinsi sa aflam ca apartine cultului ortodox. Daca treceti prin Predeal vizitati-o neaparat, o sa ramaneti surprinsi de: detaliile ei arhitectonice impresionante, picturile din biserica, inaltimea si lumina din interiorul ei, treptele impozante din marmura, difuzoarele in care se aud permanent(inclusiv pe timp de noapte) cantari religioase, crucea din exterior pe care este desenat trupul lui Iisus rastignit pe cruce si care a fost efectuat cu o tehnica speciala…banuiesc…pentru ca desenul poate fi sters cu apa iar dupa cateva minute apare la loc ceea ce mi s-a parut interesant! Am realizat aceasta descriere a bisericii pentru a va familiariza cu decorul in care am asistat la intamplarea cu pricina, altul mai bun nici nu s-ar fi putut…pentru a va spune mai exact o poveste de viata trista…o lectie de viata din care am avut foarte mult lucruri de invatat!
    In mod normal daca eram acasa, spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca sigur nu ne-am fi rupt din timp pentru a ne duce la biserica, mai ales ca nici nu stiam ca este sarbatoare, dar impinsi de curiozitatea de a cunoaste ,,monumentul” si din interior nu numai din exterior, ne-am dus. Ascultand slujba cu interes, fiind placut impresionati de atmosfera care era magica (nu am trait niciodata o senzatie mai ciudata ca in acea biserica), am auzit usile deschizandu-se cu greu, dar nu mi-am indreptat atentia sa vad cine intra, fiind captivata de modul in care era oficiata slujba. Fiindca ma aflam la intrare, in dreapta, unde se vindeau tot felul de obiecte: matanii, acatiste, lumanari etc (un alt lucru ciudat fiindca de obicei in toate bisericile unde am intrat chioscul acesta se afla in stanga), am simti ca cineva incerca sa-si faca loc pentru a cumpara ceva. Nu stiu cum se comporta oamenii atunci cand intalnesc fata in fata un om handicapat, dar eu totdeauna sunt marcata negativ, empatizez cu suferinta persoanei in cauza. O sa spuneti acum: ,,Bun si? Care-i treaba? Ce-i atat de wow? Oameni amarati sunt pe la toate colturile, nu este ca si cand ai fi vazut un extraterestru.”
    Ei bine, treaba sta in felul urmator, omul- un baiat in varsta de aproximativ 30 de ani, nu stiu sigur daca nu cumva suferinta il imbatranise facandu-l sa para mai in varsta decat era in realitate, nu avea membrele superioare si nici membre inferioare intregi….in fine…erau unele ramase nici nu stiu exact fiindca reusea sa tina niste carje pentru a se sprijini, dar fiindca purta haine groase nu mi-am dat seama cu exactitate ce ii lipsea si cat….Ceeea ce nu v-am spus este faptul ca inca de la inceput de cand am intrat in biserica, am observat ca in primul rand era un loc liber pe un scaunel mai deiferit fata de celelalte, semn ca era al sau si ca frecventa slujbele religioase. A cumparat o lumanare, pe care i s-au luat bani pentru ca nu a vrut sa accepte nici in ruptul capului lumanarea pe gratis desi vanzatoarea tot incerca sa il convinga, el dadea negativ din cap pentru ca pe deasupra era si mut…A luat apoi lumanarea in gura, a incercat sa o aprinda cu ajutorul unei persoane si i-a oferit-o parintelui, apoi s-a asezat pe scaun ascultand cu atentie slujba. La sfarsit, turistii(afirm acest lucru judecand dupa rucasul din saptele lor) i-au oferit bani introducandu-i in buzunarele hainei iar cineva i-a oferit o punguta cu un mar si un covrig. Bineinteles ca si noi i-am oferit ceva in limita posibilitatilor. L-am urmarit cu interes pentru a observa unde se duce in timp ce pe fundal auzeam cateva remarci ale oamenilor din biserica: ,,Doarme pe strazi, in ninsoare saracul…Nu mai are pe nimeni”. La iesire am constatat ca isi lasase scaunul cu rostile afara si ce credeti? Cine il pazea? Un patruped loial care il astepta vesel, un catelus maidanez. Cati dintre noi si-ar lasa bunurile la indemna oricui? Lui nu ii era reama ca agatate de acel scaun cu rotile se aflau cateva haine si alimente: agoniseala lui. Povestea nu se opreste aici….l-am urmarit indeaproape si am vazut ceva ce m-a impresionat: din putinul lui el daruia si altora. Dupa ce covrigul l-a impartit cu acel catel care il insotea(l-a dus cu greu la gura cu ajutorul membrelor care ii ramasesera probabil…nu stiu sigur pentru ca nu puteam sa vad foarte bine din cauza hainei pe care o avea pe el), s-a indreptat catre un magazin de unde a cumparat iaurt, paine si cativa biscuiti. In spatele unui restaurant il asteptau activa copilasi sarmani care judecand dupa imbracaminte probabil ca aveau casa dar proveneau dintr-o familie sarmana. Alaturi de acestia a mancat ce a cumparat, ei ajutandu-l sa manance iar el oferindu-le in schimb alimentele cumparate, impartindu-le cu ei, apoi, fiecare a mers pe drumul sau, al sau cel mai probabil nu ducea nicaieri….
    Mi-am amintit o intamplare surprinsa cu o seara in urma, faptul ca il mai vazusem undeva…..un om cu un scaun cu rotile si cu un catelus urcat deasupra sa in scaun, asista la festinul turistilor dintr-un restaurant in timp ce el incapabil sa aiba un serviciu, lovit de ghinion de prea multe ori din pricina multiplelor handicapuri pe care aveam sa le constat a doua zi, dar si din pricina faptului ca nu avea un acoperis deasupra capului, era condamnat sa astepte in cele mai cumplite geruri o bucata de paine… Am constatat cu durere cum ningea peste el cu neputinta si suferinta, timpul parca statea in loc, nici nu simtea frigul, ochii sai straluceau si astepta parca o minune fixandu-si privirea in neant, oferind un exemplu celor din jur fara a avea gura sa strige ceea ce a facut si fara a primi recompense pentru fapta sa…..m-a uimit faptul ca nu era razvratit impotriva Creatorului pentru situatia in care se afla, el vizita casa Domnului regulat si spera ca intr-o zi totul avea sa fie bine…cel putin asta am simtit eu din privirea lui. M-am simtit foarte vinovata cand am plecat de acolo, m-am simtit neputincioasa pentru ca nu am putut sa fac nimic pentru el, ma gandeam cat de ignoranti sunt oamenii care se bucura atat de mult incat nu au timp sa constate nefericirea celor din jur pentru a-i ajuta, trec indiferenti pe langa astfel de cazuri desi au bani, si ma refer aici mai ales la autoritati!
    Daca printre cei care citesc aceste randuri se afla vre-o persoana care are rude in Predeal sau are vre-o putere financiara de a-i gasi un adapost acestui om al strazii, nu ar trebui sa mai stea pe ganduri, ar trebui sa actioneze. Este usor de identificat….Eu sper ca mai traieste si sper ca cineva, va putea face vre-odata ceva pentru el, pana nu va fi prea tarziu. Din pacate nu cunosc niciun detaliu despre el(nume, rude, se poate sa aiba adapost si sa ma insel?! Nici asta nu stiu sigur, doar ce am auzit discutandu-se prin biserica), stiu doar ca este foarte amarat, iar pe aceasta cale fac un apel catre cei care au drum prin Predeal si il pot ajuta cumva….
    Va rog sa reflectati la povestea acestui sarman si sa va ganditi de zece ori inainte de a afirma ca donati o avere atunci cand va ,,rupeti” 10 lei din portofel pentru un scop nobil, ganditi-va ca el ii hraneste si pe altii cu doar 10 lei….Dar mai ales luati in considerare ca povestea sa poate fi a mea, a ta, a voastra, a tuturor pentru ca viitorul se afla mereu sub semnul incertitudinii.
    Cat despre mine si faptele mele bune nu stiu daca e necesar sa le expun, se spune ca adevarata ,,pomana” este cea tainuita si trebuie sa lasam faptele sa vorbeasca pentru cei din jurul nostru. Cine stie ca darueste ceva si se simte mai bogat atunci cand primeste fericirea si zambetul personei ajutate, atunci stie in mod sigur ca nu asteapta recompense pentru faptele efectuate, iar in concluzie este un om bun! Puterea exemplului este foarte importanata asa ca trebuie sa ne educam copii din frageda copilarie sa ofere iubire neconditionata unui animalut al strazii, sa imparta cu cei sarmani ceea ce au…eu in mod sigur in acest spirit imi voi creste copilul atunci cand voi deveni mama.
    Eu ajut in limita posibilitatilor animalutele, copilasii, oamenii sarmani, oamenii bolnavi, ma implic oferind ajutor in tot ceea ce tine de mine, celor din jur, si nu contorizez niciodata faptele bune dar mai ales ultima fapta buna, de obicei le tin minte decat pe cele care mi se par rele si pe care le mai fac uneori pentru ca sunt om si admit ca gresesc, toti avem fisuri, nimeni nu este perfect.
    In ceea ce priveste brandul Danone, vreau sa va spun ca am avut ocazia sa vizitez fabrica Danone in acest an in luna mai. Acolo am intalnit oameni exceptionali si m-am simtit ca acasa. Din echipa Danone fac parte oameni prietenosi, calzi, inteligenti, adevarati profesionalisti. Daca aveti ocazia, nu ezitati sa vizitati fabrica si sa cunoasteti personalul de acolo! Va asigur ca veti avea mai multa incredere sa consumati iaurturile dupa ce veti vedea procesul lor de fabricatie si dupa ce veti interactiona cu echipa minunata de la Danone. Toate cele bune!
    P.S. Nu uitati sa aduceti bucurii marunte sufletelor neajutorate, macar acum in preajma sarbatorilor!

  19. George-Alexandru says: Reply

    Cel mai fericit om este acela care se multumeste cu ceea ce are….decat sa-mi cumpar o tableta,iphone 5,haine scumpe si asa mai departe,prefer sa ajut persoanele defavorizate,persoanele din jurul bisericii si asa mai departe.Oricine poate renunta chiar si la un pachet de tigari si cumperi 2-3paine,faci un sandwich,etc.Nu sunt bogat,dar din putinul meu,dau cat se poate,ca de….dar din dar se face Rai.Cu stima,George din Tulcea

  20. Sa fiu un pic rautacios: s-ar putea ca oamenii sa exagereze tocmai pt premiu.

    Eu nu voi povesti o fapta d-a mea, ci voi spune ideea unui film, Pay it forward. Pur si simplu trebuia sa faci o fapta buna si spuneai celui pe care-l ajutai NU MA AJUTA PE MINE CU NIMIC, CI DA CEVA DE LA TINE CATRE 3 PERSOANE (nu conta ce). Foarte tare ideea 🙂

    Acum sa zic un secret: eu nu prea ajut benevol oameni necunoscuti. E adevarat, ajut ff mult persoane pe care le cunosc de putin timp, insa sa fac efectiv acte de caritate nu fac. Insa ma bucur cand vad ca fapta mea buna a avut efect si cineva s-a bucurat de ea.

    Felicitari Luiza. Nu conteaza premiul, conteaza ca acest concurs are o intrebare ff misto 🙂

  21. cimpeanu says: Reply

    intr-o seara veneam din oras am vazut pe cineva cazut intr-un sant,Am realizat ca era un om “putin ametit”;l-am ridicat de acolo si l-am dus pina acasa
    oricum in fiecare zi fac cate un lucru bun: ajut pe cineva sa treaca strada, ajut o batranica sa care ceva in autobuz dau intotdeauan locul ocupat persoanelor mai invarsta
    o zi buna si in fiecare zi puteti sa faceti cate o fapta buna asa lumea va fii un pic mai buna

  22. Elena Stan says: Reply

    Sa vorbesti despre faptele bune inseamna sa trambitezi ca tii post, ca esti un crestin adevarat. Ca sa fiu totusi in spiritul concursului, voi spune ca imi tin buzele stranse cand se barfeste si parasesc incaperea, ca nu am nedreptatit pe nimeni in mod voit, ca ma straduiesc ca acei care depind de mine sa fie corect tratati, ca muncesc zi si noapte ca sa provoc multe bucurii si sa ajut acolo unde este nevoie!

  23. Oana says: Reply

    …Desi nu vorbesc despre lucrurile “bune” pe care le fac in viata mea mi-ar placea ca persoana care o sa-mi citeasca povestea o sa faca la fel si poate…o sa existe cu adevarat “Mos Craciun”
    In urma cu 3 ani am cunoscut 2 fetite mititele si foarte dragalase care traiesc alaturi de parintii lor intr-o casuta modesta. Parintii lor sunt oameni muncitori dar nu-si permit sa le daruiasca multe jucarii.
    Chiar daca ei stau in alt oras si nu ne vorbim in timpul anului, in fiecare an, in prima zi de Craciun, bat la poarta casei lor si le daruiesc jucarii, dulciuri si rechizite. Fetitelor le spun ca sunt din partea lui Mos Craciun pentru ca au fost cuminti. Nu primesc ceva material la schimb dar bucuria din ochii lor si mirosul de sarbatoare din casa este cadoul perfect pentru sufletul meu. Fac asta de doi ani si am de gand sa le bat in poarta si anul acesta…si la anul…

  24. Akssy says: Reply

    Deși nu sunt întru-totul de acord cu împărtășirea faptelor bune realizate(dă impresia că avem nevoie de validare și apreciere reciprocă), pentru că sunt un fan înrăit al iaurtului, voi face un compromis. Ultima faptă, dacă-mi amintesc bine, a fost să achit la un drive-by și nota de plată a celui din spate. Mi-a mulțumit făcându-mi semn din mașină, și am plecat.

  25. ungvari timea says: Reply

    buna ,ma numesc ungvari ana timea.acum nu de multa vreme am aflat ca fiinuta mea in varsta de 3 ani are diabet cu insulina.cumatra mama fiinutei era distrusa de durere ne stiind ce sa faca deoarece nu avea destiu banii pentru bani de insulina si mancare pentru ca are o familie numeroasa si asa eu si sotul meu am decis ca in fiecare luna dupa bugetul nostru sa o ajutam financiar pe micuta noastra fiinuta.

  26. acum vreo saptamana am fost in piata, aveam bani fixi la mine, inaintea mea la taraba era un biet batranel isi cumparase saracul cativa cartofi si cateva cepe, avea de plata 2,80 lei, saracul se scormonea prin buzunare disperat asa ca am decis sa-i platesc eu, a inceput sa planga cand a auzit si mie mi s-a rupt sufletul 🙁

  27. Maria Grigore says: Reply

    Cunosc si am aproape cativa baieti tineri, muncitori, care sunt departe de casele lor, de parinti si duc dorul mancarurilor calde, mancarurilor gatite cu dragoste. Cred ca saptamanal ceea ce pregatesc pentru familia mea, le duc si lor doar sa poata manca si ei mancarica calda. Am pus multe muraturi anul acesta, si in fiecare zi, un castron este al lor, vin si imi cer. Am devenit pentru ei ca o mama, iar lucrul acesta ma bucura!

  28. APOSTOL VIORICA says: Reply

    Anul acesta am strins din casa si de la cunostinte haine si alte lucruri folositoare pentru locuitorii din Delta Dunarii care duc o viata foarte grea din cauza conditiilor de trai dar si lipsa locurilor de munca ;le-au si primit cu ajutorul unui prieten binevoitor care are o afacere in zona! Nu pot sa va spun cit de mult s-au bucurat…dar si eu in sufletul meu am un sentiment de implinire ca am putut sa fac ceva pentru ei,pentru acesti oameni napastuiti de soarta si uitati de ai nostrii guvernanti!

  29. erdic says: Reply

    Saptamana trecuta astepta la intrarea in magazin o femeie cu un copil in brate,o cunosc din vedere si stiu ca o duce ff greu…lipsurile a trimis-o la cersit…nu pt bani…nu avea cu ce sa cumpere lapte copilului ..bineinteles ca m-a impresionat ca imediat ce i-am dat banii a si cumparat lapte si a plecat bucuroasa…deci sa fim mai buni,mai iubitori unii cu altii ,

  30. Săptămâna aceasta, la liceu , s-au strâns haine,alimente,bani pentru persoanele cu o situație financiară nefavorabilă. Am participat și eu , bineînțeles. Povestea unui bătrân , dintr-o localitate învecinată, m-a fascinat atât pe mine , cât și pe familia mea.De câțiva ani , acesta a rămas singur , după ce soția a decedat. Neavând copii sau alte rude, este pe cont propriu.Este înaintat în vârstă și nu mai poate munci pentru a-și câștiga existența , iar un gest din partea noastră , acum chiar înaintea sărbătorilor de iarnă , cred că a contat. I-am dus alimente, bani și câteva haine . S-a bucurat enorm. În acel moment, pot spune că am realizat cât de mult poate conta un simplu gest, o simplă atenție pentru o persoană… Uneori nu ne dăm seama cât de norocoși suntem , pentru că avem ceea ce ne trebuie , doar când întâlnim asemenea situații.

  31. Ioana G. says: Reply

    Nu vreau sa va povestesc despre faptele mele bune, pentru ca in primul rand nici nu le tin minte si nici nu stiu daca am facut o fapta buna care sa schimbe in bine viata cuiva.
    Astfel, prefer sa va povestesc despre faptele bune ale mamei mele.
    Mama mea este profesoara si preda in scoli in care fericirea e un sentiment rar in randul copiilor. De la copii care cresc in familii cu o moralitate mai mult decat relativa, la copii orfani, abandonati sau chiar molestati, acestia rar stiu ce e fericirea sau intelegerea. O sa prefer sa nu dau detalii despre nici un caz concret pentru ca povestile sunt mult prea dureroase si tin de intimitatea copiilor care si asa de multe ori sunt discriminati de societate.
    Ce fapta buna a facut? A reusit sa ii apropie pe toti acesti copii care duc lipsa in primul rand de cineva care sa ii asculte, sa le asculte povestile triste de viata si sa ii incurajeze, sa le dea speranta ca viata lor nu va fi mereu asa. Poate nu pare mult, dar pentru acestia faptul ca cineva ii asculta si le ofera o prajitura sau un biscuite din putinul lor, inseamna mult, inseamna ca ei exista pentru cineva.
    Si ca sa dau un exemplu mai concret, in acesta vara a reusit sa trimita cativa copii intr-o tabara cu ajutorul unei organizatii care le-a sponsorizat in intregime tot ceea ce tinea de aceasta tabara. Nu tabara in sine a fost reusita, ci faptul ca acesti copii au reusit sa iasa din mediul lor trist si defavorizat si sa ia contact cu alti copii care nu i-au discriminat, ba din contra i-au integrat in grupul lor. Cel mai important e faptul ca acestora li s-a dat speranta ca desi o poveste poate nu incepe asa frumos cu siguranta pe masura ce paginile sunt date povestea poate deveni din ce in ce mai frumoasa.

Parerea ta conteaza!