Absență motivată

absenta motivataSe spune pe net că cel mai important este să scrii zilnic, sau măcar regulat, căci altfel îți pierzi cititorii. Pe care nu prea îi interesează motivele tale pentru care scrii o zi și cinci nu, pentru că oferta de scriituri este bogată, mult mai bogată decât cererea.

De asemenea, am citit până la epuizare articole despre cum content is the king și chiar dacă nu-s nici pe departe vreo expertă, n-am fost de acord din prima cu ideea asta deoarece instinctul îmi spunea că și maniera de a vinde are un cuvânt important de spus în traficul obținut. Zilele trecute am văzut în sfârșit și un articol despre cum content is not the king, marketing is – m-am simțit atunci un pic mai puțin nebună scăpand  parcă și-un zâmbet în colțul gurii.

Cât despre faptul că n-am mai scris (deloc), are legătură și cu faptul că unele perioade sunt mai aglomerate decât altele dar mai ales cu faptul că am decis să nu mai scriu doar de dragul de a scrie. Voi scrie când va lovi inspirația și când voi avea timp, chef, dispoziție. Am zis!

Scrisul pe blog trebuie să fie în beneficiul meu și nu al vreunei statistici ce adună vizitatori unici, like-uri și estimează reach-uri diverse. Am zis!

Blogul nu trebuie să lucreze în folosul cititorului. Nu, blogul trebuie să fie (ca orice altceva în viață) un schimb de experiență și beneficii intre scriitor și cititor. Că doar nu lucrez la ziar. Am zis!

Și dacă nu mă trezesc în fiecare dimineață super inspirată și dornică să transmit ceva atotputernicului cititor, zău dacă văd că ar fi vreo problemă in asta. Respect cititorii evident, dar nu scriu doar pentru ei. De fapt, prea se bate monedă pe legătura asta dintre respectul față de cititor și scrisul zilnic iar eu una, nu le văd asociate în nici un fel. Am zis!

Acestea fiind spuse, să întâmpinăm anul 2013 cu multe articole cu suflet.

La mulți ani!

5 Comment

  1. Javra says: Reply

    Bine şi apăsat zis!
    Dixit!

  2. Ele au legatura. A scrie regulat nu inseamna a scrie zilnic. Nu trebuie sa scrii doar ca sa scrii, trebuie ca la inceput sa simti ca trebuie sa scrii, iar apoi sa devina oarecum o rutina. Iar subiecte….subiecte gasesti o gramada… Trebuie doar sa le cauti. Depinde daca ti-ai propus sa scrii despre ele 🙂

    1. Emil, soarele rasare in fiecare zi. Dar nu despre asta vreau sa scriu.

  3. Zici bine. Dar alegerea ta este a ta și gata. Nu trebuie ca toți să gândească la fel. E bine însă că ai articulat-o pe blog, ca să știe cititiorii tăi ce gândești vizavi de acest blog.

    1. Exact de aceea am si facut-o. 🙂

Parerea ta conteaza!