Travel: Barcelona

vacanta

Pentru că mă pregătesc de următoarea mea călătorie în Spania, de data aceasta pe coasta de sud, mi-am amintit de scurta mea vacanță de anul trecut în capitala Cataloniei. Se întâmpla în februarie și îmi aduc aminte cât de entuziasmată eram că urma să văd în sfârșit Barcelona, un oraș cu ieșire la mare, pe care toată lumea îl văzuse, numai eu, așa o iubitoare de mare și soare, nu.

Locația

Zburând cu o cursă low-cost, orele la care am călătorit n-au fost tocmai cele mai normale, așa că am ajuns noaptea foarte târziu sau dimineața foarte devreme, depinde cum îți place să privești lucrurile. Pentru mine era noaptea târziu și mi-era un somn de muream, pentru că veneam cu un bagaj de stres și oboseală din spate și speram ca vacanța asta să mă readucă pe linia de plutire.

Primul lucru pe care l-am văzut când am ieșit din aeroport au fost palmierii. Aerul era călduț chiar la ora aceea târzie iar palmierii și vegetația dădea un aer luxuriant locului, mă simțeam deja în vacanță. Într-o vacanță ca acelea din reviste, cel puțin palmierii îmi dădeau această senzație.  Hotelul, deși în zona industrială a orașului, era la 10 minute de mers pe jos de plajă iar cazarea și serviciile de la excelent în sus. Prețul cazării extrem de decent. Toate bune și frumoase, Barcelona reușise să mă impresioneze în mod plăcut încă de la primele ore petrecute acolo.

Pentru cele patru zile pe care le-am petrecut acolo, am avut un plan bine stabilit și o listă întreagă de obiective turistice de vizitat. Când merg oriunde afară din România îmi place să merg cu mijloacele de transport în comun, pentru că mă ajută să mă simt de-a casei, până la urmă acesta fiind sentimentul pe care îl caut ori de câte ori ajung prin altă parte a planetei, să văd cum ar fi dacă aș locui, cel puțin pentru o vreme, acolo.

Experiența

În prima zi din minunata noastră incursiune, mă îndrept spre metrou , după ce mi-am băut cafeaua de dimineață la un bistro drăguț din apropierea hotelului. Nu ajung bine pe peron și observ că mi-a dispărut portofelul. Cu tot cu abonamentul pentru transport, bani si cel mai important, acte. Din momentul în care am observat că îmi lipsește portofelul, totul s-a transformat într-un haos. De menționat că era pentru prima dată când pierdeam portofelul așa cu totul și că mi-am refăcut și regândit fiecare mișcare astfel încât să îmi dau seama când aș fi putut să îl uit pe undeva sau să îl pierd. Am ajuns la concluzia că nu aveam unde. Era clar că fusese furat. Am apelat imediat la poliția metroului care a fost mai mult decât amabilă dar ne-au informat că lucrul acesta se întâmplă foarte frecvent și statistic, hoții sunt majoritatea români. Cred că vroia să spună țigani, dar a spus români. M-am ambalat și mai tare. Nu numai că nu mai aveam acte, nu numai că întreg programul era dat peste cap pentru că trebuia să merg la Consulat să fac rost de permis de călătorie în loc să vizitez obiective turistice, dar toate acestea se întâmplau, statistic cel puțin, din cauza unui român.  Da, știu, o să spuneți că nu l-am văzut pe hoț, așa că n-ar trebui să presupun. Dar o fac. Pentru ca dacă ceva mă deranjează peste măsură când mă duc în vacanță în alte locuri este să întâlnesc români acolo. Special pentru asta plec, să nu întâlnesc români în vacanțe, să schimb aerul, să schimb limba, să mă prefac măcar pentru câteva zile că nu sunt româncă (dacă cumva vreți să îmi spuneți că sunt rasistă, vă confirm eu că așa este, and proud of it).

Am pierdut în jur de o zi și jumătate pentru a face rost de permisul de călătorie și asta pentru că am reușit să îi convingem pe cei de acolo să nu mai depunem plângere la poliție pentru că mai dura și aceea probabil, încă jumătate de zi.

După această experiență de “sunt în Barcelona dar mă simt ca acasă”, n-am mai reușit să mă bucur de oraș. Pentru mine Barcelona a rămas acel loc plin de români, plini de marocani, plin de toate națiile cu care nu ai vrea să te întâlnești nici în vis care îți fură lucruri. Acel oraș unde pe stradă nu te simți în siguranță. Acel oraș în care cu siguranță nu aș vrea să trăiesc.

Bineînțeles că în restul timpului am vizitat Sagrada Familia, portul, muzeul de ceară, am petrecut chiar o zi plimbându-mă pe plajă. Ziua petrecută pe plajă a fost cea mai liniștitoare dintre toate, cea care a pus lucrurile în perspectivă, cea care m-a făcut să mă gândesc că poate vacanțele trebuie trăite un pic altfel, nu în goana calului, nu alergând de la o piatră la alta, de la un monument istoric la altul, ajungând acasă mai obosită decât am plecat. Poate  lucrul acesta merge făcut la pensie sau merge făcut pentru cei care nu doresc neapărat să se relaxeze. Eu de atunci iau sensul cuvântului vacanță mai în serios, mai bine zis, fac diferența dintre vacanțe și călătorii.

Pe viitor

Întorcându-ne la Spania și la Barcelona, deși locația este splendidă, deși știu mulți oameni care sunt îndrăgostiți de ea, pentru mine experiența și-a pus amprenta. Niciodată nu voi știi dacă mi-ar fi plăcut Barcelona în alte condiții.

Nu peste mult timp, o altă călătorie mă așteaptă, tot în Spania, de data aceasta mai la sud. Merg cu speranța că experiența va fi diferită, cu o abordare diferită față de cea din Barcelona. Mai dau o șansă Spaniei pentru că are un litoral superb, o climă perfectă și palmieri mortali.

2 Comment

  1. Acum 2 ani am scris si eu despre Rambla si hotii din Barcelona! Unii m-au blamat, au zis ca vreau eu sa arunc cu noroi in oras si altii au zis ca am dreptate! Adevarul e ca daca stai departe de centrul istoric Barcelona e ok! Altfel e destul de aiurea

    1. Alicee acum am invatat lectia, daca mai ajung prin Barcelona, o sa stau departe de centru.
      Referitor la reactiile celor din jur si pe mine m-au blamat cunoscutii, prietenii pentru aceasta opinie, tocmai de aceea am vrut sa subliniez in articol ca fiecare experienta e diferita.

Parerea ta conteaza!