Admiterea la CECCAR – atunci si acum

Povestea mea este veche, dateaza din anul de gratie 2003. Acest articol este despre cum se faceau lucrurile pe vremuri, despre nebuloasa totala de atunci, despre faptul ca desi se intra mult pe pile, cei care nu aveau pile intrau al naibii de greu. Era un fel de cerc inchis al contabililor cu stampila, nu chiar cum era la avocati pe vremuri, dar cam pe acolo. Despre faptul ca lucrurile s-au schimbat fundamental de atunci, sansele s-au echilibrat. Acum daca stii, intri. Simple as that. Depinde doar de tine. Reversul medaliei sunt regulile de urmat, care pe vremuri desi existau, nimeni nu le lua in seama. Astazi, daca nu le urmezi, zbori. Din tabloul expertilor, desigur.

Cum era pe vremea aia pentru contabili

Pe vremea aia, in 2003, aveam 21 de ani, faceam contabilitate de acasa de ceva timp deja, lucrand la firma infiintata de mama mea. Pe atunci puteai lucra contabilitate pe un SRL simplu, fara sa iti trebuiasca autorizatie de la CECCAR in acest sens. Era o perioada in care regulile erau foarte neclare, foarte putini din cei ce practicau contabilitatea erau membrii CECCAR iar cine era, era cel mai smecher din parcare. Noi nu eram. Aveam clienti cunostinte, care ne plateau mai nimic, dar cu toate astea reuseam sa platim din acele tarife 2-3 oameni si sa supravietuim si noi cat de cat. Salariile erau foarte mici, atat de mici incat zau daca imi explic cum traiau oamenii atunci din banii aia. Nu stiu cum de traiam noi din tarifele alea! Imi aduc aminte ca aveam firme care ne plateau 100.000 lei/luna, adica 10 ron/luna in banii de acum. Cand ma gandesc in urma, mi se pare fabulos. Atat salariile cat si nivelul la care se prestau serviciile de contabilitate erau jos de tot. Multi tineau contabilitatea invatata din zbor, meserie furata de pe la colegii de birou, de pe la cozile la care stateai, de prin auzite. Daca stiai ca activul egal cu pasivul, erai pe jumatate contabil. Ceea ce, desi suna rau, trebuie privit si din perspectiva asta: va imaginati cat de greu este sa inveti contabilitate fara profesor, fara ca cineva sa iti explice filozofia si logica din spatele unei simple egalitati pe care daca nu o intelegi, nu te poti numi contabil?

Intratul la CECCAR

Pentru cineva picat din pom, sa fii membru CECCAR era asa, ceva de neatins. Traiam inca vremurile in care o diploma la facultate nu era chiar de colo, inca locurile nu se cumparau cu bani putini iar ca sa intri pe bune trebuia sa stii multa carte. Iar deja cand vorbeam de organismele profesionale, stacheta se ridica si mai sus. Eu n-aveam nici bani, nici relatii si nici nu am fost vreo eleva eminenta. Eram average ca sa zic asa, dar aveam ceva ce altii nu aveau: experienta in domeniu. Lucram deja de ceva ani contabilitate dar cu toate astea nu aveam o varsta  potrivita pentru CECCAR. Eram in anul I de facultate cand m-am infiintat la usa somptuoasei institutii, care pe vremea aceea avea sediul pe Calea Floreasca. Inca de la intrare te intampinau greii meseriei, niste elefanti in materie de varsta si cunostinte contabile. CECCAR, cel putin filiala Bucuresti, nu era pe vremuri un loc potrivit pentru tineri.

Studiasem in prealabil ce acte trebuiau depuse pentru contabilii autorizati cu studii medii. Nu puteam da la experti contabili, pentru asta aveai nevoie sa fi terminat facultatea, iar eu de-abia o incepusem. Nu mai tin minte conditiile exact dar stiu ca iti trebuiau minim 3 ani de vechime pe cartea de munca intr-o functie care sa contina cuvantul contabil sau sa fi semnat 3 bilanturi consecutive (adica sa fi lucrat intr-o functie care sa iti permita acest lucru) ca sa poti da examenul de admitere la stagiu. Eu aveam la fix-ul fixulului cei 3 ani de vechime, care se implineau chiar in luna in care am dat examenul de admitere la stagiu dar… functia mea era de lucrator comercial.

Pentru ca pe vremea aia nu se punea accent pe insemnatatea functiilor din cartea de munca. Pentru ca pe atunci cand totul se facea dupa ureche, nimeni nu se gandea si la importanta functiei trecuta in cartea de munca. De-abia daca m-am gandit la faptul ca era important sa am o carte de munca, lucru destul de neobisnuit la varsta aia si pe timpurile alea pentru cineva atat de tanar (cand mi-am facut carte de munca eram in liceu si tin minte cum o colega mi-a spus ca profesorii o sa imi dea note mai mici din aceasta cauza, ca o sa ma priveasca cu ochi rai… lucru care totusi, nu s-a intamplat).

Intru la secretara care se ocupa de dosarele de admitere: o acritura… care se uita doua secunde pe dosarul meu si imi zice:

– Domnisoara, vad aici ca ati lucrat ca si lucrator comercial, asta nu inseamna contabilitate. Ati putea foarte bine sa fiti vanzatoare in piata cu functia asta, ca tot asta inseamna!

Mi-a aruncat dosarul si mi-a zis scurt:

– Nu va calificati.

– Nu se poate, insist eu, lucrez contabilitate de atatia ani, trebuie sa fie ceva care poate dovedi asta. Va aduc o adeverinta de la firma!

Ea se uita piezis la mine si imi spune sictirita de viata:

– Intrati in audienta la domnul Presedinte… daca el e de acord…

– Cand pot veni? zic eu cu un licar de speranta, desi audientele in general nu se prea sfarseau bine, nici atunci nici in prezent.

– Maine la 10 – se aude un glas care voia sa transmita mai degraba sa dispar decat sa vin in vreo audienta.

Pentru a doua zi imi pregatisem un discurs inflacarat pe care il repetasem de vreo trei-patru ori pe dinafara, exact ca pe lectiile de la liceul, lectiile alea din care nu intelegeam nimic dar pe care le retineam pentru 72 de ore, destul cat sa ma asculte si sa trec clasa.

Domnul Presedinte al filialei Bucuresti (pe care nu mai stiu cum il chema, cred ca n-am stiut niciodata), un domn impozant cu capul mare si par alb, trona in spatele biroului cu aspect masiv. Ma invita sa iau loc si ma intreaba cu glas mirat:

– Asa domnisoara, care este problema?

Incep.

– Domnule Presedinte, lucrez in domeniul contabil de cativa ani. Imi place meseria asta foarte mult si este ceea ce vreau sa fac in viata. Clientii nostri sunt foarte multumiti de ceea ce facem. Mi-as dori foarte mult sa imi fac o cariera in acest domeniu si pentru asta vreau sa fac parte din Corpul Expertilor Contabili. Momentan nu sunt la facultate dar as dori sa devin contabil autorizat. Problema este ca pe cartea mea de munca scrie ca sunt lucrator comercial, dar eu contabilitate am lucrat!

Presedintele, ma asculta fara sa ma intrerupa si imi spune un discurs repetat cred, cel putin de cateva sute de ori:

– Aduceti adeverinta de la firma in care sa se specifice exact atributiile functiei pe care o detineti si o depuneti la dosar impreuna cu copie dupa cartea de munca si contractul de munca.

– Va multumesc foarte mult! zic eu. Asta-i tot?

– Evident ca nu! zice el parca trezit din somn. Trebuie sa mai luati si examenul!

Acel “trebuie sa mai luati si examenul” a insemnat clar ca din punctul lui de vedere era practic imposibil sa il iau. Cred ca de aceea m-a si lasat sa imi depun cu atata usurinta dosarul. Un lucru pe care il consider pana in ziua de azi, un noroc chior. Clar, am avut noroc. Putea foarte bine sa ma refuze si nu as fi fost nimic ce as fi putut face sa schimb asta.

Am depus dosarul si m-am pus pe invatat. Am invatat multa contabilitate invatand pentru aceste examene. O altfel de contabilitate, de care nu te lovesti zilnic, lucrand pentru firme care te platesc 10 ron/luna (pe vremea aia, acum ar fi cred, echivalentul a 100 ron/luna). Este si multa teorie si bla bla dar sunt si multe lucruri care te trec sa ziceam asa, la the next level, atunci cand inveti pentru un examen, versus cand inveti din practica. E adevarat ca si teoria fara practica, e degeaba. Vedeam asta in fiecare zi la colegii mei de liceu si facultate care, desi aveau numai 9 si 10 la contabilitate, invatau mecanic si nu intelegeau conceptele. Eu, nu prea am avut 10 la contabilitate in liceu. Pentru ca invatasem contabilitatea  practica si nu prea cunosteam teoria, principiile, conceptele. Deci nici asa nu e bine. Trebuie un echilibru intre cele doua, dar daca ar fi sa aleg, as alege in orice moment al zilei, practica.

 Am invatat mult pentru acest examen dar am  avut si noroc. Chiar daca grilele erau publicate dinainte, nu am putut acoperi toata materia, mai ales la contabilitate, unde problemele nu erau deloc usoare. Am avut noroc ca majoritatea subiectelor care mi-au picat mie au fost din materia pe care o parcursesem, din grilele pe care le citisem si pe care le si intelesesem. Unde nu am stiut, am mai pus de la mine, cum credeam eu ca ar trebui sa fie. Unde nu am stiut chiar nimic, am scris ceva asa pe langa subiect, sa fie scris, sa se vada ca nu eram chiar pe dinafara.

Am luat examenul pentru admitere stagiu contabili autorizat, am facut stagiu 3 ani, am dat examen si am devenit contabil autorizat. Intre timp terminasem si facultatea si nu mai voiam sa fiu contabil autorizat, ci expert. Pentru ca de aia si dadusem la facultate, sa am o facultate acolo sa pot de fapt sa devin expert contabil. Asa ca, dupa terminarea facultatii, am dat un examen de diferenta de trecere de la contabil autorizat la expert contabil si apoi in final, un examen de definitivat.

Dupa cum observati de cand am inceput eu cu CECCAR-ul si pana am ispravit, multi ani s-au scurs si multe s-au schimbat. Cand am inceput, examenele erau toate grila si mai erau si publicate. Adica iti cumparai o carte de la CECCAR cu un milion de grile si daca le stiai pe alea pe dinafara erai OK. Pana am ajuns la definitivatul pentru expert contabil, adica al doilea definitivat la CECCAR, regulile se schimbasera si nu numai ca grilele nu mai erau publicate anticipat ci examenul mai era si 50% scris. Pentru cei (ca si mine de altfel) care eram obisnuiti cu grilele, chestia asta a fost un adevarat soc, pentru ca “la scris” trebuia sa scrii si teorie si probleme. Acolo au picat multi. Cred ca a fost prima data cand am auzit ca la CECCAR s-a picat in prostie. Mai pica lumea pana atunci dar mai mult prin neprezentare.

Asta-i povestea intrarii mele la CECCAR. Am prins si varianta usurica, desi nici grilele alea nu erau chiar apa de ploaie. Am prins si varianta unui examen serios. Nici cei care au ajuns sa aiba patalama la mana pe niste grile nu-s chiar dusi cu pluta. Ceva, ceva tot trebuia sa misti, macar sa stii si tu ce-i ala un activ si un pasiv. Sunt de acord ca nu-i destul, totusi. Mai ales in vremurile in care traim, nu-i destul deloc. Multi sunt complet depasiti de situatie.

CECCAR-ul acum

Multi inca traiesc cu ideea ca CECCAR-ul este o mafie cu circuit inchis. Poate a fost. Acum sigur nu mai este.  Regulile sunt clare si simple si chiar as spune binevoitoare pentru a-ti accepta cineva dosarul. N-ai nevoie de nici o experienta practica ci doar de studii. Inveti si intri. Simple as that!

Multi traiesc inca cu ideea ca taxele pe care le platim la CECCAR sunt bani aruncati pe fereastra. Cu siguranta, multi ani au fost niste taxe abuzive pe munca noastra. Acum, cand de banii astia primesc cursuri si dezbateri pe diverse teme contabile in mod gratuit (se organizeaza in fiecare miercuri parca asa ceva la sediul filialei), cand exista o Fundatie care face ceva pentru tinerii din acest domeniu, ii indruma macar, daca nu si mai mult, cand exista un radio special dedicat pentru contabili, fata de trecut, banii astia chiar nu simt ca ii dau chiar degeaba. Cine cauta sprijin si indrumare in a deveni un contabil mai bun, gaseste acum la CECCAR. Nu stiu cum este in restul tarii, eu vorbesc de filiala din Bucuresti.

Cursurile de pregatire continua care se tineau acum cativa ani erau o gluma. Alti bani pe care trebuia sa ii dau de pomana si imi mai pierdeam si vremea pe acolo, obligatoriu, ascultand niste lucruri invechite, fara actualitate. Ati fost recent la cursurile de pregatire continua ale CECCAR? Eu am fost si pot spune ca sunt extrem de educative, actuale, ba chiar se discuta legislatie europeana la nivel avansat.

Poate cei care aspira la calitatea de expert contabil sau devin astazi experti contabili iau toate lucrurile astea de-a gata, ca si normale. Ele sunt normale dar nu au fost tot timpul la dispozitia noastra.

Iar eu ma bucur sa pot spune astazi cu un pic de mandrie asa : Slava Domnului, CECCAR-ul nu mai este ce a fost!