Alegeri

Am trait saptamanile dintre turul I si II al alegerilor, ca mai orice zi din viata mea. Inconjurata de sceptici, de multi “nu se poate sa iasa Iohannis oricat mi-ar placea mie sa cred in povesti”, de “ce misto ar fi dar nu o sa vezi asa ceva”. Intr-un cuvant, multa resemnare in aer si nici un pic de speranta. Mi-am zis atunci ca daca ar fi un moment bun in care o minune sa se intample, asta ar fi unul dintre ele.

Am trait ziua alegerilor inconjurata de oameni carora le era frica sa deschida gura sa-mi spuna ca sper degeaba. Unii chiar nu inteleg ca forta suprema a noastra a oamenilor, este energia pe care suntem capabili sa o emanam exact in momentele astea in care credem foarte mult in ceva, in care ne dorim cu tot sufletul un lucru. Nu conteaza atunci – asa cum s-a demonstrat – nu conteaza cifrele, nu conteaza ratiunea si logica, nu conteaza sansele cu care intri intr-o competitie.

Multe lucruri am invatat eu ieri despre poporul roman si despre mine.

Suntem motivati prin excelenta de puterea exemplului. Pana acum am vazut doar lucruri negative in jurul nostru care au determinat chiar si pe cei mai curati si optimisti dintre noi sa calce stramb. Ieri am fost motivati de un exemplu pozitiv. Incepand cu primul roman care a votat in Noua Zeelanda si al carui mesaj a ajuns la atatia romani, motivandu-i sa iasa la vot.

Apoi a urmat diaspora, acesti “parinti” mai responsabili, mai obisnuiti cu responsabilitatea civica, mai constienti de puterea reala chiar si a unui singur vot – ne-au aratat ca se poate, ne-au facut sa ne simtim implicati si solidari. Pentru ca avem impresia asta ca cei plecati afara o duc pe roze, ca au dezertat, ca ne-au intors spatele si ne-au uitat. Acum, am aflat poate mai clar ca niciodata ca majoritatea au plecat de rau ce le era, ca doresc sa se intoarca (este un strigat unitar al tuturor celor din afara – vor sa se intoarca) iar pentru asta au facut sacrificii care pentru noi sunt inimaginabile – 10 ore de stat la cozi in frig, in picioare, in ploaie. Noi, de-abia ne miscam fundul pana la colt. Pentru ei, acest gest reprezinta normalitatea. Dar sa nu trecem cu vederea, chestia asta cu intorsul in Romania, pentru ei este un plan pe termen lung. Nu se va intoarce nimeni maine in Romania, doar pentru ca a castigat Iohannis. Pe termen scurt, au stat la coada pentru noi, nu pentru ei. Un sacrificiu pentru cei lasati in urma acasa si nu numai. Un sacrificiu si pentru necunoscuti, de oameni necunoscuti noua. Mii de mesaje ale celor care stateau in frig ieri la cozi prin strainatate si care se rugau de noi, de astia din tara, care stateam comod pe canapea sau prin malluri sa iesim la vot. Nu ne injurau, nu ne faceau in incapabili, needucati, iresposabili. Si mai ales, nu ne-au lasat in plata domnului, in durerea noastra, nu ne-au abandonat.

Asa se invata lectiile, prin puterea exemplului. Noi stim si recunoastem doar puterea impunerii. Faci cum iti spun eu! Acum invatam si alta metoda: uite cum fac eu, ce zici, crezi ca ai vrea si tu sa fii ca mine? Asa cum incercam sa ne crestem copiii “altfel” asa au incercat ei sa ne educe, altfel. Si macar pentru o zi, au reusit.

Nu in ultimul rand, atitudinea rezervata a noului presedinte, interpretata de cativa ca fiind lipsa de lucruri de spus, interpretata de cei mai multi ca o dovada de bun simt si normalitate, ne-a dat o lectie de bune maniere, de cum ar trebui si noi sa reactionam cand cineva ne improasca cu noroi, pe strada, la bloc, in viata. Incerc de cand ma stiu sa invat aceasta lectie si nu-mi prea iese. Sper ca acum voi avea un exemplu in plus de cum sa fiu demna si politicoasa, detasata de mizerii si atasata de normalitate.

Mie acest optimist desuet, dus la absurd, aceasta invesunare in a crede in “povesti” m-a salvat de multe ori. Nu vad de ce n-ar putea functiona si pentru tara asta, care a ajuns intr-un punct in care, de dreapta sau de stanga orice-ai fi, sunt convinsa ca gandesti la fel ca mine: numai o minune o mai poate salva. Sa speram ca minunea tocmai s-a intamplat.

Parerea ta conteaza!