ANAF raspunde – procedura anulare penalitati intarziere si dobanzi

ANAF raspunde pe pagina lor la cateva din intrebarile privind procedura de anulare a penalitatilor de intarziere si partial a dobanzilor cu conditia achitarii integrale a debitelor. Am sintetizat mai jos cele mai importante raspunsuri.

Intrebare nr. 1:

Ce trebuie sa fac pentru a beneficia de prevederile OUG 44/2015 daca la 30.09.2015 datorez dobanzi si penalitati de intarziere? Ce trebuie sa contina notificarea pe care o depun la ANAF?

Dacă intenţionaţi să beneficiaţi de oricare dintre facilităţile fiscale prevăzute de OUG nr. 44/2015, trebuie să notificaţi organul fiscal competent cu privire la intenţia de a beneficia de aceste facilităţi. Notificarea nu este un formular standard. Aceasta se întocmește de dumneavoastră și trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

  • a) datele de identificare a contribuabilului: denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal, potrivit legii;
  • b) obiectul notificării, respectiv intenţia de a beneficia de anularea obligaţiilor de plată accesorii prevăzute la art. 2 alin. (2);
  • c) data şi semnătura contribuabilului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului

Totodată, ulterior depunerii notificării și a îndeplinirii condiţiilor de plată prevăzute de OUG nr. 44/2015 trebuie să depuneţi la organul fiscal competent o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii. Cererea de anulare a accesoriilor trebuie să cuprindă următoarele:

  • a) datele de identificare a contribuabilului: denumirea/numele şi prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului, dacă este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscală, numărul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare înregistrate fiscal, potrivit legii;
  • b) obiectul cererii, respectiv anularea obligaţiilor de plată accesorii prevăzute la art. 2 alin. (2), cu precizarea facilităţilor solicitate, prevăzute la art. 1 – 4 din OUG nr. 44/2015;
  • c) elementele prevăzute la art. 2 alin. (6)din OMFP 3831/2015, în cazul accesoriilor aferente taxei pe valoarea adăugată înscrise în rândurile de regularizare;
  • d) data şi semnătura contribuabilului/reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/împuternicitului.

Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, puteți depune fie o singură cerere pentru toate facilităţile, fie câte o cerere pentru fiecare facilitate.

Intrebarea nr. 2

O societate comerciala are la data de 30.09.2015 DOAR dobanzi si penalitati de intarziere fara sa aiba inscrise debite in fisa de platitor. Care este procedura prin care poate beneficia de prevederile OUG 44/2015 ? Se depune vreun formular ? Care este data limita de depunere a cererii/formularului pentru reducerea acestor penalitati/dobanzi?

Raspuns ANAF:
Din întrebarea dumneavoastră, înțelegem că figurați înscris în evidența fiscală doar cu obligații de plată accesorii. În această situație OUG 44/2015 prevede că, penalităţile de întârziere, precum şi o cotă de 54,2% din dobânzi, aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi stinse până la această dată, administrate de organul fiscal central, se anulează dacă sunt îndeplinite CUMULATIV următoarele condiţii:
  • a) penalităţile de întârziere şi dobânzile ce pot forma obiectul anulării sunt datorate şi nestinse la 30 septembrie 2015, inclusiv;
  • b) o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30 septembrie 2015 şi stinse până la această dată se stinge prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 31 martie 2016, inclusiv. Prevederile art. 1 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător;
  • c) este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. f).

Trebuie să notificaţi organul fiscal competent cu privire la intenţia de a beneficia de aceste facilităţi. Totodată, ulterior depunerii notificării și a îndeplinirii condiţiilor de plată prevăzute de OUG nr. 44/2015 trebuie să depuneţi la organul fiscal competent o cerere de anulare a obligaţiilor de plată accesorii.

Intrebarea nr.3:

Pentru a beneficia de OG 44/2015 trebuie platit in totalitate debitul + 54.2% din dobanzi printr-o singura plata (op sau cash) sau se poate plati fractionat debitul+dobanzile cu conditita sa nu se depaseasca termenul de 31.03.2016?

Raspuns ANAF:

OUG 44/2015 prevede numai termenele limită (nu şi modalitatea) de achitare a obligaţiilor de plată principale şi a cotei din dobânzile datorate (45,8%), în vederea beneficierii de către contribuabili, de facilităţile fiscale prevăzute în acest act normativ. Deci se pot face şi plăţi fracţionate, condiţia este de respectare a termenelor şi anume: 31 martie 2016, inclusiv; pentru obligaţiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, respectiv 3 0 iunie 2016, pentru cota de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale

Intrebare nr.4:

Din cauza unor datorii din anii 2014 si 2015 anaf a trimis titluri executorii (popriri ) atat in banca cat si la unii clienti. Ce se intampla cu aceste popriri dupa ce se depun notificarea si cererea conform OUG 44/2015?

Raspuns ANAF:

Potrivit OUG 44/2015 art 5 alin (2) pentru contribuabilii care au notificat organul fiscal că intenţionează să beneficieze de anularea obligaţiilor de plată accesorii procedura de executare silită se suspendă DOAR pentru obligaţiile de plată accesorii amânate la plată. Obligaţiile de plată accesorii amânate la plată nu se sting până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor.

Intrebare nr.5:

Cand se depune notificarea pt a beneficia de OUG 44/2015 debitul datoriilor trebuie sa fie 0?

Raspuns ANAF:

Contribuabilii care intenţionează să beneficieze de anularea obligaţiilor de plată accesorii potrivit OUG nr.44/2015 pot notifica organul fiscal competent cu privire la intenţia sa, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, respectiv până la data de 30 iunie2016 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
Nu este obligatoriu ca obligaţia de plată principală să fie stinsă la data când depuneţi notificarea la unitatea fiscală.
Pentru a beneficia de anularea penalităţilor de întârziere precum şi de o cotă de 54,2% din dobânzi, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de actul normativ menţionat, stingerea obligaţiilor de plată principale se va face până la data de 31 martie 2016 inclusiv.

2 Comment

  1. multumesc pentru articol, foarte util (si rar) se gasesc informatii corecte centralizate.

  2. La data 31.12.2014 o persoana fizica are diferențe de TVA stabilite suplimentar (în urma unei inspecții fiscale ) aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală în valoare de 36.314 lei; precum și obligații fiscale accesorii aferente , stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului ca urmare a depățirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de TVA în valoare de :
    – Dobânzi=24.716
    – Penalități=5.542
    La 13.02.2015, se achită integral TVA de plată (se stinge debitul în valoare de 36.314) și o parte din dobânzi (plată în valoare de 952 lei):
    – TVA=0
    – Dobânzi=24.716 + 468 -952=24.232
    – Penalități=5.542
    La 21.08.2015 se achită din poprire o sumă de 468 lei, având următoarea situație:
    – Dobânzi=24.232
    – Penalități=5.542 – 468=5.074
    La data 15.03.2016 se achită din poprire o sumă de 2.491 lei, având următoarea situație:
    – Dobânzi=24.232
    – Penalități=5.074 – 2.491=2.583
    La data 30.05.2016 se achită din poprire o sumă de 59 lei, având următoarea situație:
    – Dobânzi=24.232
    – Penalități=2.583 – 59=2.524
    La data 27.07.2016 se achită din poprire o sumă de 348 lei, având următoarea situație:
    – Dobânzi=24.232
    – Penalități=2.524 – 348=2.176
    La data 19.08.2016 se achită din poprire o sumă de 348 lei, având următoarea situație:
    – Dobânzi=24.232
    Penalități=2.176 – 348=1.828

    Intrebarea mea este daca aceasta persoana beneficia de legea amnistiei legea 209/2015??????????????????????????????

Parerea ta conteaza!