Travel: Carnaval în Notting Hill – între reclamă și realitate

Încă din 1966, la fiecare sfârșit de august, de Bank hollyday, în Notting Hill, un cartier select din Londra, se organizează Notting Hill Carnival – cel mai mare festival european organizat pe străzile unui oraș. Aduce cumva, cel puțin din prezentare, cu faimosul carnaval brazilian. 40.000 de voluntari participa la organizarea acestuia. So, big event!

Aflându-mă în acea perioadă la Londra, am zis că nu se poate să ratez un eveniment de o asemenea amploare, mai ales că face parte din cultura locală a orașului, pe care vroiam să o experimentez din plin, sătulă încă de la prima mea vizită din 2011, de locații turistice.

Reclama carnavalului sună cam așa:

Carnavalul este de inspirație caraibiană, sărbătorind în esență abolirea sclaviei. Mâncarea este și ea cel puțin în teorie, de inspirație caraibiană. Muzica este de asemenea, inima petrecerii. Vei avea ocazia să asculți muzică variată, de la Reggae până la R&B, Funk și chiar House.

Notting-Hill-Carnival commercial-500
Poze oficiale ale Carnavalului

Pozele făcute în cadrul celorlalte ediții îți întăresc convingerea că acest eveniment nu este unul e ratat.

Cum a fost de fapt la carnaval?

Poate Carnavalul are publicul lui (și clar îl are dacă stăm să judecăm după marea de oameni prezenți aici) dar mie evenimentul mi s-a părut o adunătură de oameni semi-beți care urlau mai ceva ca un nou născut. Și nici pozele de la fața locului nu sunt așa sclipitoare ca cele, hai să le zicem “oficiale”. Să mai aduc vorba și de mâncare? Mai bine mănânci la Dristor o sharoma decât de aici de pe stradă. Muzica? Păi … cam la fel de rea ca în Bamboo …

Vă las în compania pozelor netrecute prin photoshop.

nothing hill carnival 2013 -8
Fustita
nothing hill carnival 2013 -10
Alegorie
nothing hill carnival 2013 -9
Carele alegorice
nothing hill carnival 2013 -7
Mancarea de inspiratie caraibiana …
nothing hill carnival 2013 -6
Pasare
nothing hill carnival 2013 -5
Multimea
nothing hill carnival 2013 -1
Si mai multa multime
nothing hill carnival 2013 -2
Vedeti voi panourile alea groase de OSB (cele galbene)? Acolo sunt vitrinele magazinelor acoperite ca pentru potop, sa nu fie devastate de festival.

Parerea ta conteaza!